Câteva zeci de refugiați din Ucraina, majoritatea mame cu copii, sunt găzduiți temporar de doi buni samariteni din Stoenești, fiind ajutați cu cele de trebuință traiului și de alți localnici săritori din comună.
Modele de urmat
În urmă cu aproximativ zece zile, Gheorghe Paloș și-a lăsat bunurile și gospodăria din satul Cotenești pe mâna unor ucrainieni, găzduind 14 persoane, care au fugit din calea războiului izbucnit lângă granița României. Este vorba despre șase femei, șase copii și doi bărbați cu vârste de 31, respectiv 64 de ani. Musceleanul cu inimă mare a pus la dispoziția refugiaților casa de la țară, proprietarul mutându-se într-un apartament pe care îl deține la Câmpulung.
Duminică seara, gestul de solidaritate cu refugiații a fost repetat de Adrian Vlad, un alt localnic din Stoenești. Acesta a cazat la pensiunea agroturistică pe care o administrează 23 de persoane, 14 femei și nouă copii.
Pregăţiţi şi pentrui alte serii
„Refugiații au fost primiți cu mâncare, cu haine şi tot ce le este necesar pentru a nu se simţi uitaţi în aceste momente grele. Au fost cazați în două locații. Copiii, în număr de 15, sunt de vârstă școlară. Am avut o discuție cu mamele lor, în ideea de a-i lua și de a-i duce la școală la noi în sat, ca să îi integrăm în colectiv. Ne-am înțeles, cât de cât, cu ajutorul aplicației de traducere Google de pe telefoane. A rămas să se consulte cu micuții… Încercăm să facem și lucrul acesta pentru ei. Cei doi consăteni care i-au găzduit, Gheorghe Paloș din satul Cotenești și Adrian Vlad din satul Stoenești, sunt persoane de mare caracter. De apreciat și mobilizarea exemplară a altor consăteni, care i-au ajutat pe refugiați cu ce au putut. Le-am cumpărat inclusiv cartele de telefon. La rândul lor, preoții Stuparu și Crineanu au colectat la biserici diverse ajutoare umanitare. Ne-am implicat împreună astfel încât oaspeții de peste hotare să aibă tot confortul. Ei vor sta la Stoenești până când apele tulburi se vor liniști în țara lor. Dacă mai apare un alt val de refugiați suntem pregătiți să primim și alte serii de ucrainieni. În comună există și alți proprietari de pensiuni, care și-au manifestat dorința de a-i găzdui pe oamenii care trec granița din Ucraina înspre România. Să dea Dumnezeu să se termine cât mai repede acest război și refugiații ucrainieni să se întoarcă sănătoși la casele lor!”, a spus Ion Marin, primarul din Stoenești.