Ziua Micilor Războinici, activitate organizată de unii dintre concurenţii primelor două sezoane ale emisiunii Exatlon: Iulian Pitea, Ciprian Silaşi, Ana-Maria Otvos, Beatrice Olaru, Mădălina Linguraru, Cătălin Dumitrescu, Mirel Drăgan, Yamato Zaharia şi piteştenii noştri, Corina Petruţ şi Ştefan Floroaica, a avut loc şi în Piteşti, mai exact la Şcoala Nr. 4 din cartierul Traian.
Atleţii Exatlon au fost aşteptaţi cu nerăbdare de zeci de copii, care au avut parte de diferite activităţi sportive, ce s-au desfăşurat pe trasee create şi adaptate special pentru ei, care imitau traseele parcurse de concurenţi în Republica Dominicană.
Şi pentru ca toţi copiii să se bucure de această zi specială, foştii concurenţi Exatlon au avut frumoasa iniţiativă de a vizita şi unele instituţii din Piteşti destinate copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES), printre care şi Grădiniţa Specială „Sf. Elena”. Copiii din grădiniţă s-au bucurat atât de prezenţa atleţilor Exatlon, cât şi de minunatele cadouri oferite de aceştia: jucării, rechizite, hăinuţe. Îndrăgitele vedete ale emisiunii-concurs au petrecut minute preţioase alături de copiii din grădiniţă, de părinţii acestora şi de educatoarele prezente, s-au jucat cu micuţii şi au cunoscut fiecare copil în parte.
„Considerăm că iniţiativa acestor oameni minunaţi este demnă de admirat, deoarece au luat în calcul ca activitatea organizată de ei, Ziua Micilor Războinici, să fie destinată tuturor copiilor în egală măsură, inclusiv copiilor CES, iar datorită acestui lucru toţi micuţii s-au putut bucura deopotrivă de eveniment”, ne-a declarat d-na Anca Căciulă, una dintre educatoarele prezente.
Colectivul de cadre didactice ale grădiniţei, condus de director Carmen Irimia, precum şi Viorica Marin, asistenta socială, le mulţumesc atleţilor Exatlon pentru vizită, pentru iniţiativa şi cadourile oferite copiilor şi îi mai aşteaptă cu mult drag.
A.L.