Simfonia Lalelelor, eveniment simbol al municipiului Piteşti, şi-a încheiat cea de-a 42-a ediţie stabilind noi recorduri de expozanţi şi vizitatori. Cea mai spectaculoasă şi vibrantă expoziţie dendro-floricolă din România aşază Piteştiul pe harta puţinelor evenimente din România care le redau oamenilor sentimentul comuniunii cu natura şi bucuria exploziei de culoare, prospeţime şi continuitate. De-a lungul celor peste patru decenii care s-au scurs de la ediţia iniţială, pragul Argeşului a fost trecut de mii de înalte oficialităţi şi probabil de milioane de cetăţeni din ţară şi din străinătate. Pentru municipiul Piteşti, Simfonia Lalelelor este momentul de vârf în care se dezvăluie lumii întregi, se promovează şi se pune în valoare.
În ciuda faptului că mis-en-place-ul şi detaliile de organizare au fost perfecţionate continuu, Simfonia Lalelelor are o hibă majoră, care nu poate trece neobservată: locul de desfăşurare. An de an, Piteştiul îşi primeşte distinşii invitaţi pe platoul din faţa complexului expoziţional Casa Cărţii, într-o atmosferă cu totul improprie pentru ţinuta unui astfel de eveniment. Inivitaţii adresează mesajele de felicitare în zgomot de maşini şi trafic, în timp ce spectatorii sunt invitaţi să ocupe mijocul străzii sau spaţiile verzi, să se strecoare printre maşinile şi clădirile din zonă în căutarea unui loc optim.
Toate acestea se petrec în condiţiile în care Piteştiul are în continuare o Casă de Cultură cu o poziţie ultracentrală şi spaţii mai mult decât generoase. Din nefericire, misiunea Casei de Cultură a Sindicatelor a fost pervertită, argeşenii fiind acum invitaţi să-şi încerce norocul la „păcănele” şi nu să ia parte la acte de cultură. Jocurile de noroc şi hazardul se substituie astfel, cu acordul tacit al decidenţilor, eforturilor de educare a tinerei generaţii şi de aplecare către lucrurile cu adevărat importante.
În acest context, piteştenii cer autorităţilor locale să depună eforturi de redare a Casei de Cultură cetăţenilor, spaţiului public şi actelor artistice. Simfonia Lalelelor merită un loc de desfăşurare pe măsura înaltei sale ţinute artistice şi culturale, iar Casa de Cultură – care de-a lungul timpului a găzduit numeroase ediţii ale acestui eveniment simbol – este singura instituţie care se ridică la înălţimea acestor aşteptări.
Este greu de acceptat faptul că Piteştiul, oraş european al secolului al XXI-lea, îi primeşte pe ambasadorii lumii întregi în mijlocul străzii, uneori în condiţii meteo vitrege, în timp ce la Casa de Cultură locală se strigă „Bingo!”.
Ion BĂDULESCU
6 Comentarii
Boni
Foarte corect. De când Simfonia Lalelelor se desfășoară la Casa Cărții, nu mai prezintă interes pentru mine (nu-mi mai place deși poate greșesc). Nu știu care sunt interesele și costurile dar, oricum ar fi, Casa de Cultură a Sindicatelor este soluția ideală care rotunjește armonios vraja florală a unui eveniment semnificativ pentru imaginea Piteștilor.
Anonim
administratia publica este incapabila sa organizeze singurul eveniment notabil care a mai ramas in Pitesti. Atat timp cat acest indivizi nu vor angaja un specialist pe zona de evenimente pot sa o faca oriunde ca tot la wc-ul din fundul curtii va fi promovata…
Corcodel Constantin
Va recomand sa va puneti pofta in cui.Casa Sindicatelor este o institutie cu finantare proprie si primaria nu are nici o putere de a hotari ceva acolo. Din chiria pe care o incaseaza de la Bingo isi plateste facturile si salariile oamenilor care se ocupa ca noi, pitestenii sa mai vedem din cand in cand cate un spectacol bun in Pitesti. Au fost nenumarate asalturi mai ales din partea unui industrias local care isi doreste cu ardoare acest loc pentru sine si gasca sa. Ei bine, nu reuseste cu toti banii si puterea lui sa acapareze si acest loc.
Anonim
Ce să-ți povestesc, de la Bingo…Dar din spectacole? Nu o vrea nimeni pe degeaba, presupun, pentru Simfonie, se poate închiria. Spațiul însă, ca și cel de la Casa Cărții este cam comunist.
Anonim
Un adevăr fără tăgadă.Spații noi (moderne) dedicate (speciale) Culturii, Cărții, Sportului etc. peste tot în România (in orice localitate fie mare, fie mică) , cel puțin până acum (2019) , au costruit doar „comuniştii”!
Capitaliştii doar le exploatează (fură) !
Goargăș
Pentru anul 2020 (sau douăzeci douăzeci, ca să glumim puțin) merită încercată varianta cu Casa de Cultură a Sindicatelor, chiar închiriată. Până la urmă, dacă noi, cetățenii din Pitești, contribuim la bugetul local, avem și dreptul să cerem să se prevadă în buget această posibilitate. De multe ori, în problemele de cultură, de imagine și altele de acest gen, se poate pune pe primul plan esteticul în detrimentul economicului. Orice s-ar spune, platoul CCS împreună cu cladirea și împrejurimile compun un tot unitar mult mai plăcut privirii.