Când am timp, înainte de a ajunge la redacție, fac o tură prin centru, de la Casa Albă și până la teatru. Mă surprinde, în dreptul Cinematografului „Papaiani”, vocea dezinvoltă a unui bărbat oprindu-se în fața chioșcului amplasat aici: „Am venit după ziare!”.

Iată, mă gândesc eu și involuntar îmi îndrept pași către chioșc, mai sunt oameni care citesc. Bravo lor! Mai cred în cuvântul tipărit. În ciuda atâtora care cântă prohodul presei tipărite. Mă uit la ziarele „șeruite” pe tarabă – de parcă n-am avea un cuvânt românesc pentru împărțit! – și o întreb pe vânzătoare de ce nu se află și „Argeșul” alături de celelalte publicații. Că a apărut ieri și azi, miercuri, ar trebui, să fie în continuare, expus la vânzare. „Păi, nu mai e pentru că s-a vândut – îmi răspunde. Marțea, în ziar apare și suplimentul cultural „Săgetătorul” și se vinde tot ziarul în aceeași zi, nu mai rămâne”.

Iată că se vinde și cultura, mă gândesc. Bucuros! Dar și intristat, că eu am redus apariția ziarului doar la două numere pe săptămână. Pe chestia asta am fost apostrofat de prieteni și neprieteni, mai ales de cititorii fideli ai ziarului, cei mai mulți dascăli, unii din mediu rural, de-ai lui C. Dobrescu, de la Mușătești, și Mihalache de la Topoloveni, care mai cred în lectură și-n cultură. Dragii de ei, mulți au venit și cu sfaturi, și cu soluții viabile, administrative, financiare, jurnalistice. Le mulțumesc mult, dar deocamdată las lucrurile așa, fiindcă lumea se schimbă și noi, presa, odată cu ea. Știrile de ieri, nu le mai dau eu azi în ziar, fiindcă ele, de regulă, sunt citite tot de ieri, pe online-ul ziarului. În ziarul tipărit eu trebuie să-i ofer cititorului o opinie, o analiză asupra evenimentului, eventual și o soluție, unde este cazul. Da, contrar părerii de altădată, sunt dator, cred, mai nou, să vin, ca presă tipărită, și cu o soluție, oferită evident de un profesionist, de un om cu expertiză, nu doar de cineva care-și dă doar cu părerea.

Mă mai gândesc, de pildă, că ar merita să apropii mai mult ziarul de profilul revistei, unde prevalează dezbaterea, nu știrea cotidiană, acele avvisi, un fel de embrion al presei scrise, în fapt mesaje conținând informații esențiale despre o marfă, un eveniment ce urmează să se întâmple etc. Dacă marți a prins la cititor cultura, de ce n-ar interesa la fel, vineri, viața religioasă, cum avem noi deja paginile „Argeșul ortodox”, inițiate tot cu ani în urmă.

De altfel, o foarte utilă discuție pe tema ziar-revistă, am purtat-o, tot miercuri, cu acad. Gh. Păun, ctitorul Revistei „Curtea de la Argeș”. N-o redau aici, dar e timpul să spun că, azi, un ziar, dar mai ales o revistă, se face apelând mai mult la cititori, la colaboratori. Deliberat sau nu, de ani de zile am procedat așa, probabil și sub presiunea realității. Sunt oameni care vor să scrie, au ce spune, interesant și competent, au vocație, de ce să nu colaborăm cu ei? O facem și o s-o facem și cu mai multă convingere.

Altminteri, mergem înainte experimentând și un astfel de mod de a face presă, în situația în care, cum scrie J. Attali, „ziarul este deposedat de rețelele publice.” Este sau vor unii să-l deposedeze? Da, dacă, în această bătălie planetară, nu vom avea și noi, „presarii”, un cuvânt de spus, căutând alte și alte modalități de a face util cuvântul scris. Util și prețuit, fiindcă doar vânzarea cu exemplarul nu aduce suficienți bani pentru a face viabil un ziar. Vom trăi și vom vedea. Eu cred, sincer, că va fi bine!

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio