Îmi fac totuși timp să merg la povarnă. N-am mai fost tare demult. Și știu că aici afli câte-n lună și-n stele, că se adună lumea și povestește în jurul botei. Din care cel ce face rachiul trage câte o ceașcă și o dă să guste fiecăruia. A ieșit bună, au ba? Și uite așa se spun întâmplările.
Care întâmplări sunt reale ori cu imaginația stimulată de alcool. Aici se nasc, aici se descoperă povestitorii cu har. Eu am avut noroc de vreo cinci-șase. Dar n-am certitudinea că tot ce s-a vorbit aici e și adevărat. De pildă, este foarte adevărat că-n vecinătatea povernei cineva a construit o casă și a împrejmuit-o cu un gard de zid înalt de doi metri. Ar fi costat cică vreo 60.000 de euro. De ce ar fi făcut gardul ăsta? Păi, îmi zic eu, să nu intre urșii în curte, fiindcă știu că aici, la Dobroț, în urmă cu ceva ani, un urs a mursecat o femeie aflată la adunat de surcele. A fost totuși salvată de câine. Așa mă gândesc eu, dar, chipurile, zidul e făcut ca la închisoare să nu poată intra cei de la DNA. Dacă mai ții și doi dulăi în curte ești asigurat că nu te calcă nimeni.
Măi, să fie! Așa gândește lumea despre DNA! Și unde? La țară, nu la oraș, unde mai dai peste câte un răufăcător. Ba chiar peste mai mulți. Evazioniști, de regulă. Curge țuica, dar curg și poveștile. Nu cu Feți-Frumoși, ci cu fete frumoase plecate peste hotare să câștige bani din frumusețea lor, după care vin acasă și, având experiență, încep să lucreze pe cont propriu. Se pricopsesc, își iau și bărbat, că au cu ce. Dar de pricopsit se pricopsesc cei mai mulți din politică. Uite cum ajung în guvern, în parlament, la primării și încep să încropească afaceri. Fără să fie nevoie de un zid de piatră, ci de unul făcut din relații, că doar n-a dispărut odată cu Ceaușescu și ideea de PCR (Pile, Cunoștințe, Relații).
Din gură-n gură, intră la măcinat ca la moară primarii. Nu știu dacă actualul, ori cel fost le-a promis în campanie că duce gazul și asfaltul până la ultima casă, dar nu le-a dus. Așa se întâmplă că brusc se termină cureaua de asfalt, și te trezești cu mașina-n mlaștină, dacă nu ești atent. Tot așa le-au promis sătenilor că le aduc apă-n curte, dar unde au săpat s-a surpat, iar restul de bani s-a păpat. Uite, s-a surpat și la vecinii din Vernești, că terenul e prăpăstios – intră-n vorbă altcineva mai informat – dar ăsta s-a dus pe la Prefectură, pe la București și a obținut aprobarea să reia forajul pentru apă. Bravo lui! Și bravo și celui de la Cicănești, unde doar potecile de la grădinile cu legume n-au fost asfaltate, restul e făcut și prin pădure, până-n hotarul cu Valea Calului. E de râsul curcilor, când urci pe o șosea asfaltată prin pădure, iar când intri în sat te împotmolești în noroaie primăvara, iar vara dai în gropi…
Las deoparte ”derapările” astea de care sunt sătul și eu la ziar. Reale ori imaginare. Dau mai multă atenție lui nea Iulică, povarnagiul, care a fost mecanic la viața lui, și s-a trezit în vârful muntelui nu că-i ia ursul oaia, ci că matrițele după care sunt făcute piesele pentru TAF-ul de reparat nu mai corespund neam cu cele de altădată. Ca să mă convingă, îmi arată și fotografiile pe telefon, cum a rămas vreo două nopți izolat în munte, unde a nins și a viscolit de credea că n-o să mai ajungă acasă. Dar, slavă Domnului, a ajuns, acum își ajută cumnatul, pe ”Cașu”, să stoarcă alcoolul din prune, mere, pere și alte pometuri. Dar – zice – să știți de la mine că perele trebuie să fie neapărat coapte când le toci.
Așa fermentează mai bine și dau o țuică dulce. Așa o fi, mă gândesc eu, dar la țeava răcitorului nu zăresc bota de altădată, care da farmec poveștii cu făcutul țuicii. Se folosește de două găleți din plastic pe care le schimbă una cu alta, cam la zece minute. Și asta nu-mi place!
Da, mă opresc aici, deși ar mai fi multe de spus când vrei să iei pulsul satului chiar de la fața locului. Dar nu-i timpul trecut. Cu oarece nostalgie, îmi amintesc că tot la Albești veneam, cândva, cu tata la moară, pe un drum nenorocit, care-i și mai nenorocit azi. Că, iată, Albeștiul e favorizat de râu, și când e vorba fie de măcinat grâul ori porumbul, fie de făcut țuica din prune, mere sau pere. Râul! Da, să trăiască râul și, odată cu el, și noi, dacă nu-l confundăm cu groapa de gunoi. Cum se mai întâmplă și azi, din păcate!
3 Comentarii
Goargăș
Povarna, un fel de poiană a lui Iocan.
Da, știu de la mama, dacă nu toci perele când sunt bine coapte, în loc de țuică iese aqua chiorensis. Bună și asta, că e distilată!
De virusul virus nu s-a discutat nimic?
Social ați fost apropiați dar ați păstrat distanța fizică? Apropó, citez din doctorul Manu (,,Ancheta”): ,,Ideea de distanțare socială a fost o sintagmă neinspirat folosită. La acel moment am discutat personal cu conducerea Comitetului Tehnic Național că nu e în ordine să folosești sintagma ,,distanțare socială” era corect ,,fizică”. Trebuia să fim îndemnați să ne sprijinim social, chiar dacă menținem distanța”.
Discuțiile de la povarnă, chiar cu un anume grad de naivitate, sunt măcar sincere, directe, fără fandoseala și falsitatea politicienilor și ale părerologilor din trena lor.
Tot șeful S.M.L., ca și mulți dintre noi de altfel, și-a dat seama câtă dreptate avea (și are și acum) Petre Țuțea când spunea că dacă mai era tânăr, făcea o teză de doctorat cu titlul ,,Datul cu părerea la români”.
P.S. Bota trebuie să fie din lemn pentru a nu altera savoarea și mireasma țuicii.
P.P.S. Unii spun că numele comunei Boteni provine de la botă, alții că de la numele unui căpitan de-al lui Mihai Viteazu. Cine știe…
P.P.P.S. Se zice că în triunghiul Boteni, Văleni, Suslănești se face cea mai bună și gustoasă țuică din țară datorită mineralelor din sol. O fi vreo vorbă spusă la o țuică?
Goargăș
Și totuși, pentru acuratețea informației, trebuie spus că Țuțea s-a exprimat așa: ,,Am dorit dintotdeauna să fac o teza de doctorat cu tema „Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români””. De ce? D-aia!
Sobenu'
Placute amintiri, cu bota/bota ; nu cu „găleți din plastic pe care le schimbă una cu alta, cam la zece minute” !