# Interviu cu Cătălin Barbu, nimeni altul decât fiul fostului fotbalist de la FC Argeş, Jean Barbu
La cei 19 ani pe care-i are, atacantul echipei FC Argeş Cătălin Barbu se anunţă încă de pe acum o certitudine a fotbalului românesc. Puştiul născut în 1999 este unul dintre oamenii de bază ai trupei lui Augustin Eduard, având, de la meci la meci, evoluţii din ce în ce mai bune. Talentatul fotbalist spune că vrea să depăşească performanţele tatălui său, nimeni altul decât Jean Barbu, cel care a făcut istorie în tricoul echipelor FC Argeş şi Rapid Bucureşti. Prestaţiile bune şi golurile frumoase pe care Barbu junior le-a marcat până acum în tricoul alb-violet nu au trecut neobservate de către specialiştii în ale fotbalului. Tot mai multe voci autorizate afirmă că puştiul îşi va întrece părintele. Cătălin ne-a povestit despre copilărie, despre primii paşi în fotbal, dar ne-a dezvăluit şi câteva visuri pe care le are.
* Cum este să fii fotbalist la FC Argeş şi, pe deasupra, să te cheme şi Barbu?
** Este foarte bine să fii jucătorul unei formaţii de tradiţie, iar dacă tatăl tău a făcut performanţă pentru acest club este perfect. Nu simt deloc presiune, eu trebuie să joc bine, să mă pregătesc şi să muncesc foarte mult. Pe stradă, nu de puţine ori, am auzit cuvinte răutăcioase la adresa mea. Oamenii strigau că joc la FC Argeş doar pentru faptul că sunt fiul lui Jean Barbu, dar nu este deloc aşa. Uitaţi-vă, vă rog, câţi copii de foşti mari jucători au ajuns să facă performanţă în sportul rege. Sunt foarte multe exemple de fotbalişti care s-au remarcat datorită talentului, nu pentru că erau copiii lui X sau Y. La noi, în loc să-i încurajăm, nu ştim cum să le dăm mai repede în cap şi să-i doborâm. Mulţi oameni mă compară mereu cu tatăl meu. Normal că mă deranjează, dar mă şi motivează în acelaşi timp. Am calităţi asemănătoare cu ale tatălui meu; şi sora mea cea mică a moştenit din talentul tatălui meu, ea joacă fotbal în echipa Şcolii „Tudor Vladimirescu”, este în clasa a V-a. Mai am o soră mai mare, Cristina, ea nu are tangenţă cu fotbalul, este studentă la Facultatea de Drept din Bucureşti.
„Mi-a spus să am tupeu”
* Ai marcat un gol splendid cu Petrolul. Şi nu e primul de acest gen. Mai vin şi altele?
** Şi în partida cu Luceafărul Oradea am marcat un gol frumos, de la o distanţă asemănătoare cu cea din meciul contra petroliştilor. Să marchez goluri de la distanţă este o calitate a mea, când văd un culoar deschis nu mă gândesc la nimic altceva decât să şutez la poartă, ştiu că o fac foarte bine.
* Care este cel mai important sfat pe care ţi l-a dat tatăl tău?
** Mi-a spus să am tupeu pe teren, în sensul bun al cuvântului, să nu-mi fie frică de nimic şi să respect fotbalul. Atâta timp cât îmi respect meseria, mai devreme sau mai târziu, fotbalul mă va răsplăti. Vorbesc aproape zilnic cu tatăl meu, îmi dă sfaturi. Când mă vede supărat mă încurajează şi-mi spune că în orice moment trebuie să fiu pregătit s-o iau de la început, important este să am încredere în forţele proprii.
„Nimeni nu s-a născut învăţat„
*Ai jucat deja câteva meciuri pentru naţionalele de juniori ale României. Tatăl tau a bifat câteva selecţii la Naţionala de seniori. Îl vei depăşi, din acest punct de vedere?
** Da, îl voi depăşi. Dacă muncesc şi sunt mereu cu capul pe umeri, voi avea mai multe selecţii la echipele naţionale şi voi ajunge mai departe decât a ajuns tatăl meu în fotbal. Secretele reuşitei într-un domeniu sunt modestia, munca, disciplina, seriozitatea. Oricât de departe ajungi în viaţă, nu trebuie să uiţi că ai plecat de jos. Nimeni nu s-a născut învăţat, cât trăieşti înveţi câte ceva, iar eu sunt dispus să acumulez cât mai multe secrete ale fotbalului. Vreau să ajung departe cu fotbalul, iar părinţii să fie mândri de mine.
* Dacă vei pleca vreodată de la FC Argeş la o echipă de top din România, care ţi-ai dori să fie aceea?
** Grea întrebare…. Oricum, aş dori să fie o echipă de tradiţie, ca FC Argeş, o formaţie care să aibă suporteri minunaţi. Avem o galerie frumoasă. Sunt rapidist de mic şi mi-aş dori să joc în tricoul echipei Rapid Bucureşti, dar în Liga I.
* Din campionatele străine, unde ai prefera să joci?
** În Spania, unde a jucat şi tatăl meu cu mulţi ani în urmă. Mi se potriveşte stilul de joc din campionatul spaniol, necesită viteză, multă tehnică, combinaţii, pase scurte.
* Marisa, sora ta, joacă fotbal în echipa şcolii… a luat şi un titlu, ţie îţi lipsesc premiile. Vă mai tachinaţi pe această temă?
** Da, aveţi dreptate. Sora mea a obţinut cu şcoala titlul de campioană naţională, m-am bucurat foarte mult pentru ea. Are calităţi de fotbalist, dar nu va merge departe în acest sport. Nu cred că o vor mai lăsa părinţii să practice fotbalul atunci când va fi la liceu. Trebuie să se orienteze către altceva; de exemplu, îi plac limba engleză şi calculatoarele. Cred că va fi IT-istă. Nu poate face carieră în fotbal, este fată. În altă ordine de idei, nu vă ascund că mă mai ceartă când nu-i place cum joc, mă ia în primire acasă după meciurile oficiale. Îmi spune că trebuia să fac o anume schemă, că trebuia să şutez din orice poziţie, face pe comentatorul.
„Nu ştia cine sunt”
* Când ai început fotbalul?
** La vârsta de 7 ani. Îmi aduc perfect aminte acel moment, nu-l voi uita niciodată. Antrenorul de copii şi juniori de la LPS Piteşti, Laurenţiu Iordache, zis şi „Ţânţarul”, a venit în timpul orei de limba engleză şi a rugat toţi băieţii să meargă în sala de sport. Acolo am dat un mic test şi doar pe mine m-a ales. Nu ştia cine sunt, m-a ales datorită calităţilor mele, a spus că pot face performanţă în fotbal. A doua zi, cel care m-a dus la antrenament a fost chiar tatăl meu. Vă daţi seama cum a reacţionat dl profesor Iordache atunci când a aflat cine sunt… I-a spus tatălui meu că am „stofă” de fotbalist şi îmi prevede un viitor strălucit. Am parcurs toate etapele şi am ajuns să joc în tricoul echipei FC Argeş. Au fost bucurii, dar şi neîmpliniri, însă nu m-am dat bătut. Îmi plac provocările, îmi place să lupt şi să câştig. Tata nu mi-a impus să mă fac fotbalist.
* Cum erai în copilărie?
** Un puşti pasionat de fotbal, un copil care spărgea zilnic câte ceva cu mingea. Daţi-mi voie să vă povestesc o întâmplare din copilărie. Mă jucam mereu cu tot ce era rotund. Într-o zi, mama i-a cumpărat surorii un iepuraş, iar eu i-am dat cu mingea în cap şi l-am omorât. Vă daţi seama ce scandal s-a iscat şi câte lacrimi a vărsat toată familia.
