Şerban Valeca primul — Detalii actualizate despre Şerban Valeca primul, pe scurt, în articolul de mai jos.
Şerban Valeca primul
# Şerban Valeca, propus ministru al Educaţiei. Aproape toate posturile TV au scos în prim plan acest subiect, centrul atenţiei fiind Valeca.

Decizii surprinzătoare luate în CEx-ul PSD care a avut loc azi cu doar o zi înaintea Congresului extraordinar şi unde s-a discutat despre restructurare şi numirea de noi miniştri.
Astfel, pentru portofoliul de la Ministerul Educaţiei a fost propus senaatorul Şerban Valeca, preşdintele PSD Argeş, la Ministerul Afacerilor Interne a fost propus Mihai Fifor, care acum asigură interimatul, Iulian Iancu a fost propus vicepremier pe teme economice, iar la Justiţie a fost propusă judecătoarea Dna Gârbovan. Ministrul interimar Ana Birchall ar urma să revină în funcţia de vicepremier pe parteneriate strategice.
Şerban Valeca este singurul politician argeşean care a fost de mai multe ori ministru, ocupând portofoliile la Cercetare şi Educaţie în diferite formule ale Executivului. Deşi gurile rele susţin că PSD Argeş ar fi în dizgraţia conducerii centrale, propunerea senatorului Valeca pentru funcţia de ministru este o dovadă că, sub conducerea sa, PSD Argeş este apreciat la vârful partidului. Rămâne de văzut dacă Valeca va accepta sau nu funcţia propusă, ţinând cont de faptul că în câteva rânduri a afirmat că nu-şi doreşte să mai facă parte din Executiv.
Mâine va avea loc Congresul extraordinar al partidului, în cadrul căruia urmează să fie validat candidatul social-democraţilor pentru alegerile prezidenţiale din toamnă. Potrivit acestora, la Congres urmează să participe 1.000 de delegaţi din organizaţiile teritoriale ale partidului.
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

5 Comentarii
Puține „poze” pot enerva mai tare cititorii, ca poza acestui pitic „politic”…de preerie !
Frumosule!
Dacă nenorocitul ăsta ajunge Ministrul la Educație am dat de d…
Valeca în combinație cu Tudosoiu reprezintă o bombă nucleară pentru educația argeșeană.
Atunci cine vrei să fie? Tu?
Pe ce va bazati anonimilor ?
Comentariile sunt închise.