De Buna Vestire, Grecia (oficial Republica Elenă) a sărbătorit Ziua naţională, marcând totodată declanşarea Războiului de independenţă din 1821. Izbucnită acum 196 de ani, Marea Revoluţie a grecilor a pus capăt stăpânirii de patru secole de către Imperiul otoman. Eroii greci şi români care au căzut în luptele din martie 1821 au fost comemoraţi, sâmbăta trecută, la Drăgăşani, de Uniunea Elenă din România, de reprezentanţi ai comunităţilor greceşti din Piteşti, Craiova, Calafat, Târgovişte, Ploieşti, Constanţa, Tulcea, Bacău, Drobeta Turnu Severin etc. La eveniment au fost prezenţi Dragoş Gabriel Zisopol, deputat şi preşedintele Uniunii Elene din România, ambasadorul Republicii Elene în România, E.S. Vassilis Papadopoulos şi ambasadorul Republicii Cipru în România, E.S. Dimitris Hatziargyrou.
În spiritul aceleiaşi sărbători, comunitatea elenă din Piteşti a organizat, pe plan local, o seară grecească tradiţională. Programul artistic a fost susţinut de grupul vocal „Elada” şi ansamblul de dansuri „Filia” („Prietenia”).
Pentru a menţine identitatea lingvistică, tânăra generaţie învaţă limba greacă în cadrul filialei Piteşti a Uniunii Elene din România. De notat că opt elevi ai organizaţiei s-au calificat la faza naţională a olimpiadei de limba neogreacă; concursul şcolar are loc la Braşov, în perioada 26-28 aprilie. Olimpicii sunt pregătiţi de profesoara Niki Leanca Anastasiadu, membră a organizaţiei.
Mirela NEAGOE