Sâmbătă, aproximativ 50 de familii care locuiesc pe strada Bisericii din Moşoaia au protestat din cauză că drumul care duce către casele lor este impracticabil din cauza noroiului.
Oamenii reclamă că nu pot merge prin mocirla formată după topirea zăpezii şi ploile de zilele trecute decât încălţaţi cu cizme de cauciuc, că sunt nevoiţi să îşi care copiii în braţe 700-800 de metri până la strada principală şi să îşi lase maşinile la distanţă de locuinţe. Noroiul e atât de mare, încât unii au rămas cu autoturismele suspendate, iar un altul nu a putut trece deşi deţine un vehicul cu tracţiune integrală şi a trebuit să fie tractat. Cei mai mulţi îşi parchează maşinile tot la şoseaua principală, unde apoi îşi schimbă încălţămintea şi hainele. Un cetăţean a fost nevoit să îşi care tatăl recent operat în braţe, deoarece ambulanţa nu a putut intra pe drumul desfundat.
Când oamenii au cumpărat terenurile şi au construit locuinţele, în zonă nu existau utilităţi. Anul trecut s-a început branşarea la apă şi canalizare, iar de atunci drumul a devenit impracticabil.
Anunţat, primarul Florea Ene a mers, însoţit de constructor, în mijlocul oamenilor şi a stat de vorbă cu ei, ocazie cu care a fost adus şi un buldoexcavator. Ovidiu Ferecan, executantul lucrării, a explicat că lucrările începute anul trecut nu au fost finalizate din cauza condiţiilor meteorologice defavorabile, iar edilul-şef al comunei le-a explicat cetăţenilor că în momentul când vremea va permite, pe respectivul drum se va interveni cu lucrări de împietruire. Cum primăvara bate la uşă, sătenii speră ca autorităţile locale să se ţină de promisiune şi ei să poată circula pe drumul cu pricina.
Val. NICOLAU