Pentru Nicolai Gorobica este mai frumos şi mai liniştitor să aşeze cuvintele pe foi. De aceea, încă de la o vârstă fragedă, a început să dea viaţă primelor versuri. În anii de liceu a luat mult mai în serios această îndeletnicire, reuşind să scrie mai multe poezii.
„Scrisul pentru mine reprezintă un hobby. De obicei, scriu când sunt în două extreme: ori foarte relaxat, ori foarte stresat” – ne-a spus el. Temele pe care le abordează sunt viaţa, oamenii, trăirile personale.
– Ai o poezie de suflet? – l-am întrebat.
– Păi, depinde de cum mă simt pe moment. Azi, pot avea o poezie care să mă reprezinte complet, mâine nici măcar un pic. Acum am o poezie pe care aş vrea să o public, însă mai trebuie lucrată.
Iată una dintre creaţiile sale:
Necunoscuta
Necunoscute gânduri prea tentante,
Necunoscute feţe sau uitate,
Apropiate suflete străine,
Ce am pierdut o viaţă o găsesc în tine.
Străină umbră ai fost până acum,
Dar ne-a legat un straniu drum
Pe doi ciudaţi cu capurile-n nori,
Cândva cădeai, de-acum doar zbori.
Necunoscute buze, dulci cuvinte,
Nimic nu va mai fi ca înainte,
Neideale clipe, dar iubite
Mereu noi le vom ţine minte.
Student la Istorie
– Când am scris această poezie eram în căutare de ceva. Un poet fericit nu scrie versuri – ne-a spus Nicolai. Nu generalizez, dar asta mă defineşte. Când sunt fericit, scriu mai puţin; prefer să păstrez fericirea pentru mine, deşi poate pare un pic egoist…
– Care e scriitorul tău preferat?
– Îmi plăcea foarte mult Bacovia, pentru imaginile mai sumbre, dar totuşi reale, adevărate.
Deşi este student la Facultatea de Istorie, Nicolai visează la mai mult. Acum îşi postează creaţiile pe o pagină online, dar şi-ar dori să scrie şi o carte.
– Ar fi un vis, dar pentru o carte deplină ar trebui să depun mai mult efort.
5 Comentarii
INDIGNATUL
Aș fi prea malițios cu tânărul talent în devenire dacă i-aș sugera să aleagă fericirea! Păcat că în poezia propusă, altfel bunicică, face o greșeală impardonabilă pentru un aspirant la slujirea limbii române când folosește pluralul greșit pentru cuvântul cap – capuri – corect capete (există și forma capuri când se referă la acele porțiuni de uscat care înaintează în mare, ocean etc.) Nu înțeleg de ce, nici promotorul său, recte redactorul acestui articol, nici corectorul, nu au sesizat greșeala elementară pentru care unui elev din clasa a II a i s-ar fi scăzut un punct la examinare?! Biata limbă română!
Delia Dumitrica
La treaba cu aceste „capuri”, ai dreptate, „indignatule”. Dar-parol- nici tu nu glumesti cu flagrantele in limba românā; ai pus cea mai nefericitā virgulā , aceea intre subiect si predicat („…nici corectorul, nu au sesizat…”). Ma gandeam asa,de la maaaare departare (aici folosesc o metafora ), ca , inainte sa-i trimiti pe corector si pe jurnalist la clasa a II-a, ai putea sa le deschizi usa pe dinauntru si, la sfarsitul clasei a II-a, s-o inchizi, in urma lor, tot pe dinauntru. Mmmm?? Ce zici? Nu vreau sa te necajesc, dar am invatat ca, inainte de a-i corecta pe altii, trebuie sa fiu sigura ca eu mi-s fara de cusur… Dziua bunā tuturor!
INDIGNATUL
Corectă observația, dar incomparabilă ca gravitate cu pluralul greșit într-o poezie! Sau, poate, comparabilă cu această Dziua din final! Ce ziceți, sunteți de acord că ne-am înghesui amândoi care să punem mâna pe clanța ușii să le deschidem?!
Elena Delia Dumitricāa
Domnule , chiar credeti ca ati gasit o greseala ? Ei bine, nu! Am folosit o forma arhaica a cuvantului „ziua”. Stiti…provine din latina -dies, diei. In limba româna , inainte de a deveni „zi „(ziuā), a avut pentru câteva sute de ani forma „dzi”, o forma intermediara, care apoi a devenit „zi” (ziua). Am folosit-o tocmai ca sa dau de gândit necunoscatorilor. Ati cam muscat-o, dar va iert. Imi sunteti simpatic pentru spiritul creator si, mai ales, pentru demnitate. Vorbesc foarte serios. Va mai astept la comentarii. Cu drag, eu.
INDIGNATUL
Sigur că sunt ofticat și acum pentru scăparea cu virgula! Dar nici dvs. nu stați prea bine la capitolul scăpări -vezi comentariul la articolul despre gările regale la care nu eu am făcut acea corectură. Iar în comentariul de mai sus, dacă ar fi să fim extrem de scrupuloși, ar trebui să folosim, la redactarea unui arhaism într-un text modern, indicii care să accentueze acest lucru: ghilimele, italice, bolduite ori precizarea:„cum ziceau înaintașii noștri” ori altceva. V-am scris aceste precizari pentru că, discret, mă mai suspectați și de ignoranță în ceea ce cunoașterea originii și folosirii cuvântului zi(ziua)- eu nu l-aș fi pus între ghilimele! – deși am luat-o drept tot o scăpare la redactare! Altminteri, pentru simpatia și aprecierea pe care mi-ați transmis-o, vă mulțumesc și vă întorc aceleași gânduri apreciative plus admirația pentru combativitatea, decența, spiritul critic și stăpânirea aproape perfectă a limbii noastre materne! Pax tecum! precum zice latinul, o zic și eu, cu mult drag, NEINDIGNATUL