La 10 ani de la un eveniment care a marcat-o profund, o pacientă mi-a arătat pe telefonul mobil fotografia unui tort mare de ciocolată pe care un cofetar a scris cu frişcă: „La mulţi ani, minunea mea! Martie 2019”. Minunea este o puştoaică brunetă, frumoasă şi isteaţă, ce are o rarisimă poveste de viaţă, pe care ascultând-o, doar dacă eşti frigider nu-ţi dau lacrimile.
…4 iulie 2008 (Ziua Americii). După o sarcină dusă până la termen, sosea pe lume o fetiţă durdulie şi aparent normală. Ca orice nou-născut, la câteva zile i-a apărut icterul fiziologic care s-a prelungit, iar din galben tegumentele au prins o tentă verzuie! Au urmat câteva săptămâni de investigaţii în reputate clinici universitare din Bucureşti. Verdictul a fost cumplit: malformaţie congenitală la nivelul ficatului cu atrezie (lipsă) de căi biliare. Unica soluţie: transplant hepatic. Uşor de zis, greu de găsit un ficat compatibil pentru un copil în vârstă de şase luni ale cărui zile de viaţă sunt numărate. Iar dacă în viaţă prietenii şi familia la nevoie se cunosc, prin sora tatălui acestei fetiţe s-a reuşit internarea într-un spital din Spania. Am văzut biletul de ieşire din Hospital Universitario La Paz din Madrid. La 12 martie 2009, când avea vârsta de opt luni, în Servicio Transplante Hepatico Pediatrico a primit ficatul compatibil al unui copil spaniol în vârstă de un an şi jumătate, la al cărui deces părinţii şi-au dat acordul să fie donat.
Operaţia s-a terminat cu bine, dar împreună cu mama ei pacienta a rămas internată pentru supraveghere şase luni. În vară, de Ziua Americii, va împlini 11 ani. Duce o viaţă normală, învaţă bine, face sport. În 2014 a fost la Madrid la ultimul control. Dumnezeu e mare!
