Este o suferinţă destul de des întâlnită, cu o incidenţă în creştere în ţările civilizate şi la populaţia tânără, cu vârsta între 30-50 de ani. Aproximativ 70% dintre cei afectaţi de boală nu solicită consult medical.
S.I.I. reprezintă aproximativ 40% din totalul bolilor funcţionale digestive şi combină simptome intestinale cronice sau recurente, fără substrat alterat structural sau biochimic. Etiologia este greu de definit. Pe un fond de predispoziţie genetică sunt implicaţi factori psihosociali diverşi, generatori de stres psihic şi instabilitate a sistemului neurovegetativ (autonom). Tabloul clinic asociază: dureri abdominale cu sediu variabil, tulburări ale tranzitului intestinal şi balonări (distensie abdominală). Criteriile de la Roma (conturate la ultimele două congrese ale Societăţii Europene de Gastroenterologie) sistematizează simptome continue sau recurente:
– alterarea frecvenţei scaunelor (mai mult de trei scaune pe zi sau mai puţin de trei pe săptămână);
– modificarea formei scaunelor (scibale, scaun tare, sau moale, sau apos);
– eliminarea frecventă de mucus;
– balonări, eliminări zgomotoase de gaze;
– dureri abdominale, care se remit sau se diminuează după emisia de scaune;
– tulburările psihice se asociază la 50% din pacienţi: predomină anxietatea şi depresia.
Unii clinicieni descriu trei forme clinice de S.I.I. după predominanţa simptomelor: S.I.I. cu predominanţa constipaţiei, S.I.I. cu predominanţa diareei şi S.I.I. cu predominanţa balonărilor, distensiei abdominale şi durerilor. S.I.I. este un diagnostic de excludere, foarte dificil de pus uneori şi cu multe capcane. Pentru eliminarea bolilor organice se efectuează obligatoriu un set de investigaţii biologice, hematologice, biochimice, irigografia şi colonoscopia, în primul an de simptomatologie şi în special la pacienţii cu vârsta peste 50 de ani.
Evoluţia bolii este cronică şi repetitivă şi poate dura între 2 ani şi 20 de ani şi chiar mai mult, cu fluctuaţia simptomelor. După o perioadă/durată variabilă, sub tratament complex şi susţinut, suferinţele bolnavului se pot uneori remite complet. Bolnavii necesită consultaţii periodice pe timp nelimitat, fără pauze prea mari, pentru a nu cădea în capcana de a nu recunoaşte o boală cronică severă, ce poate apărea oricând. Schimbarea caracterului durerii, a tranzitului intestinal, anemia, scăderea în greutate, hemoragia digestivă inferioară nu sunt caracteristici S.I.I., ci numai bolilor organice grave.
Măsurile generale de terapie, obligatorii de aplicat la orice S.I.I., sunt:
– recunoaşterea de către medic a faptului că acuzele bolnavului sunt reale şi că acesta doreşte dispariţia simptomatologiei. Medicul are obligaţia să explice pacientului simptomatologia şi să-l asigure de evoluţia nepericuloasă a bolii, deseori spre vindecare;
– schimbarea stilului de viaţă al bolnavului este deseori principala armă terapeutică.
Nu există un anumit regim alimentar general valabil în terapia S.I.I. Este oportun ca bolnavul cu diaree să evite grăsimile, crudităţile, dulciurile concentrate, alcoolul, cafeaua şi lactatele. Deseori se poate asocia un deficit de lactază, care în ultimii 18-20 de ani se corectează mulţumitor cu medicaţie specifică. La cei constipaţi se recomandă: cereale integrale, pâine graham sau integrală.
Tratamentul psihologic se asociază obligatoriu la cei cu forme medii sau severe de boală. Uneori este necesară şi medicaţie psihotropă, prescrisă obligatoriu numai de medicul psihiatru.
De luat acasă este sfatul ca toţi cei care au simptome sugestive de S.I.I. să se prezinte cu încredere la medic, fără nicio jenă. Vor primi cu siguranţă sfaturi în măsură să le uşureze suferinţele, să-i liniştească şi să prevină instalarea unor boli organice grave.
