Ne-a cam răsfăţat Dumnezeu cu o toamnă lungă, ca răsplată pentru anul greu pe care l-am îndurat. În curând va veni iarna şi din fundul sacului, mai sărac în daruri decât în anii precedenţi, Moş Crăciun va slobozi cu siguranţă virozele respiratorii. Trebuie făcută de la început o distincţie între răceala banală şi gripă, dat fiind că atitudinea terapeutică şi urmările lor asupra stării de sănătate sunt diferite.
Răceala uşoară (guturaiul) este o infecţie virală a căilor respiratorii care afectează fosele nazale şi se poate extinde la întregul arbore traheo-bronşic. Expunerea la temperaturi joase nu provoacă prin ea însăşi răceala. Infecţia simptomatică poate fi facilitată de starea fiziologică a gazdei. Oboseala excesivă, subalimentaţia, afecţiunile alergice nazo-faringiene par a fi factorii care deprimă imunitatea şi rezistenţa primară a omului faţă de panoplia de virusuri care provoacă mai mult o indispoziţie prin strănut repetat, lăcrimare, nas înfundat, cu rinoree şi alterarea uşoară a stării generale. Secreţiile nazale sunt apoase şi abundente în primele zile ale bolii şi pot deveni mucopurulente în faza terminală, către zilele 5-7 de evoluţie. Tusea este uşoară, iniţial seacă, apoi slab productivă şi durează 7-10 zile. Cei cu astm bronşic şi bronşită cronică şi fumătorii fac forme mai trenante şi cu oarece gravitate de guturai. Rareori boala se poate prelungi peste 10-12 zile, prin complicaţiile infecţioase. Nu există vaccin împotriva răcelii banale şi trebuie evitată folosirea antibioticelor care nu au efect asupra virusurilor (inclusiv a celor gripale): ele se pot utiliza numai la indicaţia medicului, la apariţia semnelor de suprainfecţie bacteriană.
Termenul de gripă este utilizat frecvent şi incorect de pacienţi şi de unii medici pentru a desemna unele infecţii respiratorii neprovocate de virusul gripal. Virusurile gripale sunt de tipurile A, B şi mai rar de tipul C (care provoacă ocazional forme uşoare de gripă). Gripa A a fost clasificată în subtipuri, pe baza diversităţii antigenice. Variabilitatea lor este importantă şi a dus la epidemii, cu forme severe de boală. Marile epidemii din istorie au generat aşa-numitele pandemii, care au cuprins sute de milioane de oameni, cu numeroase victime. Pandemia din 1918 (numită şi gripa spaniolă) a secerat peste 50 milioane de vieţi. Contagiozitatea maximă a gripei este mare, la debutul bolii (în primele 2-4 zile). Epidemiile sezoniere se produc în două valuri: primul, la copiii şcolari şi contacţii lor din familie, şi al doilea, la adulţii şi vârstnicii din colectivităţi semiînchise. Răspândirea virusurilor gripale se face pe cale aeriană, prin aerosoli, contact interpersonal sau cu obiecte contaminate cu viruşi. Cei cu risc mare de dezvoltare a unor boli severe sunt: bronşiticii cronici, cardiacii valvulari, gravidele în trimestrul III, vârstnicii, copiii mici şi imobilizaţii la pat.
În timpul perioadei de incubaţie (de la infectare până la debutul bolii), de 48 de ore, viruşii se replică în tractul respirator şi produc o răspândire asimptomatică în corp. La cei rezistenţi sau parţial imuni se produce o îmbolnăvire asemănătoare celei a unei răceli uşoare. La ceilalţi apar frisoanele şi febra până la 39-39,5 grade Celsius, cefaleea intensă, dureri retrooculare, arsuri retrosternale, tuse slab productivă, dureri musculare difuze. Simptomele de debut pot ceda rapid după 3-4 zile şi febra se remite în cel mult 5-7 zile. Rareori, pot apărea pneumonii gripale, cu febră mare, spute sanghinolente şi confuzie, care necesită rapid internarea în terapia intensivă. Infecţiile bacteriene secundare sunt sugerate de persistenţa sau recurenţa febrei, tuse cu spute purulente sau sanghinolente, respiraţie dificilă, în cea de a doua săptămână a bolii. În timpul epidemiilor se apelează la izolarea precoce a pacienţilor şi identificarea rapidă a tipului de virus gripal, în vederea preparării vaccinului şi recomandării agenţilor antivirali specifici.
Evoluţia gripei necomplicate se face spre vindecare în 10-15 zile. Complicaţiile grave ale gripei necesită spitalizare. Mortalitatea prin penumonie virală a depăşit 20.000 de cazuri anual în timpul epidemiilor din ultimii 20 de ani. Expunerea la virusul gripal prin infecţie sau vaccinare duce temporar la rezistenţă faţă de reinfecţia cu acelaşi tip de virus. Vaccinarea anuală se recomandă la pacienţii cu boli cronice, vârstnici şi personalul medical. Vaccinarea antipneumococică este recomandată la persoanele cu risc crescut, având în vedere că pneumococul este agentul obişnuit al suprainfecţiei la cei cu gripă.
Eludarea vaccinării antigripale la persoanele cu risc crescut (amintite), încurajată periculos de unele canale media şi de unii intelectuali „care se pricep la toate”, este extrem de periculoasă, soldată cu mortalitate crescută.
P.S. Cel ce rămâne stăpân pe sine în vremuri tulburi este cu adevărat puternic.
