În ultimele două zile, pe drumurile judeţului au avut loc patru accidente rutiere care, din fericire, s-au soldat doar cu pagube materiale fără a se înregistra victime.
Astfel, la Vedea, un autoturism ieşit în afara părţii carosabile şi s-a oprit în şanţ, iar şoferul a fost găsit conştient şi neîncarcerat, suferind doar leziuni minore fără a necesita spitalizare. Pasagerul de pe scaunul din dreapta faţă a făcut atac de panică şi după ce a primit asistenţă medicală de la echipajul unei ambulanţe SMURD, a refuzat transportul la spital. La Mioveni, din cauza neatenţiei unui şofer care nu a acordat prioritate de trecere, două maşini s-au tamponat chiar în centrul oraşului. Nici în acest caz nu s-au înregistrat probleme deosebite.
Azi dimineaţă, alte două incidente rutiere s-au produs la Curtea de Argeş. Primul a avut loc în zona Şipot, unde doua autoturisme au ieşit în decor evitând un impact frontal, iar cel de al doilea s-a produs în acelaşi timp, la doar doi kilometri distanţă de primul, pe strada Rîmnicu Vâlcea la Capul Dealulului. Din cauza neadaptării vitezei de deplasare, un autoturism a fost scăpat de sub control şi a întrat în şanţ, iar şoferul a scăpat fără nicio zgârietură. Deoarece nu au fost victime, agenţii rutieri au încadrat respectivele accidente ca tamponări.
Cabluri rupte de un autocamion
Tot azi, echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Mioveni au intervenit la Ţiţeşti, satul Bucşeneşti, unde mai multe cabluri din reţeaua electrică au fost rupte şi exista pericol de electrocutare, pentru a asigura măsuri de prevenire a incendiilor. Conductorii au fost agăţaţi de remorca unui autocamion şi a fost nevoie de intervenţia unei echipe de electricieni pentru remedierea defecţiunii. Pe timpul activităţii traficul rutier a fost blocat.