Revenim la drama petrecută în urmă cu şase săptămâni, într-o după-amiază de duminică, în pădurea de la „Dealul Pietrişului”, acolo unde un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost atacat de un urs. Din cauza rănilor suferite, omului i-a fost amputat un picior. După incident am vorbit cu Emil Tuţă (Emi), fiul celui sfârtecat de urs în zona „Groape”. El îl însoţea pe tatăl său când fiara s-a năpustit asupra lor. Povestea lui Emi Tuţă a fost terifiantă. Năucitoare a fost, de asemenea, şi relatarea despre ceea ce s-a întâmplat după ce au cerut ajutorul autorităţilor, unele dintre ele dovedindu-se de-a dreptul neputincioase.

Atacul de la „Groape”

„Era o duminică obişnuită, petrecută în familie şi, după ora prânzului, am ieşit cu tata la plimbare, cum obişnuiam în timpul liber. Iniţial, am vrut să o luăm cu noi şi pe soţia mea cu fetiţa, dar micuţa nu a vrut, iar ele au rămas acasă. Ajunşi la Dealul Pietrişului, la vreo 3-4 kilometri de sat, într-o vale, a apărut dintr-odată o ursoaică cu un pui şi, până să ne dăm seama ce se întâmplă, fiara a atacat. S-a repezit direct la noi. Tata era în faţă; pe el l-a luat de picior şi l-a târât la vale vreo 15-20 metri. Am sărit să apuc un lemn… ceva, să mă apăr. Am dat în animal cât am putut, ne-am apărat cu mâinile goale, neavând la noi nimic altceva. Tata se apăra cu mâinile goale, eu am încercat să lovesc animalul la ochi. La un moment dat, atacul a încetat, ursoaica s-a îndepărtat şi imediat m-am dus la tata. Am scos tricoul de pe el, pentru că sărea sângele şi nu ştiam de unde. I-am acordat primul ajutor, pentru că mă pricep, l-am legat cu tricoul la picior, deasupra rănii, cât am putut de strâns. Ursoaica s-a întors, s-a repezit din nou la noi şi atunci am crezut că ne face praf. Am ţipat, am răcnit şi animalul s-a oprit. Cred că a apărut puiul şi s-a calmat, apoi a plecat. Am mai mers ceva cu tata… Atât cât a mai putut. Apoi l-am întins pe iarbă. Şi speram să apară salvatorii”, ne-a povestit îngrozit Emi, fiul celui desfigurat de ursoaică. „Norocul nostru a fost că tata era conştient şi am plecat din zona atacului cu el sprijinindu-se de mine sau cărat în spate. Am urcat cum am putut, reuşind să ajungem în vârful dealului, la un drum precum cele forestiere. Acolo am prins semnal la telefon şi am sunat la 112, cerând ajutor, chiar elicopterul, ştiind că suntem departe de comunitate. Era în jurul orei 18” – ne-a relatat Emi Tuţă.

Fiul celui mutilat de urs e convins că o intervenţie mai rapidă a echipelor de salvare, mai exact intervenţia elicopterului SMURD, ar fi evitat amputarea piciorului tatălui său.

„M-a luat târâş şi m-a băgat în pârâu”

Duminică după-amiază l-am vizitat pe Anton Tuţă (Toni), omul atacat de urs. Era în faţa televizorului, urmărind finala tenismenilor de la Wimbledon. De la primele vorbe mi-am dat seama că este într-o stare de spirit excepţională, deşi are piciorul drept amputat şi mâna stângă cu probleme. Dacă la început aveam unele ezitări în a discuta cu el despre această chestiune, văzându-l cât e de optimis, l-am întrebat: „Cum a fost, nea Toni, cu ursul? Cum s-a întâmplat?”

„Mergeam cu Emi prin pădure, eram în drum spre un puţ, căutând iască pentru stupi. Fără vreun semn, m-am uitat în spate şi am văzut un urs venind repede spre noi. L-am protejat pe băiat, l-am împins într-o parte şi în acel moment ursul m-a lovit de parcă eram la rugby. M-a apucat de picior, m-a luat târâş şi m-a băgat în pârâu. Acolo m-a apucat de nas şi m-a tăvălit câteva secunde, smucind de cap în toate părţile. Nu m-am pierdut şi în toată tăvăleala l-am apucat şi eu de nas; trosneau şi degetele mele, trosnea şi nasul lui. El răcnea, eu urlam. În timpul acela băiatul meu încerca să-l lovească cu o cioată putredă… Dar ce să-i faci?! M-a lăsat puţin şi m-a mai luat o tură; atunci mi-a zdrobit piciorul şi, când am încercat să mă apăr, mi-a rupt şi mâna. După alte câteva secunde de tăvăleală, m-a lăsat şi a plecat. Restul sunt detalii… Am ajuns la spital conştient, ştiu tot ce s-a întâmplat. I-am auzit pe medici când spuneau că m-au pierdut, dar atunci am deschis ochii şi au văzut că nu am murit. Îi auzeam cum discutau cum să procedeze cu piciorul şi nu cădeau de acord dacă să-l amputeze sau nu. Le-am făcut semn cu mâna să-l taie, nu mai conta decât să scap. Apoi mi-au pus tubul pe nas… După o vreme m-am trezit. Eram mult mai bine, dar fără un picior şi cu o mână ciopârţită, apoi refăcută şi băgată în gips. Ce să zic, am avut noroc şi eu, dar mai ales Emi. Dacă nu mă luptam cu el, cu siguranţă mă omora. Despre ceva de apărare, nici vorbă! Doar dacă aveam puşcă scăpam nevătămat, în rest sunt poveşti”, ne-a spus Anton Tuţă.

„Se va termina şi cu urşii!”

Mi-a spus că de mic umblă prin pădure, duminică de duminică; toată viaţa a fost acolo. De data aceasta, după ce toată primăvara în zona respectivă făceau, ca în fiecare an, un mic antrenament pentru a urca pe munte, căutau şi iască. Nu şi-a putut închipui că este urs în acea zonă. Acum nimeni nu mai merge pe acolo, deşi oamenii au fâneţe şi grădini în zonă.

După trei săptămâni de spitalizare şi alte trei săptămâni de recuperare acasă, omul aşteaptă să mai treacă şase luni şi va merge să-şi facă proteză pentru picior. Este puţin necăjit că mâna stângă încă îl supără şi nu se poate sprijini de ea pentru a folosi o cârjă. Se deplasează doar până în curtea casei, cu ajutorul soţiei, sau stă la geam şi se uită… tot spre pădure. L-am întrebat dacă va mai merge vreodată la pădure. Mi-a răspuns, zâmbind ştrengăreşte: „Pădurea cade pe noi şi eu…?! Se va termina şi cu urşii ăştia şi voi merge din nou în pădure. Deocamdată, pentru om nu există lege, iar pentru animale există toate legile din lumea asta. Dar curând se vor schimba cu siguranţă aceste lucruri. Păi, o să ne ţină animalele în case?! Nu merge aşa! Despre urs… îmi pare rău că m-a legitimat el pe mine şi nu am apucat să-l legitimez eu (a râs). Nu mă mai gândesc la el, nu vreau să am coşmaruri. Cu muntele… deh, mă duceam pe munte an de an. Acum trebuie să vină el la mine (a râs din nou)”.

Omul crede că a trăit o întâmplare de viaţă şi sub nicio formă nu va lăsa ca aceasta să-i schimbe sau să-i întunece viaţa. Spune că mai are mult de trăit şi că, dacă ursul nu a reuşit să-l omoare, nu ştie cine sau ce o poate face curând.

Până una-alta, cu sprijinul total al soţiei, încearcă să-şi vadă de viaţă, să se bucure de copii şi de nepoţi. Vorbeşte frumos de doctori şi deocamdată este reţinut în a vorbi despre reacţia salvatorilor. Despre Poliţie, nimic…; după şase săptămâni, nu l-a contactat nimeni să-l întrebe cum a fost, ce s-a întâmplat. Se pare că Poliţia de la Curtea de Argeş nu are în competenţă astfel de cazuri. Ciudat…

Băiatul spune că nu se lasă!

Pe de altă parte, Emil Tuţă (Emi), aflat cu tatăl său când i-a atacat ursul, inginer chimist, plecat la muncă în îndepărtata Rusie, aproape de Marea Japoniei, spune că nu se va lăsa până nu va face lumină. Vrea să afle de ce nu a fost trimis elicopterul SMURD şi cine a luat această decizie. Ne-a prezentat inclusiv înregistrările audio de la numărul de urgenţă 112 (obţinute de la STS) din care reiese clar că a cerut elicopterul şi a fost asigurat că acesta va sosi. A vorbit inclusiv cu pilotul elicopterului, apoi toate lucrurile s-au sucit… Într-un cuvânt, omul vrea dreptate!

În fine, şi Ministerul Mediului trebuie să plătească, pentru că urşii îi aparţin, indiferent dacă aceştia aparţin ocoalelor silvice de stat sau private. Numai că trebuie urmată calea greoaie a instanţelor.

Distribuie pe Facebook

Flavius Petrescu

See Full Bio