Nu vă îngrijoraţi! Nu e vorba de vreun conflict militar, clasic sau modern. Titlul este sugerat de sarabanda contestaţiilor şi deciziilor generate de o eroare de pilotaj a unuia dintre pretendenţii la titlul absolut din acest an.
Raliul Iaşiului, penultima etapă a campionatului din acest an, era extrem de important pentru cei doi combatanţi cu şanse la încoronare. Cu deosebire pentru braşoveanul Dan Gîrtofan, condamnat la o clasare nu doar înaintea rivalului său, clujeanul Marişca, ci chiar la câştigarea întrecerii, un rezultat care să-i menţină şansele la titlu până la ultima rundă.
Prima condiţie era relativ facil de realizat, pentru că Marişca nu avea niciun interes să forţeze, încât să se confrunte cu vreun incident. În schimb, nu acelaşi lucru putem spune despre victoria de etapă, fiindcă la start era prezent şi campionul mondial la juniori, Simone Tempestini, coleg de echipă al clujeanului. Tempestini nu mai spera la titlu, dar a venit la Iaşi pentru că e o etapă foarte bine organizată, cu probe speciale frumoase, spectaculoase, dar şi pline de capcane. O plăcere pentru pilotaj. În mod surprinzător, el a optat pentru o maşină care în anii precedenţi nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor! Cu toate acestea a reuşit să-şi impună legea de la bun început, încheind primele două bucle ale zilei pe locul întâi, însă fără a-l devansa decisiv pe Gîrtofan. Care, cum era de aşteptat, a tras tare.
Şi a venit timpul Superspecialei de pe străzile Iaşiului. Unde cei care s-au impus nu puteau fi alţii decât argeşenii Porcişteanu şi Dobre! În urma lor, neobişnuit de aproape, s-a clasat Gîrtofan. Ocazie cu care a recuperat mai bine de jumătate din diferenţa de timp ce-l despărţea de lider! Din păcate, în timpul evoluţiei, acesta „a spulberat o şicană”, ceea ce echivala cu o reducere a timpului de parcurgere a probei. Nu a fost singurul, doar că el a fost cel mai „distructiv”. Un avantaj ilicit, o încălcare flagrantă a Regulamentului campionatului, pentru care directorul sportiv l-a penalizat cu 10 secunde. Ceea ce a dus, firesc, la nemulţumirea celui în cauză, care a contestat decizia. Fapt curios, aceasta urma să fie analizată abia a doua zi, după încheierea întrecerii!!
Luptă la baionetă!
În ziua următoare, Gîrtofan, pentru a surmonta handicapul, a declanşat un atac devastator căruia nu i-a rezistat nimeni. Nici chiar Tempestini, afectat de probleme tehnice generate de funcţionarea haotică a tracţiunii integrale, „la pachet” cu altele. Cu toate acestea, la încheierea ostilităţilor, Gîrtofan eşua la numai două secunde de învingătorul cursei. Cel numit mai înainte. Fără penalizare, el ar fi fost primul. Singura sa speranţă de-a întoarce rezultatul se baza pe rezolvarea favorabilă a contestaţiei.
La trei ore după oprirea motoarelor, Colegiul Comisarilor Sportivi i-a anulat penalizarea! Gîrtofan a devenit astfel învingător. Lucrurile însă nu se opreau aici! La rândul său, acesta l-a contestat pe Tempestini, pentru „neconformităţi tehnice”. O eroare, fiindcă, evident, clujeanul s-a apărat, dar şi a atacat decizia precedentă, care-l absolvea pe braşovean de pedeapsă. Nebunia a fost totală! După o deliberare furtunoasă, comisarii sportivi au emis o nouă decizie, prin care anulează… anularea!! Giri va fi tot pe locul secund, rămânându-i ca ultimă soluţie să se adreseze comisiei abilitate a federaţiei. În semn de protest, atât el, cât şi echipa nu s-au prezentat la ceremonia decernării trofeelor!
Cum s-au comportat argeşenii din echipa DTO Racing Team? De data aceasta remarcabil. Cuplul Porcişteanu-Dobre s-a clasat, cum ne-a obişnuit, pe primul loc la clasa lor, devenind astfel virtuali campioni. „Ne-am dorit să câştigăm campionatul cu încă o victorie de etapă, după un parcurs cu cap, forţând exact cât a fost nevoie pentru a ne atinge obiectivul fără riscuri”, a declarat pilotul. Nu este exclus ca la ultima etapă cei doi să prindă şi podiumul final al clasamentului general.
La clasa Debutanţi, Dolofan şi Sandu au ocupat locul secund, iar la clasa Dacia, soţii Năstase au venit pe locul al treilea. Doar Timişică, cel lăudat la cursa trecută, nu a ajuns la final. Pentru că, îmi spunea cu umor Vali Porcişteanu: „Timişică s-a umflat în pene şi a luat cu el un cap de pod”.
Toate cele trei cupluri amintite au contribuit la clasarea echipei pe a doua treaptă a ierarhiei acestora, după imbatabila NRA Cluj-Napoca. Ai cărei componenţi de vârf au dovedit la Iaşi o superbă inteligenţă tactică!
Nicolae COSMESCU