În timp ce mă aflam într-un magazin ca să cumpăr o piesă de schimb pentru maşină, un alt client îi vorbea vânzătoarei despre maşina sa de parcă era o fiinţă umană. Spunea că maşina îi e loială, că nu-l lasă la greu şi că a rezolvat foarte multe probleme cu ajutorul ei. Îl ascultam pe acel om şi eram frapat de astfel de păreri tulburătoare. Sigur, ştiam că Emil Zola, într-o carte, a transpus sentimentele umane unei locomotive. Apoi, mai târziu, Kipling ne-a făcut să înţelegem poezia dând viaţă maşinilor însufleţite de un spirit propriu. Dar de aici până a vedea că o maşină are sentimente şi că nu te lasă la greu, chiar dacă aceasta este o Dacie, mi se pare prea mult. Iar dacă omul îmbogăţeşte maşina cu sentimente, atunci el însuşi pierde din gândire. Aşa ne-am purtat şi cu animalele sălbatice. La început, le-am atribuit sentimente umane – a se vedea zodiacul – ca apoi să împrumutăm la rândul nostru din simţirea lor. Şi astfel, le-am stârpit până acolo încât, sub ochii noştri, să fie înlocuite cu o zoologie metalică, mult mai de temut decât au fost animalele antediluviene. Dar asta nu poate fi decât un început. Lirismul tehnologic va cuceri lumea. Nu vizionează oare copiii, încă de pe acum, cu mare interes, basmele unde maşinile săvârşesc eroismele lui Făt-Frumos de odinioară?
Prin urmare, vorbim despre mit şi legendă, forţa şi viteza care ţâşnesc din angrenajul construit cu inginerie modernă, împrăştiind şi lăsând în urmă peisaje şi obstacole într-o succesiune de neînchipuit în trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat. Oamenii trecutului ar fi văzut ceva drăcesc în această nouă fiinţare androidă, care s-a născut pentru a ne aduce bine şi belşug. De exemplu, Dacia noastră a devenit numai în câţiva ani izvor de bunăstare şi de mândrie naţională pentru toţi românii, nu numai pentru argeşeni. Prin modelele sale, Dacia poate provoca o nouă artă, născută din maşinism şi viteză, care se poate alătura valoric oricărei maşini din lume. Este pentru prima dată când românii pot admira şi ei frumuseţea maşinilor fabricate în România, graţia misterioasă şi complexă a acestora. Aşadar, nu se mai poate vorbi că Dacia este „un coşciug pe patru roţi”, nici despre lipsa ei de estetică. Prin noul Duster, de exemplu, s-a trecut la un model stilizat de necesităţile pieţei, dar şi de vraja vitezei, căpătând ceva din eleganţa unui cal de curse. De altfel, o astfel de maşină se situează la graniţa dintre artificial şi natural.
Nu se mai poate vorbi nici despre lipsa de fiabilitate a maşinilor fabricate la Mioveni, aşa cum se vorbea despre acele modele din trecut şi de care eu sunt încă foarte ataşat. Astăzi, aşadar, putem vorbi despre o maşină fabricată în România cu o funcţionalitate androidă. Miracolul ştiinţific, plin de născociri uimitoare şi de îndrăzneli nebănuite, a adus actualul misticism auto şi la Mioveni. Şi astfel, a fost ridicată la nivel de simbol revanşa fierului faţă de bietele animale antediluviene; un simbol lucrat de mâna omenească pentru a-i oferi omului plăcerea de a călători.
Vom ajunge chiar şi în situaţia în care lirismul fierului va cuceri, după ce a cucerit aproape toate domeniile societăţii, încetul cu încetul, şi cultura, prin literatură. Am avut recent un exemplu de o astfel de narare, zic eu foarte reuşită, făcută de un om cu talent literar. Iar dacă de mii de ani caii se află în literatura noastră şi faţă de care omul s-a ataşat ca de un frate, astăzi acest animal credincios a fost înlocuit de maşină. Maşina străbate, cu răbdare şi cu forţă, la început cu forţa a câtorva cai putere, apoi a zecilor, iar, în prezent, a sutelor, deşerturile continentelor, talazul oceanului şi scoarţa terestră. Însă, în ciuda acestor performanţe, a vedea în maşina personală o fiinţă cu sentimente mi se pare prea mult. Este vorba despre un atentat la sănătatea mentală a omului.
Scriu aceste rânduri cu o anumită revoltă, pentru că nu e zi să nu vedem la televizor tragedii petrecute pe drumurile patriei. Mor oamenii cu zile în accidente auto şi ale căror maşini nu a mai avut sentimente umane. Cumpărătorul despre care scriu eu aici a ajuns în situaţia în care se află unii medici, care, intrând în relaţie cu bolnavii prin intermediul unor aparate, ei nu-l mai văd pe bolnav, ci sunt atenţi la aparatele lor medicale. Şi astfel de doctori sunt foarte competenţi, căci au deschis şi au disecat o mulţime de cadavre. Ei bine, la nicio autopsie ei nu au dat cu scalpelul lor de vreun suflet. Nici măcar de vreun intelect. Evident, pentru ei lumea e o maşină şi doctorii sunt… alta. Şi am ajuns ca şi unii şoferi să devină tot maşini. Vorbim, aşadar, despre maşini care conduc maşini. Să fie vorba despre purtătorii unui sindrom psihologic? Sigur că da! Este vorba despre un sindrom al dezintegrării individuale. Realitatea aceasta nu aparţine sociologiei, ci sociopatologiei.
17 Comentarii
Dora
Cine nu a văzut un accident auto poate sa idealizeze mașină. Chiar daca nu sr mai poate fara ea, riscurile ce le poate declanșa sunt deosebit de mari si, din păcate, multe sunt fatale.
Goargăș
Articolul este puțun forțat. Dacia nu a fost niciodată, în trecut, lipsită de estetică ( desigur, la standardele de atunci) și nici pe departe ,,un coșciug pe patru roți”. Autorul nu le poate ști pe toate…și rămân surprins de modul forțat în care trage mortul pe Academiei.
Goargăș
…puțin…să nu fim milițieni…toate mașinile aveau o formă ,,retrogradă” în trecut…
Dora
Domnul Goargas, ma pune să-l apar pe autor, dar poate Domnia ss nu a trăit in Romania cand, in popor, se spunea despre Dacia 1300 ca este „cosciug pe patru roti”. -sau poate nu deținut o astfel de masina. Vorba aceasta aparține poporului nu autorului si se refera la situația in care intra in coliziune cu alta mașină, DACIA noastră se făcea armonica.
Anonim
Erata, dlui trebuia să-și dea seama ca autorul a pus ghilimele. Dar e greu….
Goargăș
Sigur, nu prea mă duce capul dar promit să fac eforturi…
Tot o dama
Draga Dora, dar poate domnul Goargăș e tanar si nu are de unde sa stie…
Goargăș
Față de ultimele mașini socialiste (Skoda rigidă, Trabant carton cu jojă, Lada robustă dar necioplită, Wartburg 2-3 timpi, Volkswagen broscuță inestetică) Dacia noastră era regină, cu cea mai bună suspensie, planetare Glentzer, bord CN, motor fiabil, etc, etc.
Daciotul
dacia noastra era renault 12, ca sa fim realisti. Broscuta era facuta in RFG si avea design din anii ’30, daca nu stii. Motor fiabil este D4D pe Landcruiser, care ajunge la 6-700 000 km. Eu nu prea stiu dacie 1300 trecuta de 100 000.
Suca
Am căutat pe Net, si am găsit ca Daciiei 300 i se spunea sicriu pe patru roti cosciig ….
Goargăș
Pe net se spune despre multe alte mașini că sunt ,,sicrie pe roți”. Este de fapt o metaforă.
Dabiel
Se foloseau ciorapii sotiei in loc de curea de transmisie, e adevarat, atunci cand nu aveai incotro
marin
Dacia este un brand românesc! trăim deopotrivă emoția și bucuria că Dacia este fabricată de 50 de ani la Mioveni, trecând prin mai multe etape de emancipare. Într-o zi vom privi cu admirație și nostalgie spre Dacia, care încă mai rulează pe șosele! Totul este în continuă schimbare! Felicitări pentru articol!
Anonim
Toți țăranii alcoolişti in toiul beției cu frecția Diana care înmoaie durerile reumatismului , delirează pe tema dacă Dacia-Renault a existat sau e doar…grămadă de fiare vechi pe are ei au băut-o deja !
Anonim
In mintea ta probabil ca Dacia e fata morgana…probabil ești si unul dintre aceia la care se refera autorul articolul, adică unul dintre cei care vad in DACIA o ființă umana. Mai vezi insa si cum sr incheie articolul.
Anonim
Asemenea comentarii sunt la fel de urmărite şi irită precum Publicitatea TV la … medicamente (suplimente alimentare) !
Anonim
Asemenea comentarii sunt la fel de urmărite şi irită precum Publicitatea TV la … medicamente (suplimente alimentare) !