Cred că nu m-am temut niciodată de oameni, ci numai de lucruri şi simboluri. În copilărie am fost înspăimântat de bustul lui Karl Marx de pe biroul profesorului de istorie de la şcoala gimnazială. M-am întrebat mereu care a fost raţiunea gânditorului comunist de şi-a lăsat să-i crească o barbă atât de stufoasă. Am aflat de la profesorul de istorie că Marx nu era om, ci Jupiter însuşi, pentru că el a făcut să renască lumea noastră, aşa cum şi Jupiter a făcut să renască lumea zeilor. Şi acesta este motivul pentru care şi-a lăsat barbă ca Jupiter. Eu nu ştiam atunci că teogonia era un instrument în mâna comuniştilor. Drept care, am fost terorizat până la încleştare, până la paralizie de bustul lui Marx şi de barba lui. Uneori îl mai asemănam cu preotul din sat, care, la fel, avea o barbă imensă, şi mai mă linişteam. Degeaba însă mă apropiam de bustul lui Marx când nu era profesorul în birou, degeaba îi pipăiam bronzul, pentru că eu vedeam lumea pusă în mişcare de acest zeu al materialismului dialectic şi istoric. Şi, mai ales, de 1 mai muncitoresc, îl vedeam în fruntea detaşamentelor de pionieri care trebuiau să-l preamărească dintr-o arcă muncitorească, sugerând renaşterea lumii după potop. Se înţelege că era vorba de o alegorie care sugera despărţirea definitivă de regimul burghezo-moşieresc. În arca aceea eram plin de frică. Mă temeam să nu fac vreo mişcare greşită, pentru că Marx mă va vedea, chiar dacă nu era prezent. Şi astfel, în jurul unor personaje sau al unei ideologii politice s-au cristalizat adevărate religii, cărora generaţia mea a putut să le vadă de foarte aproape eficacitatea terifiantă.
Teama aceasta a durat până când i-am mărturisit-o profesorului Ioan Popescu, fost deţinut politic, trecut pe la reeducarea de la Piteşti, care mi-a spus că pentru a scăpa de teama faţă de Marx trebuie să-mi construiesc o luntre personală. Atunci mi-am dat seama că în luntrea mea nu putea să urce Marx. Între arcă şi luntre există o singură şi mare diferenţă: mărimea. Dacă în arcă au loc mai mulţi oameni, în luntre are loc unul singur. Arca este un vas imens, pe care, potrivit Bibliei, Noe l-a construit la îndemnul lui Dumnezeu ca să-şi salveze familia şi animalele terestre de marele potop. În schimb, luntrea este un vas de mici dimensiuni, cu un singur loc. Iar dacă în luntre mă găseam eu, în arcă vedeam cum majoritatea cunoscuţilor mei vâsleau spre „un viitor de aur ţara are”. Prin alegorii, cântece, elogii, poezii, manifestări, daciade, jocuri erau descrise fericirea şi bunăstarea visată încă din zilele dintâi ale epocii de aur. Noul artist trebuia să descrie în versuri viaţa clasei muncitoare, năzuinţele ei proletare, idealurile ei, creând din acest raport o nouă legătură pentru colectivul său de clasă. „Eul” era înlocuit de „noi”. Drept care, celor mai mulţi din arca proletară la început li s-a întunecat vederea şi nu şi-au dat seama de ceea ce se întâmplase, crezând într-o salvare. Unii, mai lucizi, au fost „daţi la apă” din arcă şi au înfundat puşcăriile. Alţii, cu trupul mai subţire şi cu sufletul mai mic, s-au vârât în găuri de şoareci.
„Va trece şi asta, şi-au zis ei, şi când vom trece de asta, vom ieşi din ape”. Dar apele au început să crească, făcându-le oamenilor imposibilă coborârea din arcă. Apoi, cu timpul, s-au obişnuit cu valurile vremii şi chiar au început să devină vâslaşi la arcă. Trecutul a rămas în urmă. Istoria începea în momentul acela. Aşa au fost distruse „luntrele individuale”.
Într-o societate colectivistă, luntrea personală era considerată parazitară. Drept care, am fost lăsat la apă şi din luntrea mea şi dus lângă „tovarăşul muncitor”, care avea o poziţie de frunte în arcă. Acest muncitor era cel mai vânjos vâslaş. Alături de el a apărut şi „tovarăşa lucrătoare”, cu bluză de stambă, cu picăţele şi cu o fustă făcută dintr-un cearceaf boieresc, luat cu japca de la conacul prăduit din localitate. Şi mai era şi „tovarăşul ţăran” în arca salvatoare, mirosind a sudoare, cu ochii scăpărători de ură şi răzbunare pe vechii moşieri, ce formau clasa trădătoare. În datele timpului acela, ţara avea un singur suflet, iar în acest suflet trăia o singură conştiinţă. Era conştiinţa de partid. O conştiinţă veşnic frământată, îmboldită de cel mai important imperativ categoric în căutarea unei societăţi libere şi prospere, creatoare a „epocii de aur”. Şi apoi mai era şi binele moral obligatoriu pentru toţi. Iar cei care nu se acomodau cu aerul de pe arcă erau lăsaţi la apă, în locuri de pedeapsă, de înviorătoare ispăşire, de o curăţare a conştiinţei proletare. Iar această curăţare continuă şi astăzi, după mai bine de un sfert de veac, dar este totuşi diferită de cea de demult, pentru că au fost daţi jos din arcă muncitorii şi ţăranii, iar eu am reuşit să-mi reconstruiesc luntrea personală.
Gheorghe SAVU
5 Comentarii
Jonny
Un articol metafora foarte inspirat.
arsenie Boca
Astãzi este greu sã ne pronuntam în privinţa lui Marx fãrã sã cadem în capcana de a-l considera autorul moral al crimelor comunismului. Marx a polarizat admiraţia şi furia tuturor, fiind în acelaşi timp eliberatorul celor asupriţi şi profetul mincinos speculat de tot esicherul politicilor de la stanga la dreapta (Engels era filantropul sau). Este deasemenea complicat sa ne imaginam ca ar fi atatia arbori ramasi neatinsi, suficienti pentru ca fiecare sa ne construim o Arca a lui Noe cu care sa trecem diluviul comunist. Articolul dvs. este valoros in primul rand pentru ca vine sa corecteze erorile unui sistem construit despotic. Am apreciat acea introspectie legata de spaimele bustului acestui evreu convertit la evanghelism apoi la un ateism infect precum si reconsiderarea efectelor acelei butade generate de timpurile negre ale anilor 1950. Marx este luntrea cu care Lenin si-a construit scenariul iar Stalin l-a aplicat , Hrusciov la asimilat, Brejnev l-a inarmat, Andropov si Eltin definitivand dezastrul unui imperiu la rascruce de drumuri. Prefer sa nu discut despre Putin , ci despre bustul neterminat al lui Nicolescu. Putzin a lipsit societatii argesene sa nu risipeasca tone de bronz pentru ca miile de busturi ale Vecinului Costica sa odihneasca in fiecare catun. Si acum i se inchina prea multi idioti obedienti pentru ,,binele,, oferit Argesului si Muscelului in perioada in care bantuia nestingherit calcand in picioare legea. Acest individ abject, incult si dominat de o rautate infernala, a avut grija sa aplice regulile invatate de Securitate in America de Sud cand impreuna cu o alta dejectie cu nume de ovina vindeau marca Dacia prin Columbia. De fapt domnule Savu, nu barba lui Marx trebuie sa va sperie, ci mustacioara Vecinului Costica. Daca Europa devine o gubernie ruseasca, acest articol va va trimite automat la esafod
Toto
Îmi amintesc de momentul când am fost făcut pioner, am fost suit pe o scena care avea forma de arca, cineva a venit după catarg, un fel de perdea, cu cravata de pionier. A fost frumos siimpresionant
ION
Marx a emis o teorie.
Probabil că nu teoria a fost greşită ci punerea ei în practică a fost plină de erori.
Nu Marx a prevăzut în teoriile lui înrobirea şi uciderea intelectualităţii, nu el a prevăzut minciuna şi preacurvia sistemului.
Astăzi suntem conduşi tocmai de copiii celor care au pus în practică teoria marxistă.
Drept urmare nu trebuie să ne mire rezultatul.
România este pe ultimul loc în lume tocmai datorită politicienilor marxişti care ne conduc şi ne asupresc. Nu românul de rând este leneş, ci el este scârbit de nedreptăţile şi nelegiuirile din jurul lui.
Este adevărat, la acest moment arca este stăpânită de sistemul mafiot, cei care s- au împotrivit au fost aruncaţi peste bord şi nu în luntre ci direct în apă.
Crimele sistemului din ziua de azi sunt şi au o dimensiune mult mai mare (cu efecte pe termen lung), faţă de cele din perioada dinainte de 90.
Practic cu aceiaşi „comunişti” s- au reuşit performanţe mult mai bune din acest punct de vedere.
ILIE
Arca românească nu este a noastră şi ea poate fi numită şi ARCA HOŢILOR = ARCA ESCROCILOR= ARCA POLITICIENILOR
Românul de rând nu mai sărbătoreşte 1 Mai muncitoresc, că este rupt de atâta muncă, gol în buzunare, plin de nedreptăţi şi scârbă.
Muncitorul român fie el fără studii sau cu studii superioare nu are ce să sărbătorească, poate doar sărăcia, durerea şi neamul
De sărbătorit, mai sărbătoresc doar cei din ARCA mai sus menţionată, că au şi de ce:
– au înrobit poporul.
Ce n-au reuşit, turcii, tătarii şi ruşi au reuşit o mână de politicieni hoţi.