În Războieni, ca după război!

Multe construcţii neautorizate…

Scriam în primăvara anului trecut despre cartierul Războieni care seamănă cu o favelă sud-americană. Unii cititori au considerat că exagerăm cu o asemenea comparaţie, dar în mare lucrurile stau cam aşa: blocuri cârpite, improvizaţii peste improvizaţii şi mizerie cât cuprinde. Anul ăsta e parcă mai rău ca niciodată şi nici nu a început sezonul grătarelor. Locatarii, în loc să îngrijească grădinile şi să planteze flori (sau măcar să cureţe iarba), aruncă pungile cu gunoaie de pe geam direct pe spaţiile verzi. O asemenea privelişte dezolantă trebuie fără doar şi poate fotografiată, prin urmare scot „săpuniera” din geantă şi îndrept obiectivul către covorul cu deşeuri ce se întinde de-a lungul blocului. Sunt imediat luat în colimator de o femeie care mă priveşte ameninţător de la primul etaj al imobilului şi, după câteva secunde de stat pe gânduri, se răţoieşte la mine: „De ce faceţi poze, domnu’, ce vreţi să faceţi cu ele?…”. Îi răspund prin tăcere şi îmi văd mai departe de treabă.

Adulţii au chefuit în colţul… copiilor

Mizerie la locul de joacă

Am mai mult noroc la spaţiul de joacă pentru copii, căci acolo nu e nimeni – doar urmele distracţiei de sâmbătă seara, când vremea frumoasă i-a stârnit pe locatari la o băută pe cinste. Lângă tobogan tronau două cutii de carton care au fost, pentru scurt timp, pline cu doze de bere. Din decor nu lipseau nici pungile de seminţe şi paharele de cafea ale doamnelor şi domnişoarelor care au spus „pas” alcoolului. Chiştoacele erau, desigur, tot pe jos şi nu la coşul de gunoi. Cine nu a mai fost niciodată în vestitul Războieni ar putea fi şocat de asemenea imagini.

Dat afară cu tot cu pat?

Vreţi dovezi? Am găsit un pat împuţit aruncat în grădină, chiar lângă scara blocului. Lângă el, dacă nu mă înşel, nişte pijamale. Poate că un anume individ, după ce a tras la măsea, s-a certat cu nevasta şi a fost trimis să doarmă sub cerul liber. Cu tot cu pat, ca să nu îl doară spinarea a doua zi. Că de durerea de cap cu siguranţă nu scapă. Durerea de cap mă ia şi pe mine dacă mai zăbovesc mult prin Războieni. Înainte de a pleca, trec şi pe la piaţă că tot e în drumul către staţia de autobuz. Dar ce piaţă, că nu mai e aproape nimic? Bate vântul. Dau peste două-trei precupeţe rătăcite care mă privesc cu mirare când intru în hală şi, imediat în dreapta uşii, de o ladă cu peşti care, judecând după aspect şi miros, nu par a fi pescuiţi prea recent. Mai poftiţi, aşadar, în Războieni? Mai bine vă mai gândiţi…