# Conform mesajelor pe care le-a primit pe reţelele de socializare, unde este foarte activ, Sorin Apostoliceanu, vicele care a avut vremelnic şi atribuţii de primar, a rămas în memoria colectivă prin… ultima măsură luată.
Cu două zile înainte ca edilul-şef Cornel Ionică să se întoarcă la serviciu, vicele, sătul de hidoşenia care trona la câţiva paşi de intrarea principală a instituţiei, o „operă” sculptată în lemn, în care era înfăţişat, ca-n mitologie, un animal bizar cu corp de câine şi cap de leu, sau invers, gheare de leopard şi coadă de pisică, i-a pus acestuia gând rău.
Puştanii se amuzau teribil, încălecau înfricoşătoarea „făptură” şi îşi imaginau că zboară. Prichindeii care de-abia făceau câţiva paşi se speriau şi începeau să plângă, iar bătrânele cucernice iuţeau pasul când vedeau „drăcovenia”, scuipau de trei ori şi se închinau ferindu-şi privirea de „monstrul” căruia numai coarnele îi mai lipseau pentru a semăna leit cu „ucigă-l toaca”.
Ca ultimă dispoziţie pe care a dat-o în calitate de primar interimar, Apostoliceanu a făcut să dispară urâţenia pământului. În locul ei au apărut trei lalele din lemn, în fapt simbolul Piteştiului, iar acum trecătorii se fotografiază lângă gingaşele plante, fie ele şi inerte.
Se poate spune, exagerând, desigur, că asemeni Sfântului Gheorghe de a cărui prăznuire ne apropiem, Apostoliceanu a învins… balaurul.
6 Comentarii
Vronski
În imaginația dlui Apostoliceanu, acel leu-tigru-câine era de fapt …Ionică! De-asta l-a desfințat. Era mai intererant acel animal, de lalele suntem sătui. Acolo era munca unui sculptor, cineva se gândise la un animal care să stea de pază. Chiar sunt lalelele simbolul Piteștiului? De când? Nu ne-ar simboliza mai bine o minge care să ne facă să ne gandim la Dobrin? Propun să fie desfințate lalelele alea urâte din lemn. Să fie pus acolo bustul lui Dobrin. Poate mă susțineți și voi, ăștia care mai citiți.
Să-l compari pe Apostoliceanu cu Sf Gheorghe, ha, ha, ha
Cătălin
Kitsch pe kitsch se scoate.
Alex
Nu se poate sa lasam doar gazon simplu si intretinut? Chiar n-are rost mai mult, ne chinuie prea rau simtul artistic.
Anonim
Nu dle Alex, nu se poate! E mai bine ca acolo vine lume și se pozează lângă acele lalele din lemn pentru că deh, oamenii ăia merg la vot și pun ștampila pe cine trebuie.
Lucifer
A avut idee bună vicele, nu înțeleg de ce atâta ură împotriva lui. Lalelele sunt foarte potrivite în dreptul primăriei, ce-ați fi vrut să fie în loc, o sticlă de țuică? Un cârnat? Un furnal care să simbolizeze defunctul Arpechim? Chiar nu vă mai înțeleg, bată-vă norocul!
Sultanul
Nu-mi plac florile alea din lemn? Ce e asta? Nu era mai bine să fie din marmură albă, să reziste și peste zeci de ani? Peste două-trei ierni se va spune că a crăpat lemnul și trebuie schimbate, pe bani publici evident. Avem însă curaj să ne adunăm mai mulți în fața primăriei și să cerem înlocuirea simbolului orașului cu unul din marmură? Nu cred că suntem solidari la faza asta.