Scriam în urmă cu puţin timp despre situaţia dramatică în care se află o femeie din Ştefăneşti. Ea îşi trăieşte ultima parte a vieţii într-un bloc insalubru din oraşul Brătienilor, în condiţii grele, fără încălzire, fără apă curentă sau baie.
Obişnuită cu necazurile de care a avut parte toată viaţa, Constanţa Gheorghe s-a resemnat şi-I mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că încă are puterea să meargă, fie şi extrem de încet, până la cel mai apropiat magazin pentru a-şi cumpăra pâine. Altceva nu-şi permite, decât pâine şi ceai. Cartofi, la zile mari. Din pensia de 400 lei, 300 plăteşte chiria pentru cămăruţa ei, iar din restul îşi mai ia câte-un calmant pentru dureri de dantură sau rinichi, provocate de frigul pe care-l îndură.
Articolul apărut în cotidianul nostru a sensibilizat câteva persoane, care ne-au contactat pentru detalii legate de acest autentic caz social. Printre ele se află şi Bogdan Marin, care, în calitate de reprezentant al Asociaţiei Creştine „Sf. Cuv. Parascheva”, nu a rămas nepăsător. Om al acţiunii puse în slujba celor nevoiaşi, a achiziţionat mai multe pachete cu alimente neperisabile pe care în cursul zilei de astăzi le va transporta la domiciliul bătrânei. Lesne de imaginat ce bucurie va fi în sufletul bietei femei când va vedea portbagajul maşinii plin cu mâncare pentru ea!
După cum ne-a declarat Bogdan Marin care vrea să îmbrace haina bunului samaritean, această acţiune nu este singulară şi vor mai urma şi altele. El însă ar dori ca exemplul să-i fie urmat de cât mai multe persoane, cu atât mai mult cu cât femeia nu cere bani, ci doar de-ale gurii, cum se spune în popor. Şi ştim prea bine, mulţi dintre noi avem alimente pe care nu le consumăm şi ajung la tomberon.
Constanţa Gheorghe se va ruga îndelung pentru oricine o va milui, iar cei care îi vor întinde o mână de ajutor îşi vor primi răsplata la Judecata de Apoi, când Iisus Mântuitorul, după cum scrie în Biblie, va spune: „Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc…”
Un Comentariu
Pufina
Sa o ajutam cu toti pe biata batrana !