Săptămâna trecută, câteva zile şi nopţi a nins bezmetic. Neaşteptat şi enervant pentru ultima decadă a lunii martie, într-o vreme când toată lumea aştepta primăvara ca să scape de frig, zloată şi de achitarea facturilor în care preţul gigacaloriei, dar şi al energiei electrice a luat-o razna. Iar ca să ni se abată atenţia de la asta, de câteva săptămâni avem parte de zâzania şi limbita unor politicieni care nici ei nu mai ştiu bine cărui stat aparţin: paralel, vertical sau şi aşa, şi aşa.
Pe mine altceva mă nelinişteşte: fie vară, fie iarnă, timpul zboară într-o goană nebună, ni se scurge viaţa, iar noi o ţinem permanent în ceartă, haos şi dezbinare. Acest sfârşit de martie mi-a reamintit de unul similar petrecut cu 45 de ani în urmă! Doamne, nici nu-mi vine să cred. Pe retină mi se perindă imagini de parcă totul s-ar fi petrecut ieri.
…Vineri, 16 martie 1973. Eram în al treilea an de stagiatură obligatorie la dispensarul medical din Filipeni, o comună de vise rele, având opt sate răzleţite pe dealuri, la 25 km de Bacău. De vreo zece zile ninsese fără încetare, iar zăpada viscolită ajungea aproape la nivelul acoperişului caselor construite din chirpici. Şoseaua principală a devenit impracticabilă, iar în văgăuna aia în care n-ar mai fi putut să ajungă niciun tanc, eu mă rugam la Dumnezeu să nu am urgenţe majore ce ar fi impus o internare într-un spital.
În acea dimineaţă, am fost anunţat că o ţigancă dintr-un sat a născut la domiciliu un copil mort. Situaţia impunea să merg acolo şi să văd ce s-a întâmplat. Însoţit de un dezinfector al dispensarului, înfofolit, cu cizme înalte din cauciuc oferite de un vecin, am mărşăluit prin zăpadă, dus-întors, aproximatic 10 km. Până la limita orizontului totul era alb imaculat şi puteam fi mâncaţi de lupi. Sunt probabil singurul medic din România acelor ani care a făcut autopsia unui copil născut mort, întins pe un ziar pus pe pământul fără duşumea dintr-un bordei amărât. La Deutsche Welle, în emisiunea din 11.10.2001, Neculai-Constantin Munteanu a recenzat jurnalul despre apostolatul meu la Filipeni, pe care l-am publicat în anul 2000 la trei decenii după terminarea facultăţii şi prezentarea la post.
