Printre categoriile profesionale expuse pericolului de infectare cu noul coronavirus se află şi jandarmii argeşeni, care zilnic sunt în misiuni de patrulare alături de colegi de la poliţie şi Armată.
Este şi cazul efectivelor din cadrul Detaşamentului Mobil al Jandarmeriei Argeş, care au lucrat necontenit în ultimele două luni şi au acţionat în zonele considerate cu risc ridicat la Covid-19 de pe teritoriul judeţului.
După cum deja v-am informat, efectuarea unor teste rapide a ridicat suspiciuni prin rezultatele pozitive în cazul mai multor jandarmi dintr-o echipă a Detaşamentului Mobil dislocată la Mioveni. Este motivul pentru care, la sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc o primă testare de tip Real Time-PCR în colaborare cu spitalul clinic Sanador pentru 11 cadre militare suspecte.
Ca urmare a problemei apărute, am aflat de la col dr. Gheorghe Lupescu, inspector-şef al jandarmeriei judeţene, în cursul dimineţii de ieri, un echipaj mobil Sanador a venit în Argeş şi, cu sprijinul Spitalului de Pediatrie Piteşti, care a pus la dispoziţie zona de triaj necesară efectuării testării, a recoltat probe de la alţi 45 de jandarmi consideraţi ca fiind vulnerabili în urma situaţiei create. Rezultatele sunt aşteptate să sosească în următoarele 48 de ore.
Din câte se pare, totul este urmare a unui contact direct între jandarmii din cadrul Detaşamentului Mobil Argeş şi colegii lor de la Craiova, care au fost prezenţi o perioadă de vreme şi la noi în judeţ. După cum se cunoaşte, la nivelul grupării mobile din Craiova avea să se descopere ulterior un amplu focar de infecţie cu Covid-19, ceea ce a impus măsuri urgente de retragere a efectivelor din dispozitive şi introducerea în izolare/carantinare.
Potrivit colonelului Lupescu, în perioada următoare se vor depune eforturi pentru ca întregul efectiv al Jandarmeriei Argeş să fie supus testării PCR.