Zeci de șoferi amendați pe strada Depozitelor din Pitești
În urma instituirii restricției de tonaj de 7,5 to pe podul de pe str. Depozitelor ce traversează pârăul Bascov în zona Matrițe Dacia, soluție ce a fost avizată în urma expertizării tehnice a acestuia, în perioada aprilie – mai 2023, polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranta Rutiera au efectuat acțiuni de prevenire și informare pentru conducătorii auto ce tranzitează zona.
Astfel, in data de 13.06.2023 în urma acțiuni desfășurate, au fost aplicate un număr de 25 sancțiuni contravenționale( 2, 3 puncte amenda 290 – 435 lei) pentru nerespectarea prevederilor legale prevăzute H.G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 referitor la circulația pe drumurile publice cu privire la obligația conducătorului de autovehicul privind circulația numai pe sectoarele de drum pe care îi este permis accesul şi să respecte normele referitoare la masele totale maxime autorizate şi admise şi/sau la dimensiunile maxime admise de autoritatea competentă pentru autovehiculele conduse.
Recomandăm conducătorilor auto să respecte semnificația diferitelor tipuri de mijloace de semnale rutieră amplasate pe raza teritorial administrativă a municipiului Pitești, precum și semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor locali