Vă voi povesti despre un Zid. Nu, nu este vorba despre un monument cu însemnătate istorică, aşa cum sunt Marele Zid Chinezesc, Zidul Plângerii sau Zidul Berlinului, ci despre un Zid viu: Zidul Galben.
Aşa se numeşte cea mai mare peluză din Europa, care se află la Dortmund, pe stadionul „Signal Iduna Park”. Cu o capacitate de 81.360 de locuri, acesta este cel mai mare stadion de fotbal din Germania. Aici se desfăşoară meciurile de pe teren propriu ale echipei Borussia Dortmund, în faţa unei asistenţe impresionate, de peste 80.000 de suporteri, etapă de etapă. În picioare stau 25.000 de entuziaşti care ocupă peluza sud, inima „Templului”, cum este denumit stadionul de către susţinătorii echipei.
Aici, în Zidul Galben se află epicentrul emoţional care pulsează la propriu şi de unde se transmite ca o undă de entuziasm la întreaga audienţă. Motivul acestei reacţii copleşitoare poate fi bucurie sau tristeţe, un gol al favoriţilor sau un gol din nimic al adversarilor, o intervenţie salvatoare, un gest de fair play sau o accidentare; în orice caz, un sentiment puternic, preţios şi unit.
Cu mic, cu mare, toţi cei echipaţi în galben şi negru, culorile clubului Borussia Dortmund, suporterii din Zidul Galben creează o atmosferă unică şi impresionantă. Nu contează dacă iubeşti sau nu fotbalul, odată ce ai gustat din acestă magie, este imposibil să nu te cucerească şi să nu te treacă fiorii declanşati de acest Zid viu care vibrează neobosit.
Am avut ocazia să asist de mai multe ori la acest spectacol al emoţiilor care pur şi simplu îţi taie respiraţia şi care merită experimentat la faţa locului, în mijlocul Zidului Galben!
Dr. Mariana CLEMENS
Mariana Clemens s-a născut la Piteşti. A absolvit cursurile Şcolii Nr. 3, ale Liceului „Zinca Golescu” (promoţia 1966) şi ale Facultăţii de Medicină generală, profil Pediatrie, din Bucureşti. S-a stabilit în Germania în 1982, unde s-a mai specializat în organizare sanitară şi sănătate publică, precum şi în medicină tropicală (secundar). Este în continuare cu tot sufletul alături de România.