# Fetele tinere sunt la risc, mai ales cele care publică pe reţelele de socializare fotografii în costume de baie sau ipostaze compromiţătoare, crezând că „prietenii” nu vor profita de asta!
Azi, la Consiliul Judeţean Argeş a fost lansat proiectul „Sunt prudent pe Internet” care va fi derulat de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, Poliţia Argeş şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Cazuistica de până acum a arătat că în special în mediul urban sunt probleme, aşa că în prima fază vor fi vizate de campanie liceele din Piteşti, după care, în funcţie de rezultate, aria de acţiune se poate extinde. Şase luni va dura campania, perioadă în care echipe mixte ale instituţiilor amintite mai sus vor merge în fiecare liceu în parte şi vor discuta cu elevii despre riscurile la care se expun dacă nu au grijă cum folosesc Internetul.
Consecinţe grave
Florin Stan, de la Poliţia Piteşti, a spus că numai anul trecut au fost instrumentate 48 de sesizări pentru şantaj, dintre care cam jumătate au avut ca subiecţi minori. La acestea se adaugă alte 18 dosare pentru trafic de persoane şi 6 pentru pornografie infantilă.
„Am avut situaţii de-a dreptul dramatice. De exemplu, pentru că au trimis nişte poze în costum de baie unor prieteni, s-a ajuns ca două minore să fie şantajate să dea bani sau să ofere favoruri sexuale, altfel pozele vor fi făcute publice. O adolescentă de 16 ani a fost racolată pe Internet şi a ajuns să fie violată în pădurea Trivale, iar o elevă a fost pusă în postura de a oferi favoruri sexuale unui individ care o şantaja cu nişte fotografii. Numărul de infracţiuni informatice a crescut, în special pe linie de şantaj privind publicarea unor filme sau fotografii compromiţătoare. Tinerii nu înţeleg că acest lucru înseamnă inclusiv pornografie infantilă”, a spus Stan.
Un psiholog de la Poliţia Argeş a spus că victimele acestor infracţiuni ajung să sufere de depresie şi chiar să dorească să se sinucidă şi au nevoie de ajutor specializat.
La rândul său, Iuliana Matei, director adjunct la DGASPC Argeş, a spus că vor fi implicaţi în proiect şi specialişti de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti. 500 de afişe şi 8.000 de pliante privind riscurile la care se expun minorii care folosesc aşa cum nu trebuie tehnologia vor fi distribuite în liceele din Piteşti.
Mare grijă, aşadar, fiindcă ştiţi zicala: „Pe afară e vopsit frumos gardul, iar înăuntru este leopardul”. Aşa stau lucrurile şi cu Internetul. Mulţi – în special minori – au căzut în vraja lumii virtuale şi ies cu greu din ea. Din păcate, unii cad pradă infractorilor care se folosesc de lumea cibernetică pentru a-şi găsi victime. În spatele unei poze frumoase de profil de pe Facebook, de exemplu, se poate afla un pedofil înrăit. Iar fotografia mai deocheată pe care o trimiţi prietenei poate ajunge fără să îţi dai seama subiect de şantaj. „Sunt prudent pe Internet” este denumirea campaniei care a început ieri în Argeş şi care va viza în prima fază liceele din Piteşti.