În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 162 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 47.000 de lei, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 27 de permise de conducere și au fost retrase 5 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii rutieri argeșeni vor continua să acționeze în scopul prevenirii evenimentelor rutiere, pe toate drumurile din județ, atât pentru respectarea recomandărilor medicale specifice stării de alertă, cât și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respecta regimul legal de viteză, și a celor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
„Recomandăm tuturor conducătorilor autor să circule cu viteză redusă, permanent adaptată condiţiilor meteo-rutiere, având în vedere avertizările meteo specifice perioadei. Totodată, recomandăm adoptarea permanentă a unei maniere preventive de condus”, transmite sursa citată.
Nu pierdeți din vedere prezența sezonieră a motocicliștilor și bicicliștilor în trafic.
De asemenea, nu vă angajați în efecutarea de manevre riscante, nu uitați de politețea rutieră și respectați indicațiile polițiștilor.
Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic – vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.
Un Comentariu
Anonim
„Vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum”! Să mori tu ?!… CUM ,…pe Covidul asta ??!