Acţiune de amploare, ieri-dimineaţă, a poliţiştilor argeşeni în mai multe localităţi din Muscel pentru destructurarea unei reţele de proxeneţi care au exploatat sexual zeci de tinere, multe dintre ele minore. Cu acest prilej zeci de persoane au fost conduse la audieri, unii dintre suspecţi urmând să fie reţinuţi.
Treziţi de mascaţi
150 de poliţişti ai Biroului Investigaţii Criminale Câmpulung împreună cu mascaţii de la Serviciul Acţiuni Speciale Argeş şi de la IGPR au efectuat, coordonaţi de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, 43 de percheziţii domiciliare în municipiul de la poalele Mateiaşului, precum şi în comunele Bughea de Sus, Lereşti şi Poienarii de Muscel. Au fost vizate locuinţele unor indivizi bănuiţi de comiterea infracţiunii de proxenetism şi 31 de persoane au fost ridicate de acasă şi duse la sediul Poliţiei Câmpulung pentru a fi audiate.
Zeci de femei traficate
Din cercetări a reieşit că, vreme de opt ani, mai exact în perioada 2008 -2016, cei în cauză ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către 80 de tinere, multe dintre ele minore cu vârste sub 14 ani, pe care le-au dus în state ale Uniunii Europene. Suspecţii racolau fete în special din familii defavorizate din Câmpulung şi din localităţile limitrofe, cărora le promiteau locuri de muncă bine plătite în Franţa, Spania, Germania şi Belgia, însă apoi le sechestrau şi le obligau să se prostitueze. În cauză există şi suspiciuni că victimele erau drogate, pentru a nu se opune şi a fi mai uşor de controlat. Există şi voci potrivit cărora suspecţii ar fi trimis fete şi în Emiratele Arabe Unite, dar acest aspect va fi clarificat în timpul verificărilor. Potrivit anchetatorilor, proxeneţii ar fi obţinut din activitatea infracţională peste trei milioane euro.
Dube peste tot
În zorii zilei, Câmpulungul s-a umplut de poliţişti. Unii au parcat dubele în faţa unor blocuri, alţii la vile somptuoase de unde au ridicat indivizi bănuiţi de proxenetism. Niciunul nu a opus rezistenţă. Ba, cel considerat liderul reţelei, Petru R., le-a vorbit frumos anchetatorilor, susţinând că s-ar fi ocupat cu aşa ceva în urmă cu 15 ani, dar că acum e curat. Spusele sale n-au fost luate în seamă, iar oamenii legii i-au ridicat şi maşina de lux. Bărbatul, care deţine un bar şi o pensiune (şi ele percheziţionate), este cel mai bogat dintre cei la care au avut loc descinderi, în maşina lui fiind găsite cinci mii de euro. Surse din rândul anchetatorilor spun că respectivul s-ar fi îmbogăţit ajutat de iubita lui, care s-ar prostitua în Anglia. Pe aceeaşi stradă, mascaţii au mai descins la încă o vilă, al cărei proprietar atrăsese atenţia vecinilor prin sumele mari de bani deţinute şi despre care ştiau că ar avea preocupări în domeniul fotbalului.
Limuzine sub sechestru
În urma descinderilor au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor bani, bijuterii, ceasuri, autoturisme de lux şi o armă despre care se crede că ar fi fost obţinute ca urmare a comiterii infracţiunilor. Anchetatorii au indisponibilizat 26 de autovehicule, o motocicletă, aproape o jumătate de kilogram bijuterii din aur, 82.000 euro, 19.100 lei, 18 ceasuri şi 114 volane auto, precum şi un pistol de calibrul 9 mm cu şase cartuşe deţinut ilegal. Printre maşinile ridicate se numără un Mercedes G Classe AMG, care valorează aproximativ 200.000 euro, un SUV Toyota Land Cruiser, un Mercedes CLS şi unul S Classe, un Chevrolet Camaro ş.a., care din lipsă de spaţiu au fost duse în curtea fostei Jandarmerii din Câmpulung.
Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, al Direcţiei de Investigaţii Criminale, al Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională şi Unităţii Teritoriale de Analiza Informaţiilor Argeş, iar în cauză s-a beneficiat şi de sprijinul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila şi al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
Val. NICOLAU