Două autoturisme s-au tamponat violent la Bascov, chiar la ieşirea de pe autostrada Bucureşti-Piteşti, şi o persoană a fost transportată la spital fiind rănită.
Accidentul a avut loc în curba de la ieşirea de pe autostradă unde, potrivit agenţilor rutieri, Mihai M., de 65 de ani din Bucureşti, aflat la volanul unui Ford, circula dinspre Budeasa către A1.
Din cauză că nu a acordat prioritate de trecere unui Fiat condus regulamentar de Gheorghe B., de 62 de ani, din Râmnicu Vâlcea, cele două autoturisme s-au izbit aproape frontal suferind avarii serioase în partea din faţă. În urma impactului violent două persoane au fost rănite.
Unul dintre conducătorii auto a suferit contuzii şi a primit îngrijiri medicale la faţa locului, refuzând să fie transportat la spital, iar Gheorghe M., de 65 de ani, pasager pe locul din faţă al Fiat-ului, a fost preluat de ambulanţă şi transportat la spital, medicii constatând că suferise leziuni uşoare. Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.