La acest sfârşit de săptămână nu ne vom bucura de prea mult soare, fiindcă, deşi normală termic pentru păerioada din an în care ne aflăm, vremea va fi instabilă.
Astfel, de sâmbătă după orele prânzului şi până duminică la amiază în judeţ vor fi perioade de timp cu înnorări accentuate, care vor determina precipitaţii sub formă de ploaie. La munte, la peste 1.500 m altitudine, precipitaţiile vor fi mixte, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar în acest interval, în toate zonele judeţului, vântul va sufla tare. Sâmbătă, maxime termice se vor situa între 14 şi 16 grade Celsius, iar cele minime între 4 şi 8 grade Celsius. Duminică se va mai răci un pic, astfel că temperaturile maxime se vor situa, în general, între 11 şi 14 grade Celsius, iar minimele între -2 şi 2 grade Celsius, cu cele mai coborâte valori în zona subcarpatică. Duminică noapte şi luni dimineaţă, în zonele joase de relief va fi ceaţă, iar de luni vremea se va încălzi şi chiar dacă cerul va fi variabil, precipitaţiile ne vor ocoli şi mercurul termometrelor va urca până spre 17 grade Celsius.
Val. NICOLAU