Miercuri seara, cu norii de ploaie deasupra, dar cu inimile pline de bucuria revederii cu oameni dragi, localnicii din Suseni au sărbătorit şi anul acesta, aşa cum o fac din 2005 încoace, Ziua Comunei. Manifestarea, devenită tradiţională, a avut o organizare „la înălţime”, beneficiind de prezenţa unor artişti de prestigiu şi a unor ansambluri locale iubite de localnici. De asemenea, tradiţionala paradă a torţelor, o manifestare unică în peisajul argeşean, a fost o încântare pentru cei prezenţi.
Pentru că ploaia a stricat primul eveniment programat pe 16 iunie, nereuşindu-se atunci finalizarea activităţilor stabilite, sărbătoarea a fost reluată cu şi mai mult farmec pe 4 iulie. Perseverenţa primarului Radu Doru de a duce la bun sfârşit proiectele începute în comună a fost probată, iată, şi de data aceasta.
Cinstirea istoriei, un deziderat la Suseni
Pe 16 iunie 2018 (Anul Centenarului), comuna Suseni a sărbătorit 513 ani de atestare documentară. Totodată, autorităţile locale au programat cea de-a XIV-a ediţie a Zilei Comunei. Oamenii s-au adunat pe stadion, locul de desfăşurare a festivităţilor, pentru un moment solemn, de omagiere a eroilor din localitate care s-au jertfit pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial. După slujba religioasă oficiată de un sobor de 12 preoţi, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, şi primarul comunei, Doru Radu, au aprins Flacăra Centenarului, pe muzica fanfarei judeţului, prezente şi ea la eveniment, flacără care va arde de acum încolo şi la Suseni, în semn de respect pentru înaintaşii noştri care au făurit Marea Unire.
„Am venit la Suseni, la aniversarea comunei, pentru a ne aduce efectiv aminte de cei care s-au jertfit acum 100 de ani, astfel încât România să fie mare şi unită. Am venit cu mare drag alături de domnul primar, de Consiliul Local, alături de dumneavoastră, pentru că vrem să facem ceea ce trebuie în administraţia locală şi judeţeană. Consiliul Judeţean, din 2016 şi până în prezent, a alocat multe miliarde pentru investiţii în comuna dumneavoastră. Vom continua parteneriatul pe proiecte concrete, motivate, care sunt pentru dumneavoastră. Din acest motiv, în numele Consiliului Judeţean, alături de ceilalţi consilieri, îi voi înmâna domnului primar o plachetă de excelenţă ca semn de respect pe care Consiliul Judeţean îl are faţă de comuna Suseni”, a declarat, pe scenă, dl. Dan Manu, prezent la manifestare, atât pe 16 iunie, când a aprins Flacăra Centenarului, cât şi pe 4 iulie.
Primarul comunei, dl. Radu Doru, declara la începutul evenimentului: „Este a 14-a ediţie a Zilei Comunei Suseni. Am desfăşurat acest eveniment fără întrerupere începând cu anul 2005. Întotdeauna de ziua comunei încercăm să facem activităţi specifice, tipic româneşti, care să placă oamenilor locului. Am adus artişti renumiţi, avem activităţi artistice extraordinare pregătite de elevii noştri, am adus comercianţi care să asigure produse tradiţionale pentru participanţi, am pregătit peste 6.000 de sarmale – şi ştiţi că sarmalele de Suseni sunt renumite – nu mai vorbesc de parada torţelor şi de alte momente deosebite, avem programat şi un foc de artificii şi, dacă de data asta ne lasă ploaia, vom avea o zi de neuitat”.
Şi, în mod sigur, atât programul artistic, cât şi sarmalele (asociate cu mici, fripturi şi bere) le-au plăcut localnicilor, pentru că atâta joc şi voie bună nu s-a mai văzut de mult aici. În special tinerii, dar nu numai, au bătut iarba stadionului, încingând frumoase hore şi sârbe munteneşti. Le-au ţinut isonul tineri dansatori îmbrăcaţi în costume naţionale, care, animaţi de coordonatoarea lor, au „garantat” că tânăra generaţie va duce mai departe jocurile, cântecele şi tradiţiile noastre.
În prezenţa a peste 2.000 de oameni, programul manifestărilor a început la ora 19, cu partea de recital a interpretei Violeta Constantin. Au mai susţinut programe de muzică populară interpreţii Ioana Dima (un copil de 12 ani), Ionuţ Popa – fiu al localităţii, Oana Preda, urmată de artista Maria-Beatrice Bandoiu, de la Tg-Jiu, acompaniaţi de formaţia Try Gen.
La ora 22 a început momentul premergător Jocului torţelor, pregătit de elevii din localitate, dedicat Centenarului, care s-a vrut a fi o trecere prin principalele momente ale istoriei poporului român: cucerirea Daciei (a fost simbolizată o bătălie dintre daci şi romani, cu recuzită adecvată de la studiourie Buftea), o parte din Scrisoarea a III-a, două momente cu Ştefan cel Mare (omagierea eroilor de la Vaslui şi rugăciunea/discursul din „Apus de soare”), un moment cu Mihai Viteazul şi, în final, cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza), urmate de o Horă a Unirii.
Spectacolul s-a încheiat cu Jocul torţelor şi cu focul de artificii.
Longevitatea în cuplu, premiată
Ca în fiecare an, au fost premiate cuplurile din comună care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă, reprezentând un exemplu de moralitate şi integritate pentru tânăra generaţie. Cu această ocazie, dl. Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, le-a oferit primarului şi întregii comunităţi o plachetă de excelenţă, în semn de apreciere pentru implicarea lor în dezvoltarea comunei, dând totodată asigurări de întregul sprijin al administraţiei judeţene şi pentru viitor. Din 2016 până în prezent, de la bugetul judeţului au fost alocate fonduri pentru reabilitarea şcolii din satul Cerşani, reabilitarea reţelei de alimentare cu apă în satele Ţuţuleşti, Găleşeşti şi Pădureni, precum şi pentru amenajarea clădirii dispensarului din comună.
Printre oficialităţile care au onorat invitaţia edilului-şef de a participa la această manifestare importantă pentru locuitorii comunei Suseni, s-au mai numărat: prefectul Emilian Dragnea, deputatul Dănuţ Bica, directorul Muzeului Judeţean, primarii din Mărăcineni, Rociu, Ştefan cel Mare, Bârla, Negraşi, precum şi mai mulţi consilieri judeţeni.
La finalul zilei, mulţumit că totul a ieşit perfect, primarul a declarat: „Programul artistic a fost unul bogat şi, cred, pe placul celor care au participat la această manifestare. Interpreţii Violeta Constantin şi Maria Beatrice Bandoru au susţinut recitaluri de excepţie. Ziua comunei a culminat cu jocul de torţe şi, ca în fiecare an, le-am oferit cetăţenilor şi invitaţilor deja vestitele sarmale de la Suseni. Mulţumesc autorităţilor judeţene, primarilor şi parlamentarilor, presei din Argeş, precum şi cetăţenilor localităţii noastre pentru că au participat la acest eveniment„.
Cu drag, zicem noi. Şi la anul!
Maria MILIARE