Astăzi se împlinesc doi ani de la dispariția lui Ilie Bărbulescu, campion cu FC Argeș în sezonul 1978-1979, fost câștigător al Cupei Campionilor Europeni în 1986 cu Steaua București. Acesta a decedat la 62 de ani, pe 1 februarie 2020, în urma unui infarct miocardic.
Ilie Bărbulescu a fost unul dintre cei mai buni fundași din România, din toate timpurile. Moartea sa a fost una destul de bruscă, dar liniștită, totodată. Fostul sportiv a murit în somn, în urma unui infarct, la locuința sa din Pitești, transmite Digi Sport.
Bărbulescu nu era cunoscut ca având probleme cardiace, fapt pentru care, autoritățile vor investiga decesul său, pentru a se vedea în ce condiții a murit acesta. Ulterior, medicii legiști vor transmite rezultatele autopsiei. Decesul lui Ilie Bărbulescu a fost confirmat și pe pagina oficială a clubului FC Argeș.
De-a lungul carierei sale, fostul fundaș a evoluat la cluburile FC Argeș, Olt Scornicești, Steaua, CS Mioveni și Callatis Mangalia. Ce mai importantă realizare de-a lungul parcursului său profesional a fost performanța de a câștiga Cupa Campionilor Europeni, pe care a cucerit-o alături de Steaua, în anul 1986.
Un Comentariu
Anonim
Comment..-PĂCAT