Învățătura Bisericii strămoșești trebuie să ajungă la cât mai mulți copiii, tineri, adolescenți, iar preoții pun tot mai mult accent pe orele de cateheză. Dintre proiecte, cel mai amplu este intitulat „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului!”, aprobat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române și promovat la nivelul tuturor eparhiilor.
Interes sporit
Anul acesta, s-a desfășurat cea de-a XV-a ediție a proiectului, iar la Paraclisul Arhiepiscopal „Sf. Ierarh Calinic de la Cernica” din Curtea de Argeș a avut loc, în urmă cu câteva zile, jurizarea Concursului Național Catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”. Pentru reușita unui program catehetic, nu este suficientă dorința preoților, ci și a întregii comunități din care fac parte: elevi, învățători, profesori etc.
După cum s-a precizat în deschiderea lucrărilor, obiectivele concursului au fost: cunoașterea învățăturii Bisericii Ortodoxe cu privire la relația de iubire și de comuniune a omului cu Dumnezeu; punerea în practică și trăirea experienței filantropiei în comunitatea parohială și în societate; îmbunătățirea dialogului, apropierea și slujirea între generații; valorizarea rolului psaltului (a cântărețului bisericesc). Interesul a fost sporit, preoții încercând, la nivelul protopiatelor din care fac parte, să dovedească faptul că proiectele derulate în parohiile lor merită un loc pe podium. În definiv este o competiție a ideilor originale prin care slujitorii altarelor arată că Biserica strămoșească este tot mai aproape de oameni și tot mai implicată în viața socială.
Emoționați
Premiul I i-a revenit Parohiei Crâmpotani, coordonator fiind preotul Ion Baciu care a avut un portofoliu consistent intitulat „Toată suflarea să laude pe Domnul”, precum și alte proiecte derulate în parteneriat cu mai multe unități de învățământ. Premiul II l-a câștigat Parohia Bătușari, reprezentată de parohul Florentin Ungurenuș. Portofoliul activităților organizate de el a fost intitulat sugestiv: „Arc de suflet între generații către rugăciune și credință. De asemenea, slujitorul Domnului a avut parte de contribuția multor școli, mai ales a Colegiului „Vlaicu Vodă” Curtea de Argeș. Iar Premiul al III-ea și l-a adjudecat Parohia Rucărul de Jos, prin preotul Ion Sebastian Arsulescu, ale cărui acțiuni nu ar fi fost posibile fără ajutorul cadrelor didactice de la unitățile de învățământ din comună. Miza a fost destul de mare pentru că portofoliul câștigător reprezintă Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului în competiția națională care se va desfășura la București.
Preoții intrați în concurs au avut emoții până când juriul a anunțat clasamentul final. Așadar, portofoliul Parohiei Crâmpotani urmează să treacă la nivelul următor: o adevărată bătălie de proiecte sosite din toată țara care vor fi jurizate de o comisie a Patriarhiei Române.