Matricea spirituală a identităţii naţionale, limba română, reprezintâ, prin istoria şi harta sa, un argument ştiinţific de netăgăduit.
Valorizarea zilei de 31 august, Ziua Limbii Române, a fost marcată cum se cuvine în grădina SPAS Curtea de Arges, sub coordonarea directorului Mariana Moise, invitaţi fiind, printre alţii: profesorul Constantin Voiculescu, cu un amplu discurs tematic; Valentina Alina Din, cu prezentarea unui calendar pentru Miceal Ledwith şi UE, fiindu-i alături, prin muzică şi dans, „nemuritorii geţi” ai graniţei Limes Transalutanus, cei care au evoluat pe scena Operei din Polonia; ”Dorul de Câmpie” al Căminului Cultural Hârseşti, sub coordonarea profesorului Ion Moloiu şi Costache Loredana, susţinuti de solistul vocal al Ansamblului artistic „Doina” al Armatei Ioana Modan Cornea; managerul Muzeului Municipal Curtea de Arges, Ştefan Dumitrache, care a susţinut un frumos discurs despre istoria şi evoluţia limbii materne; Maria Mădălina Lupu, interpretă la nai, fluier şi cimpoi; Diana Elena Nedelcu, interpretă la flaut; rapsodul Gigi Iordăchescu, alături de grupul „Rapsozii Argeşului” şi grupul de dans popular coordonat de profesorul Mihai Velea, prin implicarea managerului Cristian Mitrofan al Casei de Cultură şi Arte „GeorgeTopârceanu” Curtea de Argeş. Regalul acestei zile a fost încununat de străvechiul Căluş al „Dorului de Câmpie”.
Strabon, în „Geografia” concluziona: „Nu ne putem îndoi – din cele spuse de Posidoniu şi bizuindu-ne pe întreaga istorie a geţilor – că în neamul lor râvna pentru cele divine a fost un lucru de căpetenie”.
Gabriel LIXANDRU