Ca urmare a activităţilor depuse în ultimele două zile, poliţiştii rutieri din Argeş au aplicat 243 sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare totală de aproximativ 65.000 de lei, au reţinut în vederea suspendării dreptului de circulaţie 29 de permise de conducere şi au retras opt certificate de înmatriculare. Totodată, mai mulţi şoferi au fost prinşi fie conducând fără permis, fie cu maşini neînmatriculate, fie aflându-se sub influenţa alcoolului
Astfel, poliţişti de la Secţia Rurală Schitu Goleşti l-au depistat pe Remus L., de 21 de ani, din Bughea de Jos, care conducea o Dacia 1310 pe un drum comunal din Berevoeşti, fără a poseda permis de conducere.
Agenţi din cadrul Secţiei 3 Poliţie Piteşti l-au identificat pe Mihai Răzvan D., de 25 de ani, din Lunca Corbului, care conducea o autoutilitară Mercedes Sprinter pe Bulevardul Libertăţii din municipiu, având dreptul de a conduce suspendat. La rândul lor, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Argeş au depistat-o pe Georgiana G., 25 de ani, din Craiova, care conducea un Mercedes pe DN65. Trasă pe dreapta când traversa Albota, oamenii legii au constatat că autoturismul nu era înmatriculat sau înregistrat, având montate plăcuţe cu număr de înmatriculare fals.
Şi poliţişti din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeş au depistat un bărbat de 31 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe strada Victoriei din municipiul Basarabilor, fără a poseda permis de conducere şi aflându-se sub influenţa alcoolului. Acesta este Mihai Dragoş N., care avea o concentraţie de 0,49 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Iar poliţişti ai Formaţiunii Rutiere Ştefăneşti au depistat l-au depistat pe Valentin Petre O., de 41 de ani, din comuna Uda, care conducea un autoturism pe strada Oţeleşti din oraşul amintit, tot în timp ce se afla sub influenţa alcoolului. Acesta avea o concentraţie de 0,52 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Persoanei în cauză i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În toate cazurile amintite au fost deschise dosare penale.