Proiectul hotărâre PNL — Detalii actualizate despre Proiectul hotărâre PNL, pe scurt, în articolul de mai jos.
Proiectul hotărâre PNL

Proiectul de hotărâre pentru acordarea unui stimulent de 1.500 de lei la nașterea unui copil, depus de consilierii locali liberali din comuna Micești a fost adoptat ieri.
„Este încă un semnal important pentru necesitatea implementării unui program coerent de creștere a natalității deoarece previziunile legate de situația demografică din România sunt îngrijorătoare.
Felicitări, colegilor noștri, consilierii locali Mihai Daniel Stroe și Daniel Cristian Safta care au luptat cu convingere pentru acest proiect, au reușit să îl pună pe ordinea de zi și chiar mai mult de atât, au izbutit să convingă majoritatea din CL al comunei Micești de necesitatea și importanța sa.
În acest moment, 18 localități din județul Argeș, dar și multe alte orașe din restul țării acordă deja astfel de stimulente. Astfel, prin adoptarea proiectului de hotărâre sus amintit, familiile din Micești care aduc pe lume un copil se pot bucura de acest ajutor financiar”, a transmis PNL Argeş într-un comunicat.
Foto descriptiv
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Un Comentariu
Ha..ha…ha…și după aceea…hai la cerșeală că dehh…1500 de lei ajung doar la…pamperșii!!!
Comentariile sunt închise.