Fructe în livezile sătenilor s-au făcut. Se pare că iar e anul poamelor la Coșești! Unii pomi chiar stau să se rupă sub greutatea roadelor. Mere, pere, prune, toate-s bune. Ce folos însă – pentru că nu prea mai are cine să le culeagă… În mediul rural din Argeș, criza de forţă de muncă macină și secătuiește potențialul agriculturii, fiind mult mai nocivă decât criza sanitară. Fermierii argeșeni găsesc cu greu zilieri, fiindcă oamenii în putere de la sate și-au luat de mult lumea în cap și au plecat să muncească în străinătate.

Ce vor face cu atâtea fructe?

Țuicarii Coșeștiului nu se pot bucura pe deplin de livezile pline. Oamenii care fac țuică din moşi-strămoşi nu-și scot cheltuiala nici cu culesul fructelor şi nici cu transportul. Li s-a cam acrit să muncească degeaba. Producătorii locali ies pe minus dacă socotesc amănunțit toate cheltuielile făcute cu îngrijirea pomilor, culesul prunelor, prelucrarea fructelor, lemnul ars la cazan, vânzarea produsului-bașca dările plătite către stat. Afacerea de la țară cu tărie tradițională nu mai este profitabilă, valorificarea țuicii fiind foarte restrictivă. 

Discuția cu primarul Coșeștiului, Nicolae Pană, am pornit-o de la livezile localnicilor care arată promițător în anul lovit și de furia naturii, și de pandemie. Ce vor face fermierii cu atâtea fructe? Țuică, țuică și iar țuică. Au unde să le depoziteze? Nu, nu și iar nu. Vor fi lăsate fructele să putrească în livadă, din cauza lipsurilor și nevoilor? Este posibil. Primul gospodar al localității a rezumat în câteva idei ce-i apasă pe ai săi consăteni în aceste vremuri atipice, tulburate de pandemie.

Niciun depozit în comună

Nicolae Pană: „S-au făcut mai multe mere și pere decât prune. Totuși, sunt fructe destule anul ăsta. În comună nu avem nici măcar un depozit de fructe. Vorbim de o investiție destul de mare. Din păcate condițiile sunt așa cum sunt. Majoritatea fructelor sunt pentru consumul propriu și pentru țuică. Localnicii le depozitează în propriile gospodării. Subvențiile din țările vecine din UE sunt mai mari decât în agricultura noastră. În Româniaconcurența e acerbă și pentru a ieși pe piață cu anumite fructe trebuie să ai calitate și anumite investiții în tratamente fito-sanitare. La Coșești nu a fost o zonă cooperativizată. Aflate în proprietățile oamenilor, livezile sunt divizate în suprafețe foarte mici, sunt foarte fărâmițate și foarte greu de gestionat din punct de vedere al tratamentelor fitosanitare care trebuie executate. Oamenii nu mai sunt destul de motivați să le mențină la un nivel ridicat de calitate și de productivitate.” 

O problemă… spirtoasă

Nicolae Pană: „Există o problemă pe care am ridicat-o la nivel județean și central ori de câte ori am avut ocazia. Cu țuica suntem cumva în afara legii, valorificarea acestui produs fiind foarte restrictivă. Trebuie să găsim cumva o soluție pentru a le asigura micilor producători locali o desfacere corectă și legală a țuicii. Nu zice nimeni ca ei să ocolească legea și să nu plătească. Dar nici să muncească degeaba… Fiindcă acum plătesc niște taxe și accize care îi îndepărtează de mica lor afacere. La nivel de Parlament ar trebui să se intervină cu anumite măsuri legistative, cu modificări în avantajul micilor producători. Să li se asigure și lor în mod corect și legal un minimum de câștig și un venit suplimentar. Legislația ar trebui să fie mai permisivă nu numai pentru producătorii locali care vând țuică în târguri și magazine, ci și pentru meșterii populari. Dacă analizăm efortul fizic și financiar pe care micii producători îl fac până la obținerea produsului tradițional o să vedem că mare câștig nu au. Foarte puțin le rămâne după toată munca depusă.”

„Ne pierdem tradițiile”

Nicolae Pană: „Meșteșugarii plătesc taxe și impozite exact ca un SRL sau ca un comerciant de rând. În aceste condiții nu mai putem să-i motivăm să lucreze și îi pierdem. Din păcate dacă ne pierdem tradițiile, meșteșugarii și meșteșugurile atunci ne pierdem rădăcinile. Or, lucrurile pe care meșteșugarii le creează nu pot fi realizate în serie, necesită determinare, extrem de multă muncă și materiale costisitoare care se găsesc din ce în ce mai greu. Avem un potențial fantastic. Dacă nu găsim soluții să-i ajutăm pe micii producători și pe meșteri atunci va fi o mare problemă. Trebuie să-i ajutăm – în anumite condiții ale legii, desigur! Să nu-i punem pe micii meșteșugari pe aceeași treaptă cu ceilalți comercianți care ne vând chiciuri. Am discutat această problemă cu mai mulți colegi primari din țară, dar din păcate lucrurile nu s-au pus în mișcare. În micii producători și în meșterii populari ne răgăsim ca nație, ca neam, ca principii de viață. Dacă îi lăsăm pe oamenii ăștia să dispară atunci nu știm de unde venim și nu vom ști încotro ne îndreptăm.”

Istoricul Țuicii de Coșești   

Primele cazane folosite la obținerea țuicii au fost simple și rudimentare, amplasate chiar în curtea gospodarului. Funcționarea lentă a acestora prelungea fabricarea țuicii până târziu, în primăvară. Înainte de 1900 au funcționat circa 30 de cazane simple, pentru ca, în vremea ocupației germane, numărul lor să se înjumătățească. Unii gospodari au început construcția povernelor amplasate pe malul apei, pentru dinamizarea procesului de răcire. Dacă în 1846, în Jupânești existau opt poverne, după 1900, numărul lor ajunsese la 21. Din acest lung proces de fabricare a țuicii în 2002 a luat ființă un festival pentru menținerea datinilor și tradițiilor, unde mii de oameni vin să guste cea mai bună țuică din țară, 100% naturală. În acest an, Festivalul țuicii de la Coșești nu a mai fost organizat din cauza pandemiei de Covid-19. 

Distribuie pe Facebook

Mirela Neagoe

See Full Bio