Nu ştiu cum să definesc mai bine societatea în care trăim. Totul e tranzitoriu şi artificial. Iar sentimentul naţional este tot mai anemic. Dacă totuşi acesta nu dispare, asta se datorează faptului că mai dăinuie în sânul naţiunii noastre un fel de instinct al patriei greu de definit. De altfel, ştim că societăţile nu mor, nu devin senile prin trecerea vremii, aşa cum se întâmplă la nivel individual, dar şi ele îmbătrânesc, rămânând sterile şi animalizate. Deci, pentru a defini societatea actuală, aş putea recurge la Maiorescu, la teoria sa, despre „formele fără fond”. Sau aş putea prelua ideea sociologilor interbelici despre societăţile periferice. Drept care, având în vedere dispreţul unora dintre noi faţă de „opinca urât mirositoare”, cred că ideea sociologilor interbelici este cea corectă. Suntem, într-adevăr, o ţară periferică. Iată pentru ce suntem mereu poziţionaţi pe două trepte de simţire şi interese fără corespondenţă între ele şi fără relaţii, pe două inele de temperament, componente ale aceluiaşi ethos, dar străine între ele. De exemplu, între cei doi candidaţi la prezidenţiale pentru turul al doilea nu există nicio corespondenţă politică, legătură vizionară despre soarta acestei ţări. Fiecare cu tribul său, pardon, cu politica sa. Iar românul urmează să decidă pe cine va pune ştampila. Însă, pentru a-i uşura acest gest, voi arăta care sunt cele două perspective politico-ideologice ale românilor.
Prin urmare, niciodată, sau aproape niciodată, noi nu am ajuns de la teze şi antiteze la sinteze. Am trecut, de exemplu, de la fanatismul religios din perioada interbelică la ateismul diabolic din perioada comunistă, fără să ajungem la ceea ce presupune sinteza, adică la echilibru şi responsabilitate. Este vorba de convertiri şi transformări siluite, care îşi au istoricul lor. Ele îşi au sorgintea în perioada interbelică, avându-i ca ideologi pe Eugen Lovinescu şi pe Mircea Vulcănescu. Opera lui Eugen Lovinescu arată în primul rând că tendinţa naţionalistă a unora e greşită şi periculoasă, pentru că „România modernă există datorită exclusiv influenţei apusene” („Istoria civilizaţiei române moderne”). Lovinescu este de părere că sufletul nostru a rămas în urma instituţiilor şi elementelor de civilizaţie pe care le-am importat de la vest-europeni. Apoi mai este şi Mircea Vulcănescu, care a lansat, ca pe un strigăt de război, teza celor două Românii. „Sunt două Românii deosebite – afirmă foarte tranşant Vulcănescu: România satelor şi România oraşelor (…) De o parte, România modernă a oraşelor, a confortului şi a bunului trai, a civilizaţiei materiale a Occidentului, a industriei şi a maşinii (…). De altă parte, România de la sate, România românilor, România configuraţiei spirituale autohtone, care a durat acest neam: aceste două Românii – una autohtonă şi autentică, a satelor, cealaltă străină, a oraşelor (…) rupte una de alta prin aproape două veacuri de evoluţie divergentă” („Dimensiunea românească a fiinţei”). În viziunea lui Mircea Vulcănescu se întrezăreşte şi ceea ce se va întâmpla cu aceste două Românii, una fiind cucerită de către cealaltă, născându-se o Românie de tip hibrid istoric, o construcţie artificială, de nicio sorginte: nici urbană, nici rurală, nici autohtonă, nici apuseană.
Prin urmare, sinteza realităţilor româneşti nu se realizează printr-o simplă anexare la lumea civilizată. Nu se realizează prin abandonarea modernismului balcanizat, a dadaismului defunct, a păcălelilor hilare, ci prin ridicarea culturală a firii noastre. Să alăturăm valorile noastre celor europene şi să le facem sincronice! Iată de ce trebuie să ne ridicăm împotriva acelui europenism care în viaţa socială şi politică ne-a pus la îndemână, de-a gata, formele, înainte de a pregăti conţinutul, şi ne-a eliberat până şi de grija de a mai pregăti acest conţinut. E un refren vechi, fireşte, dezacordul dintre formă şi conţinut. Dar veche e şi ideea că pământul se învârteşte în jurul soarelui. Şi astfel, am copiat un curriculum şcolar, fără însă să-l putem adapta, am copiat codul muncii, dar fără să avem etica muncii pe perioade determinate, am copiat codul penal, fără să ştim ce înseamnă şi când se recurge la arestul la domiciliu, controlul judiciar sau arestul timp de treizeci de zile, am adoptat votul prin corespondenţă, fără să-i pregătim şi pe românii plecaţi în alte ţări, votând pentru turul al doilea încă din timpul campaniei electorale pentru primul tur. Toate acestea şi multe altele ne-au dat o odioasă şi caricaturală realitate socială şi politică.
Totul a început în anii ’90, când societatea noastră s-a confruntat cu o problemă clasică a ştiinţelor sociale, care consta în izolarea rolului şi influenţei unei variabile într-un proces de ansamblu. Iar problema aceasta avea două soluţii: una revoluţionară, ca în Franţa anului 1789, şi o alta, cea a consensului naţional. Reprezentanţii primei soluţii erau Ioan Raţiu şi Radu Câmpeanu, iar al celei de-a doua a fost Ion Iliescu, care a reuşit să-i atragă de partea lui pe Corneliu Coposu şi pe Ion Diaconescu. Când Ion Iliescu i-a spus că-i „pune sula în coastă”, Corneliu Coposu i-a întins mâna. Coposu ducea o adevărată campanie împotriva violenţei sociale şi era prezent mai tot timpul în rândurile studenţilor, care se grupaseră în Piaţa Universităţii, intitulând-o „Piaţa golanilor”, după o expresie nefericită a lui Ion Iliescu. El le vorbea tinerilor despre pace socială şi nonviolenţă (printre acei tineri mă aflam şi eu). În concluzie, această pace socială ar putea fi un motiv solid de a pune ştampila votului pe candidatul care o promovează.
18 Comentarii
Goargăș
Mai devreme sau mai târziu, promotorii urii vor fi aruncați la lada de gunoi a istoriei. Ca să nu fie însă prea târziu, ar trebui să începem imediat, cu un prim reprezentant.
Elena
Intr-o zi de mai a anului 1978 fiind in clasa a patra la fosta scoala generala 3 de la Liceul Economic pe vremea aceea, aveam un coleg de clasa pe nume Tanase. Bietul elev fusese facut pionier si era atat de mandru de asta incat cele cateva note de 4 primite il buimacisera de tot. Fara sa realizeze situatia in care s-ar putea afla, a iesit in fata la catedra cu cravata rosie in mana spunand ca nu o merita…A fost un soc pentru toti. Incluziv pentru invatatoare. Aceasta i-a aratat cum s-a priceput mai bine ca o merita si cu acea cohorta de note de patru. Noi, pustimea eram tare incurcati. Asa ceva nu ar fi putut face parte din ceea ce ni se spunea peste tot, dar a fost sa fie un fel de clementa care sa stinga din fasa orice situatie neprevazuta. Tanase nu a realizat multa vreme ceea ce a facut prin acest gest cu toate ca fiind o scoala de elita notele sale erau prin ponderare calitativa cu mult peste ale celorlalti elevi ai altor scoli. Domnule Savu, oare gresesc daca public predau cravata mea spunand ca nu o pot vota de d-na Dancila?
Anonim
Tronc-codoronc ! Tu cum ai ajuns elevă la Scoala 3 Piteşti ? Părinții tăi ce funcții aveau în regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu (din 1978) ? Dacă tot eşti atât de „meritocrată”, de ce n-ai candidat şi tu ?
Apropo, colegul tău din casa a lV-a, Tănase, cu ce se ocupă azi ? Mai este în țară sau este deja în diaspora (cercetător stiințific) ? Ş.a.
Savu Gheorghe
Doamnă Elena, va adresați unui om pe care nu-l cunoașteți decât după editoriale. Nu știți nimic altceva despre mine. Nici acum nu știu dacă e bine să scriu despre mine și despre relația mea cu cravata roșie. Vă spun numai că am fost judecat de cei care ofereau asemenea cravate, dar nu pentru că am refuzat-o, ci pentru altceva mult mai grav. Vă mai spun că am crescut lângă un om care a trecut pe la reeducarea de la Pitești. La fel, în decembrie 89 am fost student și am fost familiarizat cu „Piața golanilor”, am luat-o pe Elisabeta Rizea cu mașina de la Nucșoara și am prezentat-o studenților bucureșteni imediat după evenimentele din 89, chiar și lui Corneliu Coposu. Aș putea spune mult mai multe, despre liberalii de la Fundația Brătienilor, despre Ioana Arnăuțoiu, dar mă opresc aici. Îmi pare rău că dvs nu țineți cont de principiul terțiului exclus. Căci dacă scriu despre președintele Iohannis că nu are un comportament democratic, nu înseamnă că scriu în favoarea lui Dăncilă. Eu scriu având în minte principiile democratice, nu vreo persoană sau alta. Iar în ceea ce privește pe dna Dăncilă, vă rog să căutați articolul meu despre „Chipul decadenței”. Așa că, atunci când purtați cravata roșie, măcar să fii învățat și puțină logică – iertați-mi prezumțioasa afirmație – ca să-mi înțelegi astăzi articolele. Vă rog să ieșiți din logica „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”, ca să nu spun că acea cravată nu o mai aveți la gât, dar vi s-a mutat în suflet! Cum pare sloganul lui Iohannis, pentru o „Românie normală”? Dacă e ok, atunci nu mai avem ce discuta. Deci votați cu cine credeți, pe mine nu mă interesează, dar lăsați-mă să am altă convingere, pentru asta am ieșit în decembrie 89 în Piața Universității. Seară bună!
Anonim
Savule, strici orzul pe gâște!
Marian
Intr-adevar d-le Savu, pamantul este plat ! Elisabeta Rizea , eroina din Nucsoara a fost cu mai multe mijloace de transport in beciul securitatii. Ca ati dus-o si dvs. sa vada lumea nu este o noutate. Noutatea ar fi faptul ca dupa Piata Universitatii unde pretindeti ca ati fi fost, a urmat o lunga bezna cu nuante sangerii la care va referiti cu multa admiratie. Aceasta o veti regreta crunt diseara cand se vor fi numarat voturile. Atunci articolele dvs. vor trebui sa fie mai adecvate realitatii. Cel mai probabil o sa urmeze o perioada de lamentari si apoi de una a trezirii la realitate. Nu din comunismul care va bantuie, ci din logica instinctului de conservare. O duminica galbena va doresc !
Anonim
Daca va fi o duminica galbena, si se pare ca va fi, atunci in fruntea județului nostru nu va fi Elisabeta Rizea, si Miutescu. Va dați seama? De la Toma Arnautoiu la Miutescu este la fel cum se întâmpla cu Diaspora, de la Eliade si Cioran la romii de la Titesti plecați in Austria. Asta da Diaspora, care-l va vota pe un alt minoritar. Si așa ajungem galbeni, la fel ca floricelele de pe fustele pirandelor.
Anonim
Apropo, la Titesti primarul e galben. Așa va ajunge tara asta, adică un sat ca Titesti mai mare. Iar cine se îndoiește, va rog sa stați o ora in centrul satului, ca sa va convingeți ce ne va aștepta in curând.
Anonim
Nu va trece mult timp și românii adevărați vor (re)deveni cocoși. La primul lor cântat, strigoii galbeni vor disparea în uitare. Nu-i va mai răbda nici pămantul țării pe care o trădează, împreună cu ,,plecații”.
Anonim
Tu eşti, bre, ăla cu „raionul” Muscel ?!
Anonim
Nu, cu România, rățoiule!
Marian
Noapte buna Savule. Vreo zece ani poti sa dormi linistit !
Anonim
Noapte bună, România!
un pitestean
Dl. Savu , cu tot respectul nu o sa puteti spune ca dupa 30 de ani ciumati chiar toti argesenii sunt prosti. Sunt insa printre ei si cativa foarte foarte prosti. Din fericire astazi vor trebui sa sa reorienteze acceptand situatia.
Anonim
Liderul politic al judetului va ajunge Adrian Miutescu, care va face Autostrada Pitesti-Sibiu, va readuce investitorii in Arges, iar Pitestiul va ajunge o adevarata metropola, cu zona metropolitana Mioveni, va aparea un tren suspendat intre Pitesti si Mioveni etc. Cata gargara liberala!
Iurii
D.Savu aveți o viziune obiectivă asupra stării sociale românești. Și ceia ce a scris este valid la nivel mondial.
marin
Lumea e într o continuă schimbare. Valorile promovate si susținute de Corneliu Coposu, Ion Rațiu, Ion Diaconescu, … nu se mai regăsesc acum. Păcat, oamenii aceștia au murit crezând într-un ideal!
catel
Numai capre pe aici!!!