Am fost recent la sediul Evidenţei Persoanelor pentru a mă interesa de paşapoarte pentru cei mici, de cărţi de identitate pentru părinţi şi alte lucruri de care sunt sigur că mulţi sunt preocupaţi: permise, înmatriculări ş.a.m.d. Ştiţi cum e, tot amâni până ţi se sparg toate în cap… Astfel, am îngroşat rândurile pe la ghişee, m-am revăzut cu prieteni vechi (şi ei cu aceleaşi probleme), am stat la discuţii şi… am observat.
Am observat că funcţionarii abia fac faţă fluxului numeros de persoane, că sediul e la anumite ore neîncăpător, că lumea se plânge de una, de alta.
Ultimul ispravnic – Nicolescu
Cum ar fi: „- Domne, chiar nu se pot realiza nişte lucrări de renovare a faţadei?” – asta ar fi cea mai mică dintre probleme. Umblă vorba cum că ultima ispravă a fost pe vremea lui Nicolescu, atunci când însuşi preşedintele CJ Argeş era să-şi rupă picioarele pe treptele erodate. Constantin Nicolescu a pus, cum se spune, piciorul în prag şi a a dat ordin ca până mâine dimineaţă să fie gata treaba – altfel e jale. Şi fiindcă pe atunci era o voce cu putere, lucrătorii s-au pus pe treabă, au făcut pe dracu’ n patru, iar a doua zi Evidenţa Populaţiei avea trepte noi. Cică era iarnă şi pentru a usca materialul compozit muncitorii au adus un fel de aparate pentru încălzire, au suflat peste nisip – puteţi doar să vă imaginaţi ce a fost acolo.
Între timp, Constantin Nicolescu a plecat de la CJ, iar actuala conducere are o altă abordare a situaţiei, una estompată de un conflict cu o altă instituţie, cea a Ministerului de Interne.
Ca să fie clar, sunt doi proprietari pe imobilul cu pricina: Consiliul Judeţean de o parte, MAI-ul de cealaltă. Ei se ceartă, ei se împacă, dar nu ajung la niciun acord şi sediul unde funcţionează atâtea şi atâtea servicii rămâne la voia sorţii. Oamenii vin cu copii, cei mici se agită şi mai strică jaluzelele, unii nu ştiu ce fac, cum se enervează de mai distrug un scaun, mai scrijelesc pe un perete şi tot aşa.
O soluţie în folosul cetăţenilor
Prin urmare, mă întreb, nu ar fi bine să găsim o soluţie mai elegantă pentru ca toată lumea să fie mulţumită?
De pildă, la Bucureşti (dar şi în alte oraşe) s-au deschis servicii pentru paşapoarte şi permise în Mall-uri. Până le vine rândul, copiii pot alerga în spaţiile de joacă, nevestele îşi pot calma nervii la „shopping”, iar noi, bărbaţii, ce să facem, stăm la coadă. Dar măcar aşteptăm în linişte – tot e un câştig.
De altfel, această mutare este benefică şi pentru deţinătorii unui asemenea centru, fiindcă e binecunoscut faptul că majoritatea solicitărilor sunt la primele ore ale dimineţii când oricum mall-ul e gol. Aşa a fost salvat de la faliment centrul „Plaza România”. Parcă se întrezăresc deja nişte beneficii, nu-i aşa?
Nu mai e mult şi vor începe lucrările la noul Mall din Piteşti, denumit Argeş Mall. Ce-ar fi ca instituţiile de la „Evidenţa Populaţiei” să ia în calcul o asemenea mutare? Opinia publică ce spune?
Sau, dacă nu, o a doua variantă ar fi comasarea tuturor serviciilor conexe într-un imobil mai generos ca dimensiuni: Casa Cărţii ar fi o soluţie, oricum organizarea „Simfoniei” în respectivul spaţiu nu este foarte apreciată.
Iată, trei lucruri care ar contribui la creşterea calităţii serviciilor în folosul cetăţenilor. Noi le-am propus, le susţinem, vedem ce spun şi autorităţile: care sunt, care vor veni…
3 Comentarii
Anonim
Ca sa fim baieti destepti , ar fi bine undeva la marginea orasului . Aglomeratia din centru ( a sutelor de autoturisme ) vine si de aici . Institutiile publice sunt pozitionate astfel incat produc aglomeratia cailor rutiere .
George
Exact!
niculae
Macar inmatricularile,permisele si examinarile,restul pasapoarte si acte identitate ar putea ramane .Pentru inmatriculari se poate face loc unei constructii la stadion,in spatele tribunei.Loc de parcare incapator,aer curat.Si asa acolo s-a infiintat o parcare de trailere,autobuze autotrenuri.terenul este comunitar,apartine primariei.