În ciuda atâtor legi ale educaţiei câte au fost, continuăm şi astăzi o stare de lucruri în învăţământ în care elevii îşi dibuie calea. Niciun drum bătut nu e încă al generaţiei actuale de învăţăcei. Îl poate găsi copilul meu, îl poate găsi copilul tău, îl pot găsi amândoi, ori îl va găsi un altul, însă niciodată toţi împreună. Cum nu mai e vorba de speranţă, nu ne mai mulţumeşte nicio lege. Şcoala începe să vadă în educaţie uitarea de sine a elevului, fără să-i mai aducă aminte acestuia de propriul său eu, să-i dezvolte conştiinţa de sine. De aceea, marea victimă a degringoladei din învăţământul nostru este elevul, pentru că el a fost înglobat forţat acestei stări de lucruri, neantizat, iar personalitatea lui se topeşte în marea dramă socială, în care rămâne un biet şi neînsemnat obiect de dispută politică. În astfel de condiţii, nu este oare explicabilă înverşunarea cu care generaţia cea mai tânără doreşte să meargă să studieze în străinătate? La această întrebare răspundem tot cu legi, pentru că – nu e aşa? – ele sunt dătătoare de speranţă.
Prin urmare, ce-i desparte pe elevii noştri în afara notelor? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să ne întoarcem în timp până în momentul în care, să zicem, doi elevi au intrat la liceu. Să presupunem că la vârsta de 14 ani cei doi au fost educaţi de şcoală pentru a deveni nişte oameni cinstiţi şi necorupţi în viaţa publică, arătându-li-se icoana unei societăţi cum ar trebui să fie. Dar într-o societate bântuită de corupţie, aceşti elevi încep a cunoaşte deosebirea dintre ideal şi realitate şi ajung să creadă că cinstea şi corectitudinea în viaţa publică sunt o piedică pentru afirmarea proprie. Ei văd cum cei corupţi se îmbogăţesc şi trăiesc bine, iar cei cinstiţi trăiesc în lipsuri şi se confruntă cu tot felul de probleme pe care le ridică viaţa de zi cu zi. Dar ce-i desparte, totuşi? Păi, tocmai idealul.
Cât priveşte Legea educaţiei, un alt adevăr binecunoscut este faptul că poate niciun alt popor nu a fost atât de exclusiv pasionat de organizarea învăţământului ca poporul român. Să fie vorba aici de un mesaj subliminal al lipsei de educaţie din şcoli? Nu ştiu. Ceea ce ştiu este că apare astfel o relaţie circulară. Pe de o parte, este nevoie de această organizare pentru a linişti spiritele părinţilor în legătură cu soarta copiilor lor. Pe de altă parte, omul s-ar putea defini: o fiinţă care speră. Şi românul speră destul de mult, aşa cum o dovedeşte în legătură cu Legea educaţiei. Or, această lege s-a vrut a răspunde unor speranţe fireşti ale părinţilor pentru copiii lor, dar ea a sfârşit prin a satisface anumite interese individuale şi a răspunde unor necesităţi de partid. Această lege este, de fapt, un tratat de sociologie, pentru că din ea aflăm că trăim într-un relativism etic, educaţional şi social. Şi astfel, absolvenţii actuali sunt puternic ideologizaţi. Pe un astfel de absolvent îl putem vedea la volanul unei maşini luxoase, îmbrăcat în costume croite la Viena sau Paris, ştie să citească şi să scrie, cunoaşte chiar o limbă străină, are numeroase cunoştinţe de geografie, istorie, de politică, şi multe altele. Acest absolvent este un om civilizat.
E la curent cu toate chestiunile. Probabil că e ateist, materialist, politician. Poate chiar un politician important. Cine se poate îndoi de aceasta? El este un „om foarte bine” faţă de celălalt absolvent, cel care luptă pentru un ideal. Deci, vorbim de două tipuri umane: unul care arată foarte bine şi altul care e de bine. Dacă primul are tot ce-i trebuie, de la maşină luxoasă la vilă şi conturi bancare, cel de-al doilea e un biet om, să zicem, care duce o viaţă patriarhală şi plină de lipsuri, dar în discursurile lui vehiculează tot felul de idei şi credinţe despre o lume mai bună şi mai fericită, situată nu lângă el, ci undeva departe, în timp şi în spaţiu. El cunoaşte tradiţiile poporului din care se trage, îşi cunoaşte limba maternă foarte bine, este preocupat să fie folositor semenilor săi, sufletul lui este plin de speranţă etc.
Prin urmare, idealul face deosebirea dintre absolvenţi. Pentru că o falsă bunăstare materială a distrus în sufletul absolventului actual simţirea de om. Deci, i-a distrus identitatea. El e un automat, un behaviorist, cu stimuli şi reacţii de răspuns. Este chiar un străin faţă de propria-i etnie. Este, de regulă, fără tărie de caracter, dar posedă o mare forţă a veleităţilor. Iată de ce el poate trăi oriunde în lume, îşi cumpără case în afara ţării, nu mai are identitate de român, ci de om civilizat, pentru că – nu e aşa? – „e îmbrăcat ca un domn, dar nu are minte om”, cum zice o vorbă românească.
9 Comentarii
Anonim
Elevul din articol este copia fidelă a părintelui care clamează patriotismul, așa, de chichi, dar nici de-al dracului nu-și cumpără Logan, mai bine moare de foame, n-are bani de benzină dar își ia mașină de fițe, în leasing, să moară dușmanii lui. Una vorbim, alta fumăm. Din cauză că ne lipsesc multe….,,că nu e mai de folos zabavă în viața omului decât cetitul cărților”.
Anonim
Ambi elevi sunt niste victime ale organizării actuale a învățământului.
Anonim
Vorba aceea ….prezidențiala…precum Școală românească scoate tampiti. Si tâmpiții inca se mai uita la el, ba chiar am l voteaza
Petre
Scopul politicii Ministerului Educației coincide cu scopul politicienilor
Școala să scoată tâmpiți câți mai mulți- fără număr, pentru ca odată ajunși adulți să poată fi manipulați.
La modul cum arată sistemul de educație din ziua de azi, nu putem trage decât o concluzie școala are doar un obiectiv și anume tâmpirea elevului.
Nu am întâlnit în nicio școală din România cursuri care să învețe practic elevii cum să reacționeze la abuzurile statului. De altfel, nici nu are cum să se întâmple așa ceva atâta timp cât nici cadrele didactice nu- și cunosc drepturile și nici metodele prin care să pună în aplicare legea.
Anonim
În România cetățeanul care este cinstit face foamea.
Ce poate să învețe elevul când vede că ȘCOALA este doar un SRL pus pe afaceri ?
La școală ne întâlnim cu costul per elev, programul EDUSAL, SIIR (etc. , multe dintre acestea neautorizate) și parandărătul …
Anonim
Rectific: a se citi SIIIR în loc de SIIR.
Anonim
Totul a plecat de la aiureala cu uniformele scolare… de aici a aparut aceasta „diferenta” intre cei care se imbraca cu haine de fiţe şi ceilalti care nu au cu ce se imbraca… Apoi a urmat distrugerea invaţământului profesional… Ce-i aia, domnule, sa iei capacitatea cu 2 si sa intri la liceu? Nu e o aberatie… Trebuia facut astfel: iei Capacitatea cu 5, intri la liceele unde au mai ramas locuri libere si daca au mai ramas, daca nu… la profesionala. Nu iei Capacitatea (adica iei mai putin de 5), intri la profesionala. Ce sa cauti la liceu? Nu inteleg… E nevoie si de meseriasi in tara asta, nu numai de absolventi de liceu care nu stiu cine a fost Eminescu. Cea mai mare prostie a guvernelor in functie a fost sa macelareasca acest invatamnt, punandu-l nu pe criterii valorice, ci pur si simplu „politice”. Lasa sa intre toti la liceu… ca si parintii acestor copii ne voteaza!… Halal educatie! A se vedea si articolul dlui Mihai Golescu – Cu dl Goe la bacalaureat, o descriere foarte umoristica a invatamantului actual.
Anonim
Interesant comentariu, cata dreptate aveți!
Anonim
Nu înțeleg de unde teoria asta că la profesională să intre cei cu note sub 5?
Deja i- ați separat în proști și deștepți.
Oare credeți că un meseriaș nu trebuie să aibe cunoștințe de matematică și multe altele (chiar mai multe decât se cer în multe alte domenii) ?
Nu cumva mentalitatea noastră este greșită?