Orice aşezare umană este vie, organică şi îşi are, desigur, istoria ei. De aceea, satul, în general, nu are cum să rămână acelaşi; e o iluzie a noastră, a oamenilor trecători prin viaţă, că el rămâne neschimbat, că „veşnicia s-a născut la sat”. Aceste schimbări şi transformări ale satului sunt uneori mai pronunţate, alteori mai puţin evidente. Este vorba de mersul obiectiv al societăţii. Însă atunci când omul intervine fără discernământ în acest mers apare abuzul. Un astfel de abuz l-a cunoscut comuna Nucşoara în urmă cu aproape 70 de ani, când trupele de securitate au invadat zona în căutarea „duşmanilor poporului”, fiind identificaţi în fraţii Arnăuţoiu şi în cei care erau de partea lor. Din acel moment, această localitate nu şi-a mai găsit liniştea. Apoi, în anul 1992, regele Mihai a vizitat-o pe Elisabeta Rizea. Era o zi frumoasă de primăvară când Majestatea Sa a fost întâmpinat de câţiva studenţi care plecaseră din Bucureşti, cu o zi înainte, ca să se îngrijească de primirea suitei regale. La întâlnirea cu locuitorii din Nucşoara, studenţii au înţeles că argeşenii îl vor primi cu simpatie şi înţelegere pe regele Mihai. De altfel, înaltul oaspete abia a intrat în sat şi a zărit în faţa lui mulţi oameni îmbrăcaţi în haine de sărbătoare. Salutul său de „Bine v-am găsit!” a fost urmat de urări din partea sătenilor. Toate acestea au făcut-o pe Elisabeta Rizea să spună: „Aşa a fost şi în trecut lumea comunei noastre. Era aşa o lume cinstită şi aşa o lume cumsecade că n-aş fi dat pe nimic comuna asta. Trei zile dacă mai trăiesc, da’ vreau să ştiu că s-a limpezit lumea”. Bătrâna a rostit aceste cuvinte cu speranţă, dar privea în jurul ei cu neîncredere, poate şi fiindcă era conştientă că suntem prea răi, prea slabi şi prea uşor de ruinat şi de nenorocit. De altfel, ceea ce ar fi trebuit să facem imediat după evenimentele din ’89 era ori ce a încercat să facă Faust, adică să abandonăm pur şi simplu răul moştenit, ori să considerăm că suntem prinşi în capcana răului şi că trebuie să luptăm cu el, pentru a fi iertaţi. Din păcate, nici Faust şi nici noi n-am reuşit să rezolvăm această logică a terţului exclus. Prin urmare, astăzi continuăm să fim moştenitorii neajutoraţi ai ateismului diabolic, epigonii revoltei, o adunătură de rebeli care-şi plâng istoria atât de zbuciumată.

Ajuns la casa cu nr. 13, casa familiei Rizea din Nucşoara, regele a fost întâmpinat cu căldură de Gheorghe şi Elisabeta. După ce a gustat din bucatele bătrânilor, înaltul oaspete a trecut la taifas cu Elisabeta Rizea. El râdea, glumea reţinut, iar ţăranca noastră era roşie de mândrie şi îi dădea înainte cu povestea ei. Cine era atent la cele ce se întâmplă în jur putea observa că felul de a fi al regelui Mihai nu era întâmplător, ci, dimpotrivă, era consacrat de manifestările simbolice stabilite exact prin protocol şi tradiţie. Şi dăruirea unui televizor color Elisabetei Rizea din partea regelui s-a derulat într-o manieră estetică. Toate acestea le-au permis celor prezenţi să-şi însuşească adevărata memorie colectivă a tradiţiilor noastre. Cu regele Mihai nimeni nu se trăgea de brăcinar şi nu-şi permitea cine ştie ce glumă proastă. Iar mie mi se părea o atmosferă de vis, plină de demnitate, care mă înnobila şi mă făcea mândru că sunt român.

L-am văzut, printre cei prezenţi, şi pe Gheorghe Băşoiu, cu care vorbisem cu o zi în urmă. Bătrânul Băşoiu a fost de când se ştie proprietarul unei gospodării bine închegate şi cu o mulţime de animale şi păsări, dar şi cu livezi şi păşuni întinse. Cândva, această proprietate a fost confiscată de puterea comunistă. Gheorghe Băşoiu mi-a spus că în procesul-verbal nu au fost trecute toate bunurile familiei şi, deci, nu le-a recuperat niciodată, deoarece o parte dintre ele şi le-a însuşit „onorabila” comisie, printre care un ceas şi o salbă din aur. Iată cum, prin astfel de fapte reprobabile, apare o ruptură în sufletul oamenilor însoţită de o schismă socială care se concretizează în judecăţi de tipul „Mama lor de bandiţi!”. Astfel de fapte au făcut posibilă trecerea abuzivă de la vechile forme de viaţă comunitară, care vedeau în proprietatea individuală ceva sacru, la alte forme aflate în relaţie directă cu ideologia comunistă, în care proprietatea era un motiv de dispute abuzive. Într-un astfel de context, apare şi un proces de secularizare nu numai a proprietăţilor individuale, ci şi a obiceiurilor, a modurilor de viaţă şi a manifestărilor rurale, care într-un cadru liber sunt legate de tradiţie şi de religie. Timp de peste 50 de ani, aşadar, toate acestea şi-au pierdut sensul şi s-au laicizat. Însă vizita regelui Mihai la Nucşoara parcă le-a dat speranţă oamenilor că lucrurile vor reveni la normal. Dar aceasta a fost numai o speranţă, aşa cum şi Elisabeta Rizea a murit fără să mai apuce să vadă dacă lumea s-a limpezit sau nu. Iar dacă nici astăzi această lume nu s-a limpezit, atunci tare mi-e teamă că nici eu nu o să apuc să văd o asemenea lume.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio