Azi este Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi adoptată prin Rezoluţia 47/3.12.1992 de Adunarea Generală a ONU, care a făcut apel către statele membre să marcheze această zi pentru esnsibilizarea opiniei publice în a înţelege problemele legate de dizabilitate.
Tema stabilită de ONU pentru această zi este „Incluziunea este esenţială: accesul şi responsabilizarea tuturor persoanelor, indiferent de abilităţile lor”. Se urmăreşte asigurarea faptului că dizabilitatea şi preocupările persoanelor aflate în această situaţie sunt incluse în angajamentele făcute de comunitatea internaţională pentru combaterea sărăciei la nivel mondial. Ziua din acest an va servi ca un memento pentru guverne, lideri mondiali, factori de decizie pentru a-şi menţine eforturile privind dezvoltarea incluziunii persoanelor cu handicap. Prin Legea nr. 221/11.11 2010, Parlamentul României a ratificat Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. „3 decembrie 2020 este momentul în care vrem şi sperăm la un viitor mai bun, cu schimbări în bine, cu respectarera drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi a celor care le îngrijesc.
Să vedem strategii aplicate, care sărezolve în mod real participarea activă a persoanelor cu dizabilităţi, creşterea şi diversificarea tipurilor de servicii educaţionale, sociale, de sănătate etc, a formelor de pregătire pentru ocupare şi socializare, aşa cum statul îşi asumă noua strategie naţională O societate bariere pentru persoanele cu dizabilităţi recent elaborată de ANPD ca plan de implementre a Convenţiei. La mulţi ani cu demnitate, speranţă, unitate, accesibilitate, empatie şi implicare civică”, ne-a transmis echipa Asociaţiei de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic-România, Filiala Argeş.