Pandemia de coronavirus a prins sistemul medical nepregătit în lupta cu un duşman necunoscut. Dincolo de lipsurile privind echipamentele medicale, materialele de protecţie, dezinfectanţi şi de alte nevoi imediate, au devenit extrem de vizibile problemele legate de funcţionalitatea sistemului ca întreg. În era Covid, Direcţia de Sănătate Publică Argeş se numără printre unităţile medicale care au, temporar, management militar, din cauza erorilor conducerii civile. La 16 aprilie, fostul comandant al Spitalului Militar din Piteşti, dr. Alexandru Gigel Guiţă, a preluat frâiele DSP Argeş, directoratul de criză având o întrerupere de câteva zile. Ce a învăţat dr. Guiţă din efectele pandemiei și care sunt provocătile sistemului de sănătate publică, în era Covid, citiţi în ceea ce urmează.
„Ne-a prins nepregătiţi ca infrastructură…”
** Care sunt provocările militarului numit la comanda Direcţiei de Sănătate Publică Argeş în timpul crizei de coronavirus?
* Din punct de vedere Covid, pandemia ne-a prins total nepregătiţi. Nu mai vorbesc de tratament şi de boala nouă care a venit peste noi… Ne-a prins nepregătiţi ca infrastructură – tot ce înseamnă spitale, laboratoare, inclusiv norme. Şi acum, ne lovim de o mare-mare problemă: detaşarea personalului în spitalele suport pentru pacienţii cu Covid-19, care nu au avut şi nu au personal propriu. În perioada stării de alertă, detaşarea trebuie făcută numai cu acordul personalului sanitar. Iar cadrele medicale nu mai acceptă detaşarea. La noi, în Argeş, s-a început cu stângul. S-a stabilit Spitalul Covid Infecţioase – ATI la Mioveni, într-un corp vechi de clădire. Spitalul nou fiind la început, n-avea nici personal şi nici nu se preta pentru Covid. S-a ales clădirea veche a spitalului de la Mioveni, care nu era nici dotată şi nu avea nici personal. În cele din urmă, spitalul suport pentru Covid a fost dotat, a fost amenajat, au fost create circuite corespunzătoare etc, autorităţile locale suportând cheltuiala. Dar acum ne confruntăm cu lipsa de personal pentru pacienţii de acolo. Fiindcă personalul sanitar nu mai vrea să se ducă la spitalul Covid de la Mioveni. Personalul nu mai acceptă detaşarea. Şi n-am cum să-i oblig pe oameni să asigure asistenţa de specialitate pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. Eu am fost militar şi văd lucrurile dintr-o altă perspectivă. Exact cum militarii intră în armată şi sunt plătiţi ca militari o viaţă întreagă ca să se pregătească pentru război, tot aşa şi medicii, asistenţii, infirmierii, în momentul când vine o pandemie, sunt şi ei soldaţi. Personalul medico-sanitar intră în război cu microbii respectivi şi nu mai are voie, în momentul ăla, să dezerteze. Această obligaţie ar trebui cuprinsă în statutul cadrelor medicale ca să ştie personalul medico-sanitar ce îndatoriri are şi să nu ne mai lovim de această problemă. Şi să putem lupta cu toate mijloacele atunci când apar focare epidemiologice mari, endemii sau pandemii. În momentul în care îţi alegi cariera medicală înseamnă că îţi asumi şi nişte riscuri pe care trebuie le cunoşti de la bun început. Şi Câmpulungul are Spital Covid, dar acolo nu se pune problema personalului ca la Mioveni. Pe perioada stării de urgenţă a fost OK cu detaşarea personalului sanitar. Prin ordin de prefect se detaşau persoanele respective, însă acum, pe perioada stării de alertă, trebuie să le ceri consimţământul. Şi ne confruntăm cu mari-mari dificultăţi din acest punct de vedere. Bine măcar că, la ora actuală, nu ducem lipsă de materiale sanitare sau de medicamente. S-au reglat şi achiziţiiile la nivel naţional. Probleme sunt, repet, cu resursa umană şi cu infrastructura.
Spitalele – în era Covid
* În era Covid, spitalele publice din Argeş sunt de secolul XXI?
** Noi avem acum, în Argeş, un Spital Judeţean care, după părerea mea, nu mai corespunde normelor actuale şi necesare unui spital de secol XXI; a tot fost amenajat şi a fost cârpit tot timpul, însă circuitele nu ai cum să i le mai faci… Ei bine, la acest capitol spitalul cel nou de la Mioveni se apropie de adevăr, n-aş putea spune că în totalitate. Cei de la spitalul nou din Mioveni sunt abia la început de drum; când să se dezvolte cu specialităţile şi cu personalul, a venit pandemia peste ei şi s-a blocat tot… Ce am învăţat eu din pandemia asta este că un spital ar trebui să fie construit modular. Nici măcar nu trebuie să fie un spital multipavilionar. Trebuie să aibă una-două-trei-patru-cinci module, în funcţie de capacitatea spitalului. În contextul unei pandemii, în funcţie de cât avem nevoie, adaptăm un modul sau două module şi restrângem activitatea în celelalte. Şi avem şi personalul, avem şi dotările, avem tot ce ne trebuie acolo. Şi atunci nu mai alegem varianta cea mai proastă, cu spitalul Covid în corpul vechi de la Mioveni – fără dotare, fără personal, fără nimic, în plină pandemie. Spitalul de Pediatrie şi Spitalul de la Costeşti eu zic că sunt OK, după ce nevoi sunt acolo. La spitalele municipale din Câmpulung şi Curtea de Argeş mai trebuie dezvoltată activitatea medicală – e vorba de medici, de specialităţi…
Un director de criză
* Într-un management civil există tendinţa ca anumite amănunte, de multe ori foarte importante, să fie lăsate deoparte. Modelul „merge şi aşa„ mai există la DSP Argeş, de când are conducere militară?
** La DSP Argeş sunt director executiv în perioada stărilor de urgenţă şi de alertă. Aici mă lupt cu sistemul şi cu mentalitatea. Şi mai sunt lucruri de schimbat. Când eu am venit la DSP Argeş, la 16 aprilie, eram în plină criză sanitară, iar în instituţie nu se purtau măşti, nu era program diferenţiat, oamenii stăteau claie peste grămadă – fie că erau la cafele, la prânz sau la o gustare – nu exista recepţie, nu exista registratură la parter, personalul venea de afară şi intra în clădire fără mască. Eu nu am fost de acord cu treaba asta… Pe termen scurt, am făcut câteva schimbări ca mod de lucru şi relaţionare între compartimente, între conducere şi ceilalţi. Eu zic că acum ne mişcăm destul de bine. Ăsta e stilul meu de conducere: dinamic şi participativ. Încet-încet, încep să ajung la concluzia că sunt director de criză. Pentru că, întorcându-mă în timp cu zece ani, şi atunci când am fost la conducerea Spitalului Militar Piteşti, primele mele zile de comandant m-au prins în perioada altei crize. În 2010 a fost o criză financiară pe toate planurile – a venit cu Ordonanţa 36, cu subfinanţarea, cu blocările de posturi.
O lecţie dură
* Epidemia de… fake news are leac?
** Se spune despre Covid că este o poveste, că nu e adevărat, că sunt raportări false, că moralitatea e mult mai mică. Nu, exclus! Pericolul mare dintr-o pandemie cu Covid-19 nu este atât mortalitatea, cât contagiozitatea. Şi contagiozitatea e mare la virusul ăsta SARS-CoV-2. Dacă în instituţii ale statului 60%-80% dintre oameni sunt în concediu medical, atunci paralizează activitatea statului şi este pusă în pericol siguranţa naţională. Sunt instituţii-cheie ale statului, anumite societăţi comerciale sau companii naţionale care trebuie să funcţioneze în orice perioadă, inclusiv în vreme de război. Pentru asta au fost luate măsurile de siguranţă şi de protecţie la momentele respective, ăsta a fost şi scopul reacţiei României la pandemia de coronavirus. Pandemia ne-a afectat pe toţi. Ne-a schimbat comportamentele, ne-a deterrminat să adoptăm măsuri de distanţare socială şi să purtăm măşti de protecţie. Păstrarea igienei prin spălatul pe mâini cu apă şi săpun – pentru mine nu este un obicei dobândit în pandemie. Şi înainte de criza sanitară eu mă spălam foarte des pe mâini, chiar şi de câte 20 de ori pe zi. Ce am învăţat eu din experienţa pandemiei? Că spitalele ar trebui să fie modulare. Că medicii, asistenţii, infirmierii nu pot refuza detaşarea în oricare altă unitate medicală în care este nevoie de ei şi că trebuie să fie o astfel de clauză stipulată în contract. Fiindcă nu poţi să rămâi fără soldaţi când vine războiul, nu poţi să te pui în genunchi în faţa lor să lupte. Experienţa pandemiei este, fără doar şi poate, o lecţie dură şi pentru sistemul de sănătate.
