Nu ştim dacă publicaţia noastră, în forma tipărită, a ajuns în mâinile vreunui cardinal din preajma Papei de la Roma, deşi ziarul a fost trimis, în plic, la Vatican. Suntem siguri însă că mitropolitului Olteniei, ÎPS Irineu, îi vor fi aduse la cunoştinţă cele publicate de noi…
Exemplu de ecumensism
Deşi putem părea lipsiţi de modestie, semnalăm cititorilor noştri succese ale publicaţiei lor preferate. Aşa cum semnala şi senatorul Şerban Valeca la Gala excelenţelor pe care o organizăm la fiecare sfârşit de an, „Argeşul” este singurul ziar din judeţ în care-şi au loc de cinste, pe spaţii vaste, atât cultura, cât şi religia. În privinţa celui din urmă domeniu, în ultimul an, suplimentul „Argeşul Ortodox” a crescut numărul cititorilor fideli. Interesul clerului şi a dreptcredincioşilor a sporit şi mai mult după ce a fost creată rubrica permanentă „Minunile de lângă noi” în care surprindem, în fiecare vineri, aspecte inedite din viaţa religioasă a judeţului, tărâmul duhovnicesc fiind plin de fapte surprinzătoare. N-au fost ignoraţi nici fraţii noştri întru Domnul romano-catolicii şi am relatat pe larg evenimente din viaţa comunităţii lor. Ei au numai cuvinte de laudă la adresa ziarului nostru. Drept răsplată, George Cherecheş, parohul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Paul”, a trimis la Roma, în plic, o ediţie a „Argeşului” pentru a afla şi Vaticanul despre modul în care este reflectată în media de la Piteşti viaţa comunităţii pe care o păstoreşte. Nu ştim dacă ziarul, care a avut şi o variantă în limba italiană, tradusă de preotul paroh, a ajuns în mâinile vreunui cardinal din suita Suveranului Pontif, dar cert e faptul că ne este apreciată atitudinea ecumenică pe care o avem, ca publicaţie, fapt unic în presa din provincie!
Preluaţi de ziarul Patriarhiei
În numărul din 16 decembrie al cotidianului nostru, în „Argeşul Ortodox” am publicat un amplu reportaj referitor la preotul Costinel Tomescu, autorul troiţei amplasate în centrul Piteştiului, pe locul în care, cândva, a existat Biserica „Sfântul Nicolae cu ceas”. Din mâinile truditoare ale acestui slujitor al Domnului, care este sculptor în timpul liber, a ieşit o minunată operă de artă. Deşi despre evenimentul sfinţirii troiţei de pe Strada Mare a relatat toată presa locală, totuşi, nimeni în afară de noi n-a consemnat măcar numele autorului. Cu atât mai mare a fost bucuria artistului amator când a citit ziarul nostru şi a împărtăşit-o şi celorlalţi preoţi cu care slujeşte în Catedrala Mitropolitană din Craiova. De la ei şi până la birourile mitropolitane n-a mai fost decât un pas. Ziarul nostru a fost citit pe internet, iar preotul-artist a intrat şi în posesia câtorva numere tipărite pe care le-a împărţit celor apropiaţi. Încântat a fost şi părintele protosinghel Vladimir Dărângă, exarhul Catedralei Mitropolitane care ne-a mulţumit telefonic pentru modul în care a fost prezentat preotul craiovean şi ne-a precizat că şi Înaltpreasfinţitului Irineu, Mitropolitul Olteniei, i se va înmâna numărul din 16 decembrie al publicaţiei noastre. Mai mult, părintele exarh a declarat că va face demersuri pentru ca reportajul din „Argeşul Ortodox” să fie preluat de cotidianul naţional „Lumina”, publicaţia Patriarhiei Române.
Eduard TOMAZIU