Administrativ

Bascov: credit pentru drumuri

Bascov credit drumuri — Detalii actualizate despre Bascov credit drumuri, pe scurt, în articolul de mai jos.

Bascov credit drumuri

Gheorghe Stancu, primarul comunei Bascov, afirmă că în acest an accentul administraţiei locale din punct de vedere al investiţiilor este pus pe infrastructură. În acest sens, după cum ne-a spus edilul-şef, a fost accesat un credit pentru a putea fi finanţate lucrările programate.

Bascov credit drumuri
bascov 1

„Ne încadram în limita de îndatorare, aşa că am făcut un credit. Cu acel credit, plus fonduri locale, facem investiţiile. Avem un proiect care cuprinde 20 de străzi, dintre care patru sunt deja gata, iar la jumătatea lunii septembrie, dacă ne lasă şi vremea, lucrările vor fi gata. La acest proiect suma alocată este de 6 milioane lei. De asemenea, am semnat contractul pentru proiectare şi execuţie pentru drumul Brăileni – Mica, plus şase drumuri adiacente – alte 5,5 milioane lei. În fine, 5,2 milioane lei ne-ar costa proiectarea şi execuţia pentru drumul Glâmboc Vale – Glâmboc Deal – Rogojina, proiect în licitaţie”, ne-a spus primarul Stancu.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Claudiu Diţa Claudiu Diţa

Un Comentariu

  1. Bravo d nule primar Stancu ……. dar problema cu șanțurile la 50 m de Primarie nu o Rezolvați? Adică rețea de fluviala d nule primar … știți d voastră la fel ca la consilierii d voastră!!!!

Comentariile sunt închise.