Pentru vremurile noastre atât de emancipate de orice rigoare epistemologică, pentru raţionaliştii indiferenţi şi profund sceptici, totalmente eliberaţi de scrupulele limbajului ştiinţelor teoretice, adică de orice preocupare de disciplină conceptuală, se impune o observaţie dintre cele mai politicoase. De ce cred acest lucru? Întâmplarea face să-mi cadă în mână un text scris de un om cu pregătire tehnică şi cu ceva cultură generală. Apoi, îmi exercit curiozitatea pe textul unui autor cu pregătire medicală; oameni care vor să-şi spună punctul de vedere asupra unor teme cotidiene ale urbei lor. Până aici totul e bine. Însă când aceiaşi autori ajung să se exprime pe teme deosebit de importante şi care necesită o pregătire de specialitate, lucrurile nu mai sunt în ordine. De exemplu, când ei perorează pe seama felului de a fi al poporului nostru, când fac referire la legile societăţii sau la cele ale psihologiei umane etc, mi se pare că aceşti oameni sunt cuprinşi de beţia de cuvinte. Ei se exprimă în funcţie de simţul comun şi fără un limbaj de specialitate, trimiţând afirmaţiile lor direct în ridicol. Autorii respectivi nu cunosc aparatul conceptual al unor astfel de teme, ajungând la anumite concluzii exasperant de insipide. Este ca şi cum eu m-aş referi la sistemul nervos folosindu-mă de un limbaj istoric.
Prin urmare, tendinţa de a supraestima propria pregătire de specialitate şi de a o extinde şi asupra altor domenii nu este altceva decât manifestarea unei ipocrizii, adesea camuflată sub aparenţa unei înalte şi impecabile corectitudini morale. Astfel de autori nu cunosc faptul că probleme precum psihologia unui popor sau caracterul lui, istoria şi etnografia sa nu pot fi abordate cu un limbaj comun. Ei nu l-au citit pe Max Weber ca să cunoască modul de aplicare a metodelor în ştiinţele sociale. Nici măcar nu au auzit de abordările longitudinale şi de cele transversale atunci când tratezi o astfel de problemă, afirmând însă propriile frustrări într-un limbaj comun, ajungându-se astfel ca, de exemplu, caracterul unui popor să capete calităţi înnăscute, nu dobândite. Oamenii aceştia nu ştiu cum circulă ideile în istorie, care sunt rigorile ştiinţifice ale unei antropologii culturale atunci când ne referim la profilul etnic al unui popor.
Îmi aduc aminte că am avut o dispută cu cineva fără o pregătire de specialitate pe seama afirmaţiei lui Neagu Djuvara, care, înainte de a muri, a spus că s-a modificat profilul etnografic al poporului român. Cel cu care am intrat în polemică era de părere că profilul etnografic este totuna cu profilul psihologic. Total fals. Drept care, problema nu ar fi atât de gravă dacă, atunci când încerci să pui lucrurile la locul lor, astfel de autori nu ar deveni deosebit de agresivi, afirmând că… ai ceva personal cu ei. Sunt foarte orgolioşi. Recent, am primit un telefon de la cineva pe care îl stimam în mod deosebit. Acesta m-a supus la un tir de afirmaţii cu care nu puteam fi de acord. Abia la sfârşit omul a recunoscut că m-a testat şi că are aceleaşi opinii ca ale mele. Discuţia a continuat pe tema unei cărţi scrise de el, o carte valoroasă şi prefaţată de un eminent critic literar. Însă eu am procedat exact ca el, criticându-i anumite idei.
Omul a sărit ca ars, a zis că a terminat-o cu mine, că sunt un rău etc, blocând orice comunicare, fără să mai apuc să-i spun că a fost un test din partea mea, aşa cum a procedat şi el cu mine. Deci, e vorba de un om orgolios, cu orgoliul nemăsurat; probabil că am terminat-o definitiv cu el, pentru că nu suport orgolioşii, asemănându-i cu dogmaticii.
Prin urmare, astfel de oameni nu ştiu că aprecierile noastre, fie aprobative, fie reprobative, sunt rezultatul unei experienţe şi cunoştinţe direct personale şi nu pot fi decât subiective şi personale, adică în conformitate cu natura pregătirii proprii. Impersonală nu poate fi decât o apreciere luată de la alţii, dar care a trecut proba timpului. Abia unind cele două aprecieri poţi să obţii cât de cât obiectivitatea unei idei. Drept care, nu poţi să joci şah cu regulile de la table. Iar izvoarele convingerilor nu sunt deloc evidente. Nu le surprinzi pe feţele oamenilor. De fapt, este vorba de izvoare care îşi au punctele de plecare în complicatele laboratoare sufleteşti. Astfel, dintr-o necesitate a vieţii sociale, decorativul, de exemplu, ambalajul, cum vrem să numim exteriorul nostru cotidian şi înfrumuseţat subiectiv, a ajuns o modă în gândire. Un simplu decor oferă un contact direct, amplu şi profund, cu viaţa, cotidianul şi psihologia omului. Trăim de la zi la zi, neavând altă perspectivă decât a actualului, aservim decorul din necesitatea de a ne adapta la cotidian. Şi să vedeţi pe inginerii-ziarişti, medicii-ziarişti, înalte feţe bisericeşti cum se exprimă faţă de decorul creat de tragedia de la Caracal, de exemplu, de parcă nu am avea sociologi, psihologi, criminalişti să ne spună că ce trăim astăzi se cunoaşte de la Cain şi Abel. Însă toţi ne dăm cu părerea şi toţi am fost cuprinşi de o beţie de cuvinte.
13 Comentarii
Anonim
Iată că Savu Gheorghe (tot n-am înțeles/priceput cărui domeniu de cunoaştere se revendică !?) aduce în discuție (pe site-ul ARGEŞUL !) o temă filosofică care a fost dezbătută cu aprox. 2300 de ani în urmă şi de Platon, în Dialogul de bătrânețe „Theaitetos”, mai ales, dar şi în „Parmenide” ,”Legile” ş.a. : „Problema Cunoaşterii în sine”(adevărate), reluată apoi de mulți , dar, clasic (strălucit) de Im. Kant („Critica rațiunii pure”-1784).
Desigur, nu-l bănuim pe pseudoziaristul pomenit mai sus de vreo aprehensiune filosofică care să-l determine să-şi strice concediul împreună cu Pussyca …la munte şi la mare …ca odinioară Brigada Diverse (B.D.) a Miliției Capitalei, cu lecturi din marii filosofi (care, oricum, dau rezultate doar când le faci la timpul lor, de obice,i la tinerețe!) şi nici măcar cu preocuparea pt. studiul „Beția de cuvinte”(1873) al lui Titu Maiorescu, unde „Beția” respectivă n-are nici ea legătură cu „starea de… spirt”, continuă, a Pssycăi sau a unor comentatori „pro domo”(analfabeți funcționali) – nu-i numesc acum ,… oricum, „vor sări de sub duş”…direct pe site , la fel de ignoranți ca întotdeauna, dar cu o eclatantă …lipsă de idei !)…va urma
Anonim
Pai daca stii ca sar unii pe tine de ce mai scrii ma baiatule
Anonim
Ai făcut tu la timpul tau pe cea marxist-leninista!
Anonim
…,,vor sări de sub duș”…ai furat expresia de la unul (știi tu cine!) care ți-a zis odată că ,,sari ca proasta din baie”.
Argeșel
Bă, ești prost! Las-o dracu’ de poleială culturală, ești bătrân și impotent. Dacă ai lătra mai puțin, te-am suporta cât de cât. În plus, ai și accese care te califică pentru stabilimentul/resortul (nou) de la Vedea. Scrii ca un apucat de streche, ai vedenii, cred că ai consumat mult la viața ta. Trăiești degeaba. Nu așa se face o critică documentată, constructivă. Ni se face scârbă când simțim câtă ură și venin ai în gușă. Față de tine, dl Savu este foarte bine pregătit în domeniile abordate, uman, patriot, sincer. Ignorant ești tu. Mesteci și amesteci la infinit niște noțiuni, multe copiate de pe net, asamblate strâmb intr-un mozaic delirant și te dai mare filosof. Ești depășit și decrepit, nu mai faci parte din prezent. Te bagi în seamă la multe articole, comentând fără nicio noimă. Te intoxici cu propriile umori. O jigodie ,,telectuală”. Zici că ai fost profesor și ai scris cărți. Doamne ferește! Ne este milă de tine. Pielea ta, tăbăcită de intemperiile și vicisitudinele unei vieți, se pare, trăită degeaba, nu mai face doi bani.
Anonim
Se subînțelege că textul este o ripostă la comentariul căzăturii patologice de la poziția 1.
Anonim
Pune, fă , pocitanie nespălatăată şi bolnavă /purtătoare de SIDA , mâna pe săpun şi apă şi spală-te , nu mai visa că te ia şi pe tine „la ocazie” taximetristul Dincă … de la Caracal , că nu te mai bagă nimeni în seamă, pitică de gradină expirată, bătrână şi abandonată , că tu n-ai şcoală nici câtă vacanță a avut filosoful !
Fomisto , n-ai bani nici pt. Pasta de dinți !
Anonim
Ooooo, ,,filosoful”, vaaaai, nu se poa’, autocaracterizare, narcisism! Ai dat în bâlbâială! Gata, stai cuminte că-ți cauzează la cap.
Anonim
İa arată-ne bre, o carte scrisă de matale. Vin io în Prundu, s-o văz. Mai țâi minte fr-un elev, student, să ni-l arăți ca să ne spuie el ce și cum, dacă ai fost prefesor, cum te purtai, când s-a produs ,,declicul”. Ăăa, ce spui?
Boni
Ce carte, domne. O fi vreuna de pe vremea lui Pazvante Chioru, șapirografiată, copiată sau compilată.
Savu Gheorghe
În facultate Andrei Pleșu ne spunea că te poți sminti…filosofic. Citind primul comentariu, abia acum îmi dau seama ce a vrut să spună Pleșu.
Anonim
Auzi,bre Savule, Pleşu, aşa cum o fi el (îngălat), nu (s-)a predat vreodată unor …”căprari de trupă”/grupați/trupeți de la Fane Gheorghi(di)u – f.f. (!!!) Parcă ai ăla de la Vălcea/(mitomanul smeo) !
marin
Beția de cuvinte e caracteristică poporului nostru și mai cu seamă pentru zona de sud. Vorbim mult și facem puțin ca să schimbe lucrurile în bine. Mai moare un om, ne mai dăm cu părerea … dar nu se schimbă nimic. Asta e drama specialiștilor buni la toate …