Alina Gorghiu: PNL sprijină constant mediul de afaceri și încurajează progresul. Proiectul brevetului european cu efect unitar ajunge în Parlament.
„Mediul de afaceri din România trebuie susținut și PNL este singurul partid care face asta. Cea mai bună dovadă, noul proiect de factură liberală adoptat în ședința de astăzi a Guvernului. Un proiect care stimulează procesul de inovare pe plan național și de brevetare unitară pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Este vorba despre ratificarea Acordului privind Curtea unică în materie de brevete, deschis spre semnare în data de 19 februarie 2013.
Prevederile Acordului aduce beneficii reale, necesare oamenilor inovativi, cercetării și universităților românești, inclusiv IMM-urilor. Acesta este rolul instituirii acestui nou sistem jurisdicțional specializat – o Curte unică în materia brevetelor europene, comună tuturor statelor contractante, alcătuită dintr-un Tribunal de Primă Instanță (cu o divizie centrală cu sediul la Paris și divizii locale și regionale), o Curte de apel la Luxemburg și o grefă comună.
Concret, se obține un sistem de brevetare mai puțin costisitor, cu proceduri de acordare a brevetelor sau de soluționare a litigiilor simplificat, dar sigur din punct de vedere juridic.
Proprietarul unei invenții unitare va face solicitarea pentru protecție o singură dată, nu pentru fiecare stat membru în parte.
Iar, în cazul în care se încalcă un brevet european pe teritoriul mai multor state membre, acțiunea se depune la una dintre diviziile curții unice în materie de brevete, nu în fiecare stat membru separat.
Creativitatea și inovația românilor, buna funcționare a pieței interne, impulsionarea comerțului au nevoie de acest Acord.
Mulțumesc tuturor colegilor specialiști care au sprijinit deblocarea acestui proiect atât de necesar vremurilor actuale.
Actul normativ urmează să fie depus la Parlament în vederea dezbaterii și adoptării și fac de pe acum apel la toți colegii senatori și deputați să trateze cu celeritate acest proiect foarte important pentru întreg mediul de afaceri românesc”, a transmis Alina Ștefania Gorghiu, Ministra Justiției, într-un comunicat.