De câteva luni se vorbeşte mult, foarte mult, despre pensionari, în general şi despre pensionarii militari, în special. Or, astfel de discuţii se pretează foarte bine manipulării. Se naşte un triunghi al manipulării, format dintr-o victimă, un călău şi un salvator. Victima este pensionarul obişnuit care are o pensie la limita sărăciei. Călăul este pensionarul militar care are o pensie specială. Şi astfel sunt citate cazuri de militari cu pensii speciale de câteva zeci de mii de lei, iar unele chiar depăşesc salariile unor militari activi. Sunt aceste cazuri o dovadă că toţi militarii beneficiază de pensii speciale? Nu! Dacă există militari cu pensii ce depăşesc de două ori salariul mediul brut pe economie, atunci aceste pensii sunt ilegale. Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat nu permite ca o pensie să depăşească salariul unui militar activ, ea limitându-se la 65% din acest salariu. Eu cunosc foarte mulţi pensionari militari care au o pensie mai mică decât salariul minim pe economie. Dar pentru ca salvatorul să se nască, trebuie inventat călăul. Şi cum călăul a fost inventat în persoana pensionarilor militari, a apărut şi salvatorul, în persoana ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu.
Prin urmare, guvernanţii actuali au impresia că istoria începe cu ei. Şi astfel, ei fac greşeli după greşeli. Nicio lege nouă nu continuă una veche, ceea ce înseamnă că se vor pierde unele drepturi obţinute, dar vor apărea noi obligaţii. În cazul creşterilor de pensii, anomalia este şi mai mare, chiar dacă ea nu este văzută la prima vedere. Dacă o pensie de 1.500 lei în anul 2018 va fi în anul 2021 de 4.100 lei, atunci să nu creadă cineva că preţurile vor sta pe loc. Economia noastră nu suportă astfel de măsuri bruşte. Iar dacă vom avea astfel de pensii, şi salariile vor fi pe măsură. Şi vom ajunge cu toţii milionari, aşa cum am mai fost.
De altfel, nu degeaba până şi astăzi, după atâta timp, când avem în mână o sută de lei, spunem că avem un milion. Drept care, legile bune nu se fac peste noapte, ci încet, chiar foarte încet, cu analiză anuală, cincinală, chiar de zece ani. Spiru Haret a elaborat o lege a învăţământului după ce s-a gândit la ea timp de zece ani. Sigur, în legătură cu pensiile militare se pot aduce dovezi împotriva a ceea ce afirm eu aici. Faptul că Legea 223/2015 are articole ce lasă loc de interpretare, a făcut ca unii dintre şefii militari să-şi calculeze pensia în mod ilegal. Dar să se vină la televizor, aproape seară de seară, şi să se spună că toţi militarii beneficiază de pensii mai mari decât au avut salariul, mi se pare un exemplu clar de manipulare. Pentru că la o dată concretă adusă de cei care manipulează, militarii pot să aducă oricând o mie de alte date contrare.
La acelaşi tip de manipulare a recurs şi fostul preşedinte Traian Băsescu, când l-a inventat drept victimă pe muncitorul de la privat, călăul era angajatul de la stat, iar salvatorul era el însuşi sau, eventual, Emil Boc. Există totuşi un prag al decenţei la care politicianul va trebui să se oprească. Sub acest nivel, se atentează la demnitatea omului.
Cum de s-a ajuns atât de departe, încât să se considere de către politicieni că pentru a se menţine la putere sunt permise orice arme, inclusiv cele de umilire a militarilor, nu ştiu. Ceea ce ştiu este că s-a mers prea departe şi sper că, nu peste mult timp, toate aceste excese, din partea guvernanţilor actuali, vor fi reparate.
Deci, de ce este atacată armata? Răspunsul nu poate fi altul decât cel dat de faptul că militarii nu pot să iasă în stradă să protesteze şi să strige „Ieşi afară, javră ordinară!”. Or, nu se ţine cont că militarii sunt plătiţi la 24 de ore, nu la 8 ore cum sunt plătiţi ceilalţi angajaţi, ceea ce înseamnă că şi salariile şi pensiile lor ar trebui să fie duble faţă de cele ale celorlalţi bugetari. Iată cum politica PSD urmează fosta politică a lui Traian Băsescu de a învrăjbi categoriile profesionale între ele! Drept care, asistăm în vara aceasta la naşterea unui nou Boc, dar în variantă feminină. Un „Boc” ce invocă pensia unui magistrat militar – care are într-adevăr o pensie ameţitoare – pentru a-i ataca pe pensionarii militari. Or, de la acest magistrat până la plutonierul major e cale lungă. Iar dacă magistraţii sunt puţini, plutonierii sunt mulţi. Atunci de ce Olguţa Vasilescu ia ca exemplu pensia magistratului militar şi nu o ia pe cea a plutonierului? Răspunsul e foarte simplu: pentru a manipula. Ministrul Muncii spune că nu e obligat statul cu nimic faţă de pensionarii militari, uitându-se de promisiunea făcută lor de statul român încă în urmă cu 170 de ani.
Luând aminte la promisiunea făcută de Alexandru Ioan Cuza militarilor, avem o dovadă de civilizaţie. Militarul ştia că, la bătrâneţe, statul va avea grijă de el. Când l-am întrebat pe un plutonier american în vârstă de 52 de ani, care urma să iasă la pensie, ce va face în continuare, mi-a spus că îl aşteaptă o fermă în Florida. Mi-a arătat şi poze cu ferma lui. Statul american îi oferea o fermă, dar îi diminua din pensie. Pensionarul militar american care refuză ferma va avea o pensie mai mare cu câteva mii de dolari faţă de militarul care primeşte ferma. Iată ce înseamnă să ai grijă de cetăţenii tăi, ca stat, nu să manipulezi o întreagă opinie publică! Sigur, nu am dat acest exemplu pentru ca şi pensionarii militari români să aibă aceleaşi drepturi ca americanii – economia noastră nu are această putere – ci am luat acest exemplu pur şi simplu ca termen de comparaţie teoretică.
7 Comentarii
MARIN
„Prin urmare, guvernanţii actuali au impresia că istoria începe cu ei. Şi astfel, ei fac greşeli după greşeli.”
Din păcate nu este nicio greșeală. Dacă ar fi greșeală aceasta se poate corecta.
(Numai ministrul Genunche spunea că doar erorile se pot îndrepta, greșelile în niciun caz, dar se pare că știe el ce știe).
Așa zisele greșeli nu sunt greșeli n adevăratul sens al cuvântului ci sunt decizii luate de guvernanți în urma unor calcule în vederea păcălirii cu intenție a populației.
Anonim
Economia noastră nu are putere pentru a susține pensii reale din simplu motiv că se fură în draci.
Orice trece prin buzunarul statului este căpușat și jefuit în procent de peste 70% sub diverse forme, ca să nu mai vorbim și de corupția mitei.
Caz concret construcția palatului Șeful ISJ Argeș și nu numai.
Din ce motive nu iese la suprafață corupția și nu se iau măsuri împotriva unor astfel de indivizi?
Răspunsul este simplu:
– În cadrul ISJ Argeș sunt angajate soții și amante ale angajaților Serviciilor de informații și Poliției din Argeș și nu numai.
Ori, ceea ce se întâmplă la ISJ Argeș se întâmplă peste tot.
Și cum nu numai capul fură în draci, ci toți ceilalți nu este de mirare că este nevoie de manipulare pentru a păcăli poporul.
Numai cine nu vrea să vadă corupția din instituțiile publice ale statului nu vede.
george
Un articol ce reflecta adevarata realitate,felicitari !
joenegut
După ce publicaţi minciuna cu bătaia încasată de primarul din Dârmăneşti aţi şters-o din on line pentru că este odioasă!
Uite de fapt ştirea din Adevărul cu video clipul ataşat
https://adevarul.ro/news/politica/video-membrii-usr-arges-batuti-primarul-psd-darmanesti-depunerea-semnaturilor-fara-penali-1_5b853c62df52022f75e607dc/index.html
Anonim
Care armata? Pe armata romana o bati cu matura, vorba lui Tutea.
Anonim
Rușine de așa miniștri ce nu-și fac lecțiile pentru acasă. Căci ceia ce ați scris dumneavoastră în articol, trebuia să cunoască deja înainte de a ieși la televizor și sași demonstreze în public incapacitatea sa. Și aici apare întrebarea dar nu cumva e o incapabilă care primește salariu pe ne drept
Vasile
Foarte interesant acest articol! Felicitări! Cred că America plătește mai bine pensionarii din armată, au alte posibilități economice! Soldații români au luptat pe front, înflăcărați de îndemnul regelui – că vor primi pământ, la întoarcerea acasă. Astăzi, cei care nu au reusit să intre în posesia titlului de proprietate (al bunicilor!) nu mai pot face nimic, pentru că nu se mai emit titluri de proprietate, indiferent ce documente vin în sprijinul emiterii lor. În Argeș mai sunt în viață foarte puțini veterani de război, iar procesele în instanță pentru pământ sunt … fără număr! inclusiv administrațiile locale sunt acționate în instanță. Si apoi … sunt atâtea terenuri nelucrate …