La începutul acestei săptămâni, pe fondul luptei electorale, a fost lansat în Piteşti zvonul cum că unul dintre cei mai influenţi oameni politici şi de administraţie din judeţ s-ar fi sinucis prin spânzurare. Instituţiile publice au intrat în alertă, la fel şi presa, iar telefoanele au început să zbârnâie. Verificând informaţia, am ajuns rapid la concluzia că este vorba de o… mizerie, aşa că nu i-am dat curs. Nici nu am pomenit de ea. Alţi „jurnalişti”, mânaţi de goana după senzaţionalul ieftin, au aruncat pe piaţă informaţia, sub diverse forme. Oribil! Nu există o formă mai murdară decât să dai curs unor informaţii neverificate sau unor zvonuri greţoase. Oripilant este faptul că unii se bucură de astfel de ştiri, în vreme ce o parte dintre contracandidaţii la Primărie ai celui vizat sunt direct responsabili de răspândirea zvonului. Aşa că atenţie, stimaţi cititori! Alături de mulţi pseudopoliticieni se află mulţi pseudojurnalişti care nu se dau în lături de la nimic pentru o ciosvârtă aruncată de temporarii candidaţi! Deci, analizaţi atent informaţiile! Şi, ca să fiţi feriţi de intoxicări, citiţi presa serioasă! „Argeşul” constituie o parte a acestei prese serioase!
Claudiu DIŢA