Vorbim despre două accidente, ambele produse pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de ploaie. Trei persoane au fost rănite, dar din fericire leziunile nu le pun vieţile în pericol.
S-a înfipt cu maşina într-un cap de pod
La primul eveniment, un tânăr a ajuns la spital după ce maşina la volanul căreia se afla a ieşit de pe şosea şi s-a izbit de un cap de pod. Evenimentul a avut loc ieri dimineaţă, în jurul orei 6.45, pe raza comunei Dârmăneşti.
Din verificările preliminare efectuate de agenţi ai Serviciului Rutier Argeş, s-a stabilit că Mihai P., de 21 de ani, din Domneşti, conducea un autoturism Opel pe DJ 731. Din cauză că nu ar fi adaptat viteza la condiţiile meteo-rutiere, carosabilul fiind ud şi alunecos de la ploaie, la ieşirea dintr-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare. Aşa se face că maşina a derapat, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de un cap de pod situat în stânga direcţiei de mers.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, care se afla singur în autoturism. Acesta a fost preluat de o ambulanţă şi transportat în stare de conştienţă la o unitate medicală cu diagnosticul prezumtiv de fractură a braţului stâng. Supus unui control cu aparatul etiltest, a rezultat că şoferul nu consumase băuturi alcoolice şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
A întors fără să se asigure
Cel de al doilea eveniment a avut loc la Vedea, iar cercetările la faţa locului au fost făcute de poliţişti ai Biroului Rutier Piteşti.
Din primele date a rezultat că Adrian G., de 25 de ani, din localitate, se afla la volanul unei Dacia Logan. El circula pe DJ 703B dinspre centrul comunei către Morăreşti. La un moment dat, el a vrut să întoarcă maşina. Din cauză că nu s-ar fi asigurat corespunzator la efectuarea manevrei, a fost izbit în plin chiar la jumătatea maşinii de un Audi condus regulamentar în aceeaşi direcţie de George Ionuţ P., de 31 de ani, de asemenea din Vedea. În urma impactului deosebit de violent a rezultat rănirea uşoară a şoferului imprudent, precum şi a lui Constantin B., de 19 ani, din aceeaşi localitate, pasager pe scaunul din dreapta faţă al Opelului. Ambii aveau răni uşoare, erau conştienţi şi au fost transportaţi la spital, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
V.N.
2 Comentarii
Privitoru
Cred ca am dificultati de intelegere! S-au lovit un Logan si un Audi si a fost ranit usor pasagerul din dreapta din Opel ?
privitoru'
„se afla la volanul unei Dacia Logan”…. „a fost izbit în plin chiar la jumătatea maşinii de un Audi”…. „pasager pe scaunul din dreapta faţă al Opelului”
Cate masini au fost implicate?